Schiturile Iezer, Pahomie și Pătrunsa se află în apropiere unul de celălalt și pot fi văzute într-o excursie de o zi. Sunt adevărate locuri de pelerinaj, foarte apreciate de credincioși, cu o adevărată încărcătură spirituală și se află în Județul Vâlcea, în Munții Buila-Vânturărița.
În ciuda proximității dintre aceste lăcașuri de cult, fiecare are propriul specific și propria istorie care le fac unice. Noi am pornit la drum cu gândul să facem doar traseul către Schitul Pătrunsa – un traseu scurt și ușor cu peisaje superbe, însă când am aflat și de celelalte două schituri, n-am putut să nu oprim la ele și să nu le facem o vizită, pentru a ne conecta cu specificul fiecăruia.
CUPRINS
⛰️Cum ajungi la cele 3 schituri din Județul Vâlcea?
Venind dinspre Râmnicu-Vâlcea, am trecut prin satul Cheia, pe un drum asfaltat, pentru a intra apoi pe un drum forestier bine întreținut, care urmează firul pârâului Cheia și care te va duce către prima oprire: Schitul Iezer.
Menționez că noi le-am vizitat în ordine inversă: mai întâi am mers către cel mai îndepărtat schit, care presupune și un traseu la pas, de aproximativ o oră, iar apoi am făcut cele două opriri la Schitul Pahomie, respectiv, Iezer. Distanța de la primul la ultimul schit este de 12 km, adică 37 de minute cu mașina.
Să vă așteptați la niște peisaje superbe, chiar dacă suntem în cel mai mic parc național de pe teritoriul României: Parcul Național Buila – Vânturarița.
⛰️ Prima oprire din Parcul Național Buila-Vânturărița: traseul la Schitul Pătrunsa
După ce lași mașina la intrarea pe traseul de drumeție, care este și semnalizat, trebuie să urmezi marcajul cu cruce roșie. Este recomandat să aveți bocanci de munte și un echipament adecvat de munte și să urmăriți vremea. Dacă a plouat de curând, sunt porțiuni ușor abrupte, care devin alunecoase și este indicat să fiți pregătiți, pentru orice eventualitate.
În rest, traseul este unul facil și vei parcurge cei doi kilometri în maxim o oră. Pe aceste superbe cărări de munte mai ai mici popasuri unde te poți odihni, ai și un izvor răcoritor și, la tot pasul, ți se amintește că te afli în drum spre un loc sfânt. Turiștii dornici de o lungă plimbare, finalizată cu liniștea și regăsirea de la Schitul Pătrunsa, vin destul de des aici.
Parcul Național Buila-Vânturărița, o zonă sălbatică și mai puțin exploatată, se va desfășura în fața ta cu toate bogățiile sale, cu cărări care urcă și coboară, cu păduri, izvoare, troițe și pajiști care te vor ajuta să te reconectezi la natură.
Nici nu-ți dai seama când ajungi la Schitul Pătrunsa, așezat într-o poiană, fix sub munte, sub Curmătura Builei. Acesta a fost întemeiat de către episcopul Clement al Râmnicului în anul 1740, în amintirea faptului că acesta a fost născut aici de mama sa. Acesta s-a adăpostit la poalele muntelui Buila de frica unei invazii turcești, în locul numit astăzi Pătrunsa.
Vei găsi aici o mănăstire de călugări, cu chilii împrăștiate pe dealurile superbe din jur. Fiindcă nu există drum de mașină, tot ce a fost construit aici a fost adus de oameni, cai, catâri sau măgăruși. De altfel, la intrare pe noi ne-au și întâmpinat câțiva măgăruși extrem de prietenoși, care ne-au și condus o bucată bună de timp la plecare. :)
Vei găsi aici și o biserică mică, veche de sute de ani, cu o pictură realizată în secolul XVII, dar și o altă biserică, mare, nouă, cu ușă din lemn sculptată și picturi impresionante. Actuala construcție datează din sec. XIX, iar pictura este în stil brâncovenesc, cu influențe populare.
⛰️A doua oprire: bisericuța săpată în stâncă numită Schitul Pahomie
N-ai cum să ratezi Schitul Pahomie datorită Izvorului cel Frumos care te întâmpină de la intrare și care șiroiește neîncetat, cu o culoare superbă de turcoaz. După ce lași mașina în parcare, sigur vei vrea să faci câteva poze acestei mini-cascade, cu un versant îmbrăcat într-un mușchi de un verde crud.
Apoi, urcând câteva trepte, vei ajunge într-o curte cu multă verdeață și flori – în funcție de anotimp. Aici te așteaptă atracția principală care sigur îți va lua ochii: monumentul istoric Biserica Prooroc Ilie Tesviteanul, adică bisericuța aflată la înălțime, construită într-o stâncă abruptă. Se spune că întemeietorii acestui schit au fost monahul Pahomie și Sava Haiducul, care au ctitorit-o în anul 1520.
A fost refăcută apoi în vremea lui Constantin Brâncoveanu și ceea ce vedem astăzi este varianta reclădită în anul 1952. Este un loc care te îndeamnă la rugăciune, iar mirosul de mir și tămâie din biserică te ajută să scapi de grijile lumești. Odată ce vei intra în bisericuța fără turlă, doar cu pridvor și două ferestre mici, vei fi impresionat de dimensiunile sale reduse: are doar 3 metri lățime și o lungime de doar 7 metri!
⛰️A treia oprire: Schitul Iezer și Peștera Sfântului Antonie
Nu puteam să nu vizităm și această mănăstire superbă, a cărui nume vine de la un mic lac de munte care exista aici în vechime, adică un iezer. Radu cel Mare începe ctitoria acestui schit în anul 1377, ajutat și de fiul său, Mircea cel Bătrân, devenind, astfel, unul dintre cele mai vechi schituri din Țara Românescă. Ca mai toate mănăstirile cu istoric din țară, a fost distrusă de mai multe ori.
O legendă spune că în jur erau mine cu aur și Mihai Viteazul ar fi adăpostit aici o parte din vistieria țării, înainte de a intra în Ardeal. După ce a fost ucis, năvălitorii au făcut orice pentru a obține comoara ascunsă aici: au ars schitul și au omorât cei 300 de călugări ai mănăstirii.
Veți vedea (inclusiv pe panoul de la intrarea în mănăstire) că Schitul Iezer prezintă o strânsă legătură cu viața Sfântului Antonie de la Iezer-Vâlcea. Negustor de origine aromână, acesta s-a retras la bătrânețe în mănăstire și a înviat viața duhovnicească din acest loc. El a fost cel care a refăcut schitul, donându-și toate economiile.
Ulterior, s-a retras la peștera pe care o puteți vedea la 10-15 minute de schit, unde a săpat cu dalta și ciocanul paraclisul și chilia, așa cum i s-a arătat în vis. Aici s-a retras în rugăciune și s-a nevoit în ultimii ani de viață, în perioada 1693-1705. Tot aici, în fața peșterii, acesta și-a săpat singur mormântul în care și este îngropat.
Indiferent dacă alegeți să vizitați toate cele 3 schituri într-o singură zi, sau dacă vă rezervați mai multe ore pentru a vă lăsa cuprinși de încărcătura spirituală a unui singur loc, cert este că vă veți întoarce acasă mult mai împăcați și liniștiți sufletește!
Lasă un răspuns