Mă aștepta o incursiune de două zile într-unul din cele mai iubite, aparent, locuri ale României – acel loc de basm. Auzisem de Piatra Craiului, știam că și acolo se adună peisaje uluitoare, dar încă nu le descoperisem eu. Știți care e cel mai bun lucru la astfel de locuri? Că indiferent de vreme sau momentul zilei, munții îmbracă alte straie, brazii capătă alte forme și niciun moment nu este asemănător cu următorul.
Este vorba despre un articol preponderent vizual, despre o plimbare virtuală în care să vă iau și pe voi cu mine, să ne bucurăm puțin de fotografiile pe care am reușit să le surprind. Pe de altă parte, Zărnești este și o destinație de munte numai bună, o alternativă la stațiunile arhicunoscute, dacă vrei să scapi de stres și aglomerație!
În acel weekend de început de septembrie era imposibil să nu prindem și o dimineață întunecată, după o noapte ploioasă. Ceața care plutea peste crestele munților, mirosul ierbii umede, știți și voi senzațiile. A fost și prima dată când am dormit în cort! Chiar dacă la poalele munților, căci nu am avut timp de un traseu, iar ploaia nu ne era chiar benefică pentru a face unul. Da, este o experiență plăcută să simți energia pământului sub trupul tău, să auzi greierii cântând noaptea sau picăturile de ploaie curgând deasupra ta. Nu mai este un secret cât de bine ne face reconectarea la natură.
Ce m-a mai ținut ușor trează câteva minute pe parcursul nopții a fost faptul că un localnic ne-a avertizat că urșii obișnuiesc să coboare destul de aproape de șosea. Cum nu am auzit vreodată un urs mormăind în apropierea mea, evident că îmi dădeau de bănuit mugetele vacilor și încercam să le deosebesc de alte zgomote, mai puțin… prietenoase.
Ce alt avantaj mai ai când mergi cu cortul? Când nu ești o persoană matinală, ca mine, e altceva să deschizi ochii, să tragi de fermoarul cortului și să ieși direct în natură. Cu roua ierbii, cu ceața de după o noapte cu ploi, cu câteva raze ascunse pe pâlcurile munților. Și da, îți vine să ieși să te plimbi, să absorbi liniștea, să fii prezent, să nu pierzi încă o dimineață în vis, dormind. Să fii cât se poate de treaz, cu toate simțurile.
Pentru că este o zonă care abundă în animale (care se trezesc și ele odată cu răsăritul soarelui): văcuțe colorate, turme de oi și câinii aceia mari, ciobănești și prietenoși care le apără, caii care zburdă liberi sau chemați, nu ai cum să zici că te paște monotonia munților și a izolării. Pe mine m-au impresionat cel mai tare câteva grupuri de cai sălbatici care alergau chiar și pe șosea – inspiră așa o stare de libertate!
După scurta plimbare, ni s-a făcut și foame. Ce idee mai bună decât să mergem cu bicicleta până la Cabana Plaiul Foii (de unde stăteam, aveam cam 8 kilometri de mers)! Un alt loc bun de văzut, iar dacă urci puțin pe munte, ai parte de o panoramă pe măsură. De altfel, tot drumul este o încântare, cu podulețe peste Bârsa, cu turme de oi sau vaci, herghelii, chiar și șopârle colorate cu galben intens sau broscuțe am zărit (fiind încă umezeală pe șosea).
Iar apoi a început să dea și soarele semne că se trezește. A fost o trezire bruscă, deloc treptată. Norii s-au dus care încotro. Verdele se tot lumina, brazii își arătau și mai bine nuanțele diversificate. Ne-am împrietenit pe drum cu doi câini loiali și lățoși.
Am spus la începutul articolului că același loc poate fi complet diferit în anumite momente ale zilei sau sub influența vremii. Deși am parcurs același drum cu bicicleta (dus-întors), pozele arătau complet diferit, înfățișând practic aceleași locuri. Asta este magia muntelui!
Eu cred cu tărie că fiecare loc este legat de o stare de spirit. Putem să ne simțim mai bine într-un loc verde, cu încărcătură, cu bogăție de culori și miresme, dar putem să o și încărcăm cu o stare negativă, adusă din interiorul nostru.
Nu voi idealiza, spunând că o plimbare la poalele Munților Piatra Craiului este raiul pe pământ, dar dacă tu simți locul și îl vezi cu adevărat, nu e prea departe de a fi. Este unul din locurile în care te poți reculege, în care poți ieși dimineața cu gluga pe cap, în adidașii ăia uzați, în care să nu-ți pese cine ești sau cum arăți, ci doar ce trăiești în acel moment.
Trebuie să zic că această scurtă excursie nu a fost doar un prilej pentru prima dată cu cortul, ci și pentru prima dată când am mers cu bicicleta la munte. La dus, fiind încă înnorat și rece, am obosit puțin, drumul urcând la deal – era o pantă insesizabilă ochiului, dar simțită bine de mușchii picioarelor.
La întors, însă, nici nu trebuia să pedalăm, că ne ducea șoseaua la vale, de la sine. Tot ce trebuie să faci e să privești în jurul tău, cum zburdă norii deasupra munților, cum animalele pasc, cum ciobanii își conduc oile și totu-i armonios.
Mai rămăseseră nori împrăștiați sus de tot, ca un fum pe cale de dispariție. Se mișcau rapid, având ca fundal crestele dantelate ale munților. Un minut în câteva secunde filmat ca time-lapse înfățișa o agitație completă a norilor albi și prăfuiți.
Și nu doar atât: Râul Bârsa ne însoțește tot drumul, de la cort și până la Cabană. I se aude permanent sunetul în surdină, acompaniat din când în când de mugetele vacilor.
Nu puteam să nu fac câteva fotografii și cu un buchețel cu flori de munte. Atât de puternic colorat, contrastând într-un mod plăcut cu albastrul și verdele liniștit.
Sincer, cam tot weekendul am avut senzația unui citat pe care tot încercam să îl numesc, dar nu-mi venea în minte cu exactitate. Exact în ziua când ne pregăteam de plecare, mi l-am amintit:
Vesnicia s-a nascut la sat.
Am căutat repejor sursa și am găsit această poezie a lui Lucian Blaga, care poate exprima de o mie de ori mai bine ce înseamnă să te adâncești într-un weekend la poalele munților, să fii un nimeni, și totuși să te redescoperi!
Sufletul Satului
Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.
Iar acum vă las să vă întoarceți la ale voastre, sper că un pic mai încântați sau mai liniștiți după o astfel de incursiune. Pe curând!
Lasă un răspuns