Am să încep prin a spune că Maramureș era de mult pe lista mea. Și cred că oricine care iubește puțin natura, tradițiile, spiritul autohton românesc și plaiurile întinse ar fi încântat de această zonă superbă a țării. Nu degeaba a tot fost promovată în ultimii ani, atrăgând și atenția străinilor.
Acest ghid o să vă ajute mai ales dacă sunteți din sudul țării, respectiv din București. Fiindcă noi de aici am plecat cu mașina, creându-ne un circuit după propriile preferințe. Un circuit de o săptămână, în care am văzut foarte multe lucruri, am făcut trasee, ne-am oprit și pe drum, adică în afara Maramureșului (mai exact la Mânăstirea Râmeț și în Cluj-Napoca), iar la întoarcere, am văzut și o mică parte din Bucovina.
Deci dacă vă place să vedeți cât mai multe locuri, să nu cheltuiți foarte mult și să aveți o vacanță plină cu aventuri, vă puteți lua inspirația din modul în care ne-am organizat noi vacanța în Maramureș!
CUPRINS
Cât ne-a costat o săptămână în Maramureș pentru două persoane?
Așa cum am zis, cazările le-am luat în orașe/sate diferite, astfel încât să apucăm să vedem toate lucrurile pe care ni le-am dorit. Așadar, costurile pentru cazare (pentru 2 persoane) au fost:
- 1 noapte în Cluj: 140 lei (Airbnb)
- 2 nopți în Breb: 288 lei cu mic dejun inclus (Pensiunea Mărioara)
- 2 nopți în Borșa: 152 lei (Casa Giorgiana)
- 1 noapte în Tulgheș: 110 lei cu mic dejun inclus (Pensiunea Malvimend)
În total, 690 de lei. Costurile cu motorina au fost în jur de 800 de lei, iar mâncarea, ieșirile în oraș și intrările pe la diverse obiective turistice au fost în jur de 1500 de lei pentru 2 persoane. Astfel, am cheltuit 3000 de lei pentru 2 persoane (deci 1500 lei de persoană).
Iar acum, hai să trecem la ghidul propriu-zis pentru Maramureș și să vedem ce am făcut în fiecare zi pe parcursul acestei călătorii!
Ziua 1: București – Mănăstirea Râmeț – Cluj-Napoca: Grădina Botanică “Alexandru Borza” și Parcul Cetățuia
Am plecat din București dis-de-dimineață, într-o zi de duminică, astfel că am prins slujba în jurul orei 9, la Mănăstirea Râmeț. Ne-a ajutat și vremea senină să ne bucurăm de frumusețea locului – aici se îmbină perfect arhitectura bisericii cu sălbăticia versantului stâncos, a pădurii și a florilor!
Sincer, această mănăstire era pe lista mea de ceva vreme. Conform tradiției, Mănăstirea Râmeț a fost ctitorită de 2 călugări, în anul 1214. Deși era cea mai puternică biserică ortodoxă din Transilvania, a fost distrusă de 2 ori de armata habsburgică! În plus, a “suferit” și desființarea comuniștilor în 1959, dar maicile au revenit în 1962, sub „acoperirea” unei secții de covoare!
Revenind înapoi la itinerariul planificat, ne-am continuat drumul spre Cluj-Napoca și am ajuns acolo la puțin timp după ora prânzului. Ne-am bucurat pentru faptul că locul de cazare era fix în centrul vechi al orașului – așa că n-a trebuit decât să ne facem griji cu privire la parcare. Cu această ocazie am văzut și cum arăta o curte veche, dincolo de porțile mari de lemn. În general, casele tradiționale săsești, din centrul și vestul țării, sunt diferite de cele sudice, având casa sau poarta direct la stradă, interiorul rămănând un mister.
După ce ne-am instalat, am zis să profităm de puținele ore rămase pentru a mai vedea una-alta prin Cluj.
Mai întâi am mers să vizităm Grădina Botanică “Alexandru Borza”, pe care v-o recomand, mai ales dacă vă plac plimbările în natură și să descoperiți locuri verzi, plante sau flori deosebite. Peste 10.000 de categorii de plante sunt aici, venite de pe diferite continente. În prezent această grădină este subordonată Universității Babes-Bolyai, cu toate că istoria ei începe acum un secol, în anul 1920, datorită profesorului Alexandru Borza.
Pe noi ne-a impresionat în special sera cu palmieri înalți și grădina japoneză (unde am stat să facem ceva mai multe poze). Cu alte cuvinte, veți putea vizita mai multe “compartimente” ale grădinii:
- ornamental – aici găsiți cele mai colorate și parfumate flori;
- fitogeografic – grădina japoneză, ce reprezintă partea orientală, aranjată în stilul “gyo-no-niwa”; găsiți aici și flora specifică țării noastre, în funcție de regiune, dar și grădina romană;
- sistematic – aici găsiți serele: sera cu plante acvatice, sera cu palmieri, sera cu vegetație din zona mediteraneană și Australia, sera cu plante suculente, cu bromaliacee, sera cu ferigi si orhidee;
- economic;
- medicinal.
Ne-am continuat apoi plimbarea prin Cluj-Napoca și ne-am propus să surprindem câteva cadre asupra orașului, așa cum se vede el din Parcul Cetățuia. Aceasta are o istorie mai veche, fiind construită în perioada Habsburgică, între 1715-1735, sub forma unei fortificații.
A fost destul de afectată de alunecările de teren din zonă, iar astăzi au rămas câteva ruine, dar și o priveliște splendidă asupra orașului. Apoi am stat la un pahar de vin la restaurantul Panoramic, unde te poți bucura de atmosfera fermecătoare, la înălțime.
Seara ne-am mai plimbat prin centrul vechi al Clujului și am zis să încercăm un restaurant indian, numit Gandhi, întâlnit în drum, unde am fost foarte încântați de mâncare. Știm cu toții că, în general, mâncarea orientală nu prea dezamăgește, având tot felul de mirodenii și gusturi care se întrepătrund.
Ziua 2: Cluj-Napoca – Mănăstirea Bârsana – Sighetu Marmației: Muzeul Satului Maramureșean – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – Cimitirul Vesel – Mănăstirea Peri din Săpânța – Breb
Ne-am trezit dis-de-dimineață, fiindcă, după cum puteți vedea și în titlu, urma să fie o zi luuungă. Am început timid cu vizita la Mănăstirea Bârsana, care oricum era în drum nostru spre Breb, unde urma să înnoptăm. Despre Mănăstirea Bârsana am povestit mai multe aici, și aproape că nici n-am fi putut s-o vizităm din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Norocul nostru a fost că am ajuns foarte devreme în acea dimineață și eram singurii turiști. Și sincer, bine am făcut, că am fi pierdut o arhitectură superbă, a unei mănăstiri ce a împlinit 300 de ani chiar în 2020. Situată pe o colină, cu o livadă superbă și priveliști împrejur aparte. Nu degeaba este una din cele opt biserici aflate pe Lista Moştenirilor Internaţionale a UNESCO.
Ne-am continuat apoi drumul cu mașina și undeva pe la ora prânzului am ajuns în Sighetu Marmației, iar prima oprire a fost la Muzeul Satului Maramureșean. Mi-a amintit din prima de Muzeul ASTRA din Sibiu de care v-am mai povestit.
Muzeul Satului Maramureșean a împlinit 30 de ani în 2021 și, plimbându-te prin el, ai pur și simplu impresia că te afli într-un sat specific maramureșean – cu singura excepție că exponatele și casele nu sunt chiar atât de îndepărtate cum erau în realitate.
Ca pe vremuri, toate potecile și ulițele converg spre “centrul satului”, acolo unde domnește biserica. Majoritatea monumentelor de arhitectură populară din România sunt de pe parcursul secolelor 16-19.
Odată ce am trecut de ușile caselor vechi maramureșene, captând un pic din spiritul vremurilor nu chiar de demult apuse, ne-am continuat itinerariul stabilit spre următorul obiectiv turistic: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Mă pregătisem mental de dinainte pentru ce urma să întâlnesc aici. Ruina fostei închisori a fost preluată în anul 1993, iar fondatorii sunt Ana Blandiana și Romulus Rusan.
În cele peste 50 de săli formate din fostele celule ale închisorii sunt strânse documente, fotografii, scrisori, manuale, albume, cărți, ziare, obiecte sau înregistrări de istorie orală care stau mărturie pentru ce s-a întâmplat nu doar în România, ci și în celelalte țări din Centrul și Estul Europei, în timpul comunismului.
În fiecare sală este o tematică sau un detaliu cronologic care n-are cum să te lase rece. Mărturiile și dovezile care confirmă ororile sistemului comunist sunt șocante, dar partea bună este că pleci de acolo cu o mai bună înțelegere a contextului în care s-a format societatea actuală…
Revenind la gânduri mai optimiste, următoarea noastră oprire a fost la Cimitirul Vesel din Săpânța. Știți, cimitirul acela de care auzeam încă din școală și care ne suscita curiozitatea prin simplul său titlu. Nu cred că am petrecut mai mult de 10 minute dincolo de gardul cimitirului.
Într-adevăr, culorile sunt super atrăgătoare, arhitectura bisericii la fel, și chiar și unele poezii au hazul lor, dar în rest, nu prea am rezonat cu locul. Ori poate că am avut așteptări prea mari, așa cum se întâmplă cu unele locuri pe care le vizitezi…
Așa că înainte de a ajunge la Breb, ne-am încheiat ziua cu o altă mănăstire care trebuie neapărat văzută: Mănăstirea Peri din Săpânța! Aceasta surprinde mai ales prin biserica înaltă de 78 de metri, doar crucea din vârf măsurând 7 metri (placată cu 4 kg de aur)! Asta o face cea mai înaltă construcție de lemn din Europa. Construcția bisericii este una deosebită, care impresionează orice vizitator.
Am uitat să menționez că în timpul acestor plimbări cu mașina de colo-colo ne-am bucurat enorm de văile pline de peisaje pitorești și de farmecul începutului de toamnă. Este o zonă tare liniștitoare pentru un turist!
Ziua 3: Traseu la Creasta Cocoșului
Încep prin a vă recomanda ca, pentru orice traseu pe care-l faceți în zonă să vorbiți fie cu localnicii, fie chiar cu cei care vă cazează. Ei vă pot da cele mai bune idei sau sfaturi despre ce puteți vedea. Noi eram hotărâți să ne rezervăm o zi întreagă pentru a face traseul spre Creasta Cocoșului (mai exact 5-6 ore), despre care puteți citi aici:
Deși puteam porni din Breb (pentru un traseu doar dus de 3 ore), am preferat să mergem cu mașina 30-40 de minute până la hanul „Pintea Viteazul”. Astfel am redus o oră și ceva din traseul inițial și am putut vedea și mai multe zone.
Aparent, sunt omologate peste 20 de variante de traseu către acest versant, dar doar câteva sunt de dificultate mică (cel pe care l-am făcut noi avea o dificultate mică/medie, așa că vi-l recomand). Ultima parte a traseului a fost ceva mai solicitantă și abruptă, având chiar și o balustradă de care să ne sprijinim.
De asemenea, nu uitați să vă echipați corespunzător!
Am ajuns la Creasta Cocoșului înainte să ne dăm seama. Acolo, te poți urca pe stânci, însă de partea cealaltă, deși priveliștile sunt uimitoare, peretele stâncilor este aproape drept – deci destul de periculos!
Dacă ești mai curajos, poți admira și zborul păsărilor răpitoare, iar în fața ta se vor întinde meleagurile Depresiunii Maramureș, până la Munții Rodnei! În rest, ești înconjurat de văi, lacuri, păduri și peisaje minunate! Nu degeaba Creasta Cocoșului este unul din simbolurile Maramureșului.
Fiindcă ne-am trezit devreme, am mai avut o jumătate de zi și ca să explorăm Brebul pe îndelete. Am mâncat o ciorbă în sat, după care ne-am continuat drumul la Casa lui Ioan Petric, unde am găsit un meșter în lemn primitor, sociabil, deschis tuturor întrebărilor noastre, care lucra la făurirea unor porți de mari dimensiuni.
În scurt timp, a început să ne prezinte cu drag frumusețea acestei meserii, păstrate de generații. Dacă vreți să citiți mai multe despre Breb și despre simbolurile prezente pe porțile maramureșene, intrați pe acest articol:
Ziua 4: Breb – Mănăstirea Nicula – Borșa: Traseu la Cascada Cailor
Această zi a început iarăși foarte devreme, fiindcă trebuia să împachetăm și să pornim la drum. Bineînțeles că am mai găsit o mănăstire pe care să o vedem în drum spre Borșa, următorul oraș maramureșean unde plănuiam să ne cazăm.
De ce am ales Borșa? Fiindcă am văzut și peisaje frumoase, dar în principiu pentru că voiam să ne rezervăm o zi ca să mergem cu mocănița din Vișeul de Sus. Și fiindcă plecările aveau loc foarte devreme, era necesar să ne cazăm în apropiere.
Revenind, am oprit dis-de-dimineață la Mănăstirea Nicula. Burnița și era o ceață deasă, dar asta nu ne-a oprit. De această dată, nu vorbim de o arhitectură maramureșeană decât în cazul bisericii micuțe din centrul întregii mănăstiri. Ce o face și mai deosebită este faptul că, în 1699, icoana Maicii Domnului pictată de un preot ortodox a plâns pentru 26 de zile. Există numeroase mărturisiri ale credincioșilor care s-au vindecat de boli declarate incurabile (inclusiv cancer).
Ne-am continuat apoi drumul către Borșa. Vremea ploioasă a ținut toată ziua și, deși ne-am gândit să mergem și cu telecabina, aceasta nu funcționa din cauza vremii. Ne era teamă să pornim spre Cascada Cailor, cu toate că era pe lista noastră. După ce ne-am informat mai bine, am descoperit că de la locul unde lăsam mașina aveam de mers pe jos maxim o oră și jumătate (doar din centrul stațiunii Borșa îți ia 2 ore jumate-3).
De asemenea, nu uitați să vă echipați corespunzător!
Era după-amiază, dar aveam suficient timp să ne întoarcem. Și bine am făcut că n-am renunțat la acest traseu care a avut un alt farmec pe ploaia măruntă care cădea. Am scris aici mai multe despre traseul către Cascada Cailor, cea mai înaltă din România cu o cădere de 90 m, unde găsești niște peisaje superbe, iar cascada în sine, care pare că ar curge din nori, te lasă fără cuvinte:
Ziua 5: Plimbare cu Mocănița din Vișeul de Sus
Ziua a cincea am lăsat-o ceva mai liberă, așa că ne-am propus un singur lucru: plimbarea cu mocănița, care traversează întreaga vale a Vaserului. Într-adevăr, nu este singura mocăniță din România, dar ce o face de fapt unică este faptul că e ultimul tren forestier cu aburi rămas în lume, construit în 1932, după model austro-ungar. Scopul ei era de a transporta lemnele din pădurea Parcului Național Munții Maramureș.
Este indicat să-ți faci rezervare din timp pe site-ul lor oficial, iar acolo poți foarte ușor să-ți alegi tipul de bilet (noi am dat 65 de lei de adult; poți da 105 lei dacă vrei să incluzi și mesele în prețul final, adică să cumperi biletul „Mocănița Special”), precum și ora plecării (9:00, 9:30 sau 10:00 dimineața).
Peisajele sunt frumoase și aș zice că merită, cu toate că noi am prins o vreme cam întunecată. Ți se pot părea mult 5-6 ore, dar cu opririle și cu masa de la “capăt de linie”, se scurge timpul destul de repede.
Dacă vrei să citești mai multe despre această călătorie boemă care îmbină natura și trecutul, am scris un întreg articol despre Mocănița din Vișeul de Sus aici:
Seara am petrecut-o în Borșa, pe care am luat-o la pas și am redescoperit peisajele ca din basme, cu coline întregi de case, păduri și verdeață, frumoase, indiferent de anotimp.
Ziua 6: Borșa – Vatra Dornei – Tulgheș
Ziua a șasea a circuitului nostru, ce a picat într-o vineri, a fost o zi de tranzit. Aveam de parcurs 3-4 ore spre Tulgheș și deja pătrundeam în pădurile munților din Bucovina. Aveam în față șoseaua îngustă și, de-o parte și de alta, brazi înalți crescuți în zone abrupte. Prima oprire a fost în Vatra Dornei, unde ne-am plimbat puțin printre clădirile vechi și prin parcul de lângă Râul Dorna.
Probabil și din cauza vremii ploioase, mi-a dat impresia unui oraș părăsit pe alocuri, cu clădirile din centru vechi și scorojite, dar totuși, fermecător, fiind amplasat în zonă de munte. Și, deși am fi vrut să mergem cu telecabina sau să facem diverse activități de agrement, ploaia nu ne-a dat această ocazie.
Ne-am continuat drumul spre Tulgheș și am mai oprit la o mănăstirea al cărui turn-clopotniță (de care am aflat ulterior că are peste 50 de metri) îl zărisem de departe: este vorba despre Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna-Arini.
Deși a fost ridicată recent, prin anii 1999-2000, stilul maramureșean este păstrat și relevat în cele mai mici detalii. Veți găsi aici inclusiv o pensiune cu spații de cazare pentru pelerini, care oferă și produse tradiționale, ecologice.
Am ajuns spre seară în Durău, unde am și mâncat înainte să ne continuăm drumul spre Tulgheș, unde urma să înnoptăm.
Ziua 7: Tulgheș – Durău – Traseu către Vârful Toaca (Ceahlău) – Piatra Neamț – București
Dacă vă întrebați de ce am ales Tulgheș în locul stațiunii Durău, a fost pentru a evita prețurile care atunci ni se păreau cam măricele la cazare. Tulgheș era oricum la 10 minute de mers cu mașina, așa că nu ne-a deranjat să pornim a doua zi la drum cu mașina spre locul de unde începea traseul către Vârful Toaca din Masivul Ceahlău, traseu despre care am scris în detaliu aici:
A fost un traseu de 8-9 ore, dus-întors, solicitant pe alocuri. Aici se află, dacă nu știți deja, celebrele trepte către nori, care tot apar în pozele de pe rețelele de socializare. Sunt 500 și ceva de trepte pe care le veți urca înconjurați de cele mai frumoase priveliști.
De asemenea, nu uitați să vă echipați corespunzător!
Pe cât este de obositor traseul, pe atât este de frumos! Cu cât te îndepărtezi mai mult de vârf, cu atât poți zări forma piramidală a Vârfului Toaca, care-l face atât de special. Astfel, dacă mai mergi puțin, poți ajunge la Mănăstirea Ceahlău – un loc cu totul deosebit – sau chiar la Cabana Dochia! Vă puteți programa traseul aici (și nu neapărat pe drumul acesta dificil din Durău, căci sunt și variante mai scurte și mai ușoare), în ziua când se sărbătorește Schimbarea la Față, la răsărit: se formează aici o piramidă holografică! Nu degeaba aici a existat un sanctuar dacic, fiind considerat un munte sacru (i se mai spunea Olimpul Moldovei).
Am ajuns extenuați, dar fericiți înapoi la mașină pe la ora 17 (mă refer la fericirea aia pe care doar muntele ți-o poate da când îți golește mintea de gânduri). Știam că aveam un drum lung înapoi în București, așa că n-am mai stat să pierdem vremea. În schimb, am mai făcut un scurt popas și în Piatra Neamț, unde am reușit să prindem și ultima cursă cu telegondola.
https://www.instagram.com/reel/CVS98R3o1XL/
În final, aceasta a fost vacanța noastră de o săptămână în Maramureș. A fost o vacanță plină și am mai fi avut multe de văzut și experimentat, dar cred că am făcut destul de multe pentru timpul pe care l-am avut. Sincer, nu cred că Maramureșul va dezamăgi vreodată, având de toate: de la piesajele pitorești, la posibilitatea de a face drumeții, la ospitalitatea localnicilor și cultura locală captivantă!
Lasă un răspuns