Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.
– Nicolae Iorga
Iată că a venit vremea să scriu și despre acest eveniment la care am participat, organizat de Cronicarii Digitali, denumit Heritage Instameet 2. Am participat la el pe data de 25 noiembrie 2018, in condițiile în care le urmăream de ceva vreme evenimentele și călătoriile prin țară și îmi doream să fac parte dintre sutele de tineri care, cu această ocazie, promovează în mediul online bogăția culturală a acestei țări.
CUPRINS
Ce înseamna proiectul Cronicari Digitali?
O să-i întâlniți des sub hashtag-ul #CronicariDigitali, mai ales dacă aveți Instagram. Este o ințiativă demnă de laudă, un proiect al agenției de comunicare Zaga Brand, în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, „dedicat conștientizării patrimoniulul cultural și promovării lui prin intermediul rețelelor sociale”.
Având în vedere faptul că tinerii petrec tot mai mult timp în online și că nu ni se spune atât de des povestea captivantă a unor clădiri cu importanță istorică și socială din țara noastră, campania a fost nu doar o idee strălucită, ci a avut și rezultate uimitoare: a ajuns la 1.000.000 de români în doar 4 luni de la debut!
Prin conținutul vizual (fotografii, Instagram stories, video-uri) acompaniat de descrieri scurte, dar captivante, și de eternele hashtag-uri, tineri pasionați de fotografie, arhitectură și dornici să învețe ceva nou au devenit niște micro-influenceri în mediul online, fiind ei înșiși promotorii istoriei noastre, din diverse părți ale țării.
Cu ocazia asta, am descoperit și eu o mulțime de instagrammeri talentați și creativi. Și am descoperit că generația din care fac parte nu este atât de insensibilă la acest gen de subiecte cum ar fi istoria, patrimoniul, bogăția culturală, ci dimpotrivă. Conținutul trebuie pur și simplu adaptat contextului și vremurilor.
De această dată, evenimentul se concentra asupra unor case și străzi din București și a trecutului acestora, eveniment pentru care s-au adunat 200 de instagrammeri. După ce am fost împărțiți pe grupuri, niște ghizi simpatici ne-au condus pe la clădirile în cauză, povestindu-ne nu doar despre acestea, ci și despre contextul social și istoric în care ele s-au dezvoltat. Unde mai adaugi și niște informații interesante despre străzile și cartierele în sine.
Mereu am atribuit un farmec aparte acestor străzi ale Bucureștiului, încărcate de povești, care știu că au inspirat mari scriitori și romane de referință. Pentru un mic blogger de călătorii, nu există satisfacție mai mare decât să le calci pe urme. Să afli poveștile unor locuri te ajută să te conectezi cu esența locului respectiv, cu oamenii care au fost, sunt și vor fi.
Așadar, haideți să pornim într-o călătorie spre trecutul nostru de această dată, nicăieri altundeva decât în capitala României! Să începem cu prima destinație!
Casa Gradisteanu-Ghica / Palatul Ghica Victoriei
Turul a început de la acest superb palat, unde ne adunaserăm deja zeci de oameni. Odată ce pășești pe porțile sale, intri într-o lume de poveste. Pentru mine a fost frapant să văd zeci de oameni agățați de telefonul mobil sau de aparatul foto, fiecare fiind atent la fiecare detaliu arhitectural, fie din curtea palatului, fie din interiorul său.
De regulă, când călătoresc, sunt printre puținii turiști care trec mai departe de un selfie și se chinuie să prindă cadre cât mai sugestive. Așa că această clădire devenise un paradis al instagrammerilor! Chiar dacă am stat aici pentru puțin timp, până s-au format echipele (pentru că trebuia să plecăm pe rând, în grupuri mai mici), la întoarcere, petrecerea de încheiere a campaniei avea să se desfășoare tot aici, cu dulciuri, mâncare, băutură și o atmosferă pe măsură.
Câteva cuvinte și despre acest palat? Ei bine, imobilul de pe Calea Victoriei a fost construit în anul 1884, la inițiativa familiei Grădișteanu (Elena și Constantin), familie înrudită cu nobilimea din Țara Românească și Moldova. Planul și construcția monumentului arhitectural ce îmbină elemente renascentiste (scări monumentale, vitralii) cu stilul eclectic au fost săvârșite de doi arhitecți francezi.
Casa, după ce a găzduit numeroase baluri fastuoase, aducând între pereții săi aristocrați și diplomați, atât din țară, cât și din străinătate, este recuperată în 1990, după ce a fost naționalizată de comuniști în anul 1948. Cu această ocazie, este și renovată, iar în prezent poartă denumirea de Casa Dunării.
Construcția se întinde pe trei etaje, care și astăzi găzduiește petreceri și evenimente, gale sau ceremonii. În timp ce la parter se află saloanele regale, iar la etaje saloanele vieneze şi cel oriental, la subsol se află sala împăratului Traian. Fiecare sală poate avea o anumită funcționalitate, și se poate adresa atât reuniunilor de 10 persoane, cât și acelor evenimente cu 400 de invitați. De altfel, mobilierul poate fi rearanjat în funcție de necesitate.
Sala de la parter, cu decorațiuni din lemn de mahon, cu un tavan înalt, decorat cu foiță de aur, oferă și facilități tehnologice moderne. Fiecare sală are, însă, ceva specific, începând de la faptul că sunt denumite conform unor mari nume nobile, istorice (salonul Regele Carol I, foyerul Vienna, sala Napoeloen III, salonul privat Sisi Kaiserlichen ); de altfel, fiecare prezintă detalii arhitecturale și de design rafinate, cum ar fi candelabrele din cristal, oglinzile venețiene, covoarele din lână sau balcoanele care dau spre Calea Victoriei și Parcul Iorga.
Muzeul Doctor George Severeanu
Doctorul George Severeanu și soția sa, Maria, au locuit în această casă la începutul secolului XX, casă ce păstrează o colecție numismatică impresionantă, alături de piese arheologice alcătuite din „vase grecești antice (fiind una dintre cele mai mari şi valoroase colecţii de acest gen), statuete de Tanagra, bronzuri şi marmură, sticlărie romană, geme şi camee antice, ceramică preantică aparţinând culturilor Cucuteni, Vădastra, Wietenberg şi Boian” (sursă).
Vorbim de o colecție de aproximativ 9000 de monede (grecești, geto-dacice, celtice, romane, medievale ale Țărilor Române, moderne și contemporane) a acestui muzeu, ce a fost inaugurat în anul 1956.
Doctorul radiologist a fost și primul director al Muzeului Municipiului București, sub administrația căruia această fostă reședință se află și astăzi. Chiar în acea săptămână în care noi am trecut pe acolo, Muzeul urma să sărbătorească un an de când a deschis colecția „Maria și dr. George Severeanu”. Piesele arheologice sunt aranjate cronologic, de la cele mai vechi la cele mai noi, timp în care treci prin mai multe săli și închei circuitul în locul din care ai plecat. Camerele sunt denumite sugestiv: Sala cu vitralii, Salonul cu oglinzi sau Sala de concert, prin intermediul cărora vizitatorii vor ajunge în trecutul civilizației umane, chiar până în paleolitic.
Evident, lucrul care o să te impresioneze, probabil cel mai mult, va fi mâna de mumie expusă în prima cameră, ce datează din anul 400 î.H.
Trecem mai apoi printr-o sală, unde se găsește biblioteca, alături de un birou impunător din piele de cordoba; pe rafturi, cărți de radiologie, de istorie și de arheologie.
Chiar dacă a fost un doctor de succes, încercând chiar să-l vindece pe regele Ferdinand de cancer, George Severeanu a preferat să rămână posterității cu imaginea de colecționar înrăit, acest aspect fiind dovedit de tabloul din sala bibliotecii, care-l înfățișează astfel.
Casa Macca
Dacă alte bijuterii ale patrimoniului au fost restaurate, nu este cazul și acestei frumuseți arhitecturale, care adăpostește astăzi Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, dar și Muzeul de Arheologie. Veche de peste 120 de ani, și această clădire face parte din perioada Micului Paris, perioadă în care reședințele proaspăt construite concurau cu cele ale capitalelor europene.
Soții Macca – el, Petre Macca, colonel și erou de război, ea, Elena Macca, inițiatoare a numeroase acte caritabile pentru Biserică și Învățământ – au fost o familie respectată în acele vremuri, recunoscută, de altfel, ca o familie de filantropi, care au pus bazele acestei somptuoase clădiri, cu ajutorul unui arhitect român cunoscut. După moartea lor, imobilul revine Ministerului Educației și este curând transformat în muzeu, urmând să își schimbe de mai multe ori funcționalitatea.
Odată ce veți intra în superba clădire – astăzi mai mult o amintire -, tot veți fi frapați de detaliile arhitecturale opulente, dovadă a unor timpuri de aur. Stilul eclectic este prezent încă de la intrarea în prima sală, împletindu-se cu bun gust cu influențe art-nouveau și baroce. Vorbim de ferestre înalte și mari, de motive florale, îngerași, peisaje romantice, personaje alegorice pictate pe pereți și uși, iar scara de marmură, susținută de doi amorași, te conduce către etaj.
De altfel, imobilul este alcătuit din 4 niveluri (subsol, parter, etaj și un balcon mansardat). Deși este înscris pe Lista Monumentelor de Patrimoniu Național, toate încercările și promisiunile de restaurare nu s-au concretizat de-a lungul timpului. Pereții scorojiți, crăpăturile, picturile degradate, umiditatea ridicată a subsolului și alte camere la care s-a renunțat din aceste cauze nefaste, afectate de trecerea timpului, sunt dovezi ale nepăsării față de această creație arhitecturală. Bijuterie care, datorită unei construcții solide, a rezistat cutremurelor, inclusiv celui din 1977!
Aula Academiei Române
Făcând parte din Biblioteca Academiei Române (care nu este o bibliotecă de împrumut!), Aula Academiei Române a fost construită între casele Cesianu și Zaleski. Așa am aflat și că această zonă de pe Calea Victoriei a fost propice construirii a numeroase instituții publice, cu toate că este o zonă cu caracter rezidențial. Un exemplu grăitor în acest sens este însăși Academia Română, ce a fost amenajată în aceste două case boierești, care au fost cumpărate și transformate special în acest scop.
Aceasta funcționează din 1898, când a avut loc și deschiderea primei săli de lectură a Bibliotecii Academiei Române. Trecutul acestei insituții este strâns legat de revoluția pașoptistă, când aceștia au reușit în 1866 să înființeze Societatea Literară Română. Scopul este evident, acela de a susține dezvoltarea culturală a României, începând cu cel mai important aspect: limba română, incluzând ortografia, gramatica și redactarea unui dicționar.
Astăzi, Academia Română este considerată „cel mai înalt forum cultural al României”. Astfel, am vizitat locul unde se țin cele mai bogate și cele mai valoroase manuscrise, cărți, fotografii, colecții de stampe, gravuri etc. Am ajuns și în sala prezidiului, unde se semnează parteneriate.
Și pentru că știu cât de mult iubim simbolismul unii dintre noi, emblema Academiei Române este nimeni alta decât Zeița Minerva. Adică zeiță a înțelepciunii, a civilizației, a poeților, care a fost aleasă de altfel ca protectoare a unor astfel de instituții științifice și de învățământ superior în toată lumea. Săpături arheologice indică faptul că pe pământul românesc era de mult venerată.
Ea apare atât în curtea Academiei, statuia ei așezându-se perfect simetric cu clădirea, cât și pe cele două vitralii (mai exact, chipul Minervei) sau folosită pe antetul actelor, coperților cărților și revistelor. Nici în perioada comunistă chipul acesteia nu a dispărut complet. Venind vorba despre această perioadă dureroasă pentru activitatea Academiei, 98 de membri de onoare au fost excluși din Academie, reprezentând din motive evidente o amenințare pentru principiile regimului comunist.
Din fericire, activitatea Academiei Române a continuat și supraviețuit acestei perioade. Ca idee, aceasta a fost gândită încă de la început înspre cele trei direcții principale, adică activitatea membrilor s-a desfășurat în tot ce implica domeniile literelor, științelor și artelor.
Impreuna facem viral patrimoniul cultural!
Cu acest slogan sugestiv, campania Cronicari Digitali a fost premiată în cadrul IAB MIXX Awards, singurul festival internațional exclusiv de digital din România, cu trofeul pentru cea mai bună campanie de Digital PR derulată în 2018.
Poveștile din mediul digital s-au bazat pe cele 52 de obiective de patrimoniu cultural, care includ castele, conace, mori de apă, ba chiar foste închisori comuniste. Peste 8.000 de kilometri au fost parcurși în decursul acestui proiect, iar cu privire la evenimentul de închidere oficială la care am luat și eu parte, 200 de instagrammeri au creat în 6 ore 1.000 de povești virtuale.
Cu ocazia ceremoniei de încheiere, m-am bucurat să aflu că pe lângă premiile câștigate, cele mai bune imagini din campanie vor depăși garnițele României și după ce vor fi expuse în 2019 la Palatul Universul din București, vor ajunge și la Palatul European din Bruxelles!
Se poate, deci! :)
