Totul despre Canionul 7 Scari: traseu prin padure, aventura, tiroliana si privelisti de vis!

La Canionul 7 Scări am avut ultima oprire în călătoria de 4 zile, după ce am luat Transfăgărășanul „în primire” și am vizitat majoritatea obiectivelor de-a lungul acestuia. Auzisem de câteva ori despre acest monument natural în ultimul an, așa că trebuia să ajung și acolo. Pe lângă peisajele de vis și traversarea acestui canion, trebuie să știți că aici a fost amenajată cea mai lungă tiroliană din țară, dar și unele speciale pentru copii.

Dar haideți să vedem câte ceva despre cum s-a format Canionul 7 Scări și cum a fost valorificat de oameni, de unde i se trage numele și care a fost și experiența mea, în condițiile în care m-a prins o ploaie puternică de vară fix când să pornesc pe drumul de întoarcere, cu tiroliana.

Ce este Canionul 7 Scări?

Este un defileu săpat în calcar de o cascadă ce curge printre stânci, în șapte trepte, situat în Masivul Piatra Mare (ce face parte din Munţii Bîrsei, din cadrul Carpaţilor de Curbură, deci localizată în Carpații Orientali). Cu o lungime de 160 de metri, la o altitudine de 1.050 de metri (prin urmare, aerul de aici are toate beneficiile aerului de munte), defileul își trage numele de la cele 7 trepte ale căderii apei / cele 7 mici cascade, care s-au format ca urmare a rupturilor de pantă. Iar râul care trece pe acolo este Râul Șipoaia.

Tot acolo oamenii au construit cele 7 scări de metal (moderne și sigure), cu înălțimi între 2,5 și 15 metri. Pe acestea se urcă vertical, iar dacă aveți rău de înălțime, este recomandat să nu vă uitați în jos, cel puțin cât urcați treptele!

Ce face acest loc să fie atât de special, considerat unic în Europa de Est? Faptul că geologii au descoperit că acest canion datează din mezozoic (perioada dinozaurilor). Partea de jos ar data din jurasic, iar partea de sus din triasic (ambele fiind perioade încadrate în mezozoic). Pereții defileului sunt foarte înalți, aproape verticali și apropiați, cu o înălțime de peste 50 m, continuând să fie șlefuiți de permanenta cădere a apei!

Ce trebuie sa stii daca ajungi la Canionul 7 Scări?

🏕️ Având o distanță de 8 km în total (nu doar canionul în sine), ci din Timișu de Jos (la 15-20 de minute de Brașov) până la intrare, ai cam 50 de minute să parcurgi prima distanță, mai întâi pe o câmpie și apoi pe un drum de pădure, urmând cursul unui râu, apoi cam 30 de minute să parcurgi canionul și încă vreo 20 ca să ieși de acolo și să ajungi înapoi la punctul de taxare. Gândiți-vă că toate aceste minute se multiplică dacă te oprești la fiecare colțișor pentru poze, fiindcă la ce peisaje superbe sunt, nu ai cum să nu vrei să le imortalizezi.

🏕️ Nu este nevoie de un echipament special, însă sunt recomandate niște încălțări antiderapante sau bocanci de munte pentru că vremea este capricioasă și sunt porțiuni unde veți traversa râul pe niște pietre. La fel, și canionul presupune o încălțăminte comodă, care să nu alunece. Chiar dacă este vară și e cald, în pădure și în canion este mult mai răcoare și este de dorit să aveți o jachetă. În plus, luați-vă un rucsac pentru că este recomandat să aveți mâinile libere când urcați scările!

🏕️ Despre Canionul 7 Scări s-a scris încă de la începutul secolului trecut, când s-au făcut și primele amenajări în acest loc (înainte cele 7 scări fiind de lemn) și când a început să fie tot mai vizitat – pe stânci puteți vedea inscripțiile celor care au trecut pe aici! Abia în anii ’70 s-au realizat și scările de metal, care au rezistat până prin 2011-2012, când ajunseseră destul de deteriorate.

🏕️ Dar Canionul a început să fie mai cunoscut abia în ultimii ani și tare ușor s-a dus vorba despre el. Asta datorită faptului că, prin 2013, Regia Pădurilor Săcele a reabilitat întreg ansamblul, refăcând atât scările, cât și drumul forestier de pe Valea Șipoaia, după ce acesta a fost mult timp în paragină. În plus, treptele actuale, construite din oțel zincat (la fel ca balustradele), nu mai prezintă riscul de alunecare din cauza apei de la cascadă, așa cum se întâmpla la cele din lemn.

🏕️Înainte, fiecare urca acolo pe riscul propriu, însă odată ce a fost reamenajat canionul, taxa de traversare a devenit de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Numărul de turiști a crescut foarte mult ulterior, locul ajungând să fie foarte aglomerat în timpul sezonului și în weekend-uri. Chiar dacă turiștii sunt într-o oarecare măsură monitorizați prin plata biletului, sunt mulți și cei care preferă doar drumeția până la canion și nu doresc să meargă mai departe.

🏕️ Programul de funcționare este zilnic, între orele 10:00-18:00, iar în cazurile extreme, de vreme capricioasă, aceștia anunță pe pagina de Facebook dacă și când canionul și tiroliana vor fi închise.

🏕️ În defileu nu există semnal la telefon, lucru care trebuie avut în vedere. Ca idee, cam 4 ore ar trebui să acordați unei excursii cap-coadă în această zonă (asta dacă nu decideți să urcați mai departe pe munte!).

🏕️ Traseul este amenajat pentru turiști și nu aveți cum să vă pierdeți: balustrade, scări, poteci, butuci de lemn, indicatoare, iar nivelul de dificultate este unul ușor (deci potrivit și pentru copii). Sunt și câteva locuri de popas cu mese și bănci de lemn, într-un cadru natural de vis, cu luminișuri pline cu flori. Denumirile sunt specifice, asociate cu zona: Valea Șipoaia, Cascada cu apă vie, Luminișul însorit și Canionul 7 Scări (acesta fiind mai degrabă un foișor în toată regula).

⛰️ Din seria legendelor (pentru că ne-am obișnuit ca fiecare loc să poarte o astfel de încărcătură), am înțeles că acest canion reprezenta un test pentru tinerele care voiau să se mărite. Astfel, feciorii din satul Baciu își supuneau iubitele la două probe. Una se baza pe rezistența lor fizică, prin parcurgerea drumului până la canion; a doua, după ce urcau cele 7 scări, se baza pe o noapte petrecută de cuplu deasupra canionului: dacă nu se certau deloc în acea noapte, erau meniți să fie împreună! Două probe care mai pot fi încercate și astăzi, de ce nu?

Despre cea mai lunga tiroliana din tara

Tiroliana pornește de la canion și este o variantă plăcută și poate mai relaxantă de a te întoarce de unde ai plecat, fără a mai parcurge drumul pe care ai venit, pe jos. Acesta trece prin drumul forestier, pe lângă cabană și traversează pârâul Șapte Scări.

După ce a fost închisă în toamna anului trecut, tiroliana s-a redeschis în această primăvară, având o lungime de aproape 4 km, împărțite în două tronsoane principale: practic, la cel de 2,1 km de dinainte, s-a mai adăgat unul de 1,7 km până aproape de Dâmbu Morii. Având un ecart de greutate de 45-90 kg, este perfect atât pentru adulți, cât și pentru copii (ba chiar în partea de jos a traseului sunt și unele create speciale pentru copii mici, cu grad de dificultate scăzut), deși unele segmente pot fi considerate ceva mai solicitante!

Dacă nu vrei să cobori imediat ce traversezi cheile (pe unde ai și urcat), poți continua traseul montan, îndreptându-te spre Cabana Piatra Mare și Vârful Piatra Mare (1844 m). Am înțeles că priveliștile continuă să fie de vis și mai ai câteva obiective naturale în zonă (Peștera cu Gheață, Șirul Stâncilor, Prăpastia Urșilor).

Experienta mea la Canionul 7 Scări sau cum m-a prins furtuna exact la coborare, pe tiroliana

🥾 Drumul pana la Canionul 7 Scări

Când am coborât din mașină, la poalele munților, nu știam exact ce mă va aștepta pe parcurs. Însă drumul prin câmpie, cu munții în depărtare, cu un soare pașnic (specific unei dimineți de august), cu pajiștile frumoase și verdele specific m-au încântat peste măsură. Ba chiar am stat să fac o mulțime de fotografii. Unde mai pui că am găsit și niște persoane mai în vârstă care se potriveau perfect peisajului rustic, dând viață celor mai pitorești tablouri în fața ochilor noștri.

După care am început să urcăm și să dăm de frumoasa pădure cu pomi înalți și subțiri, de luminișuri și flori de munte. Am continuat drumul pe poteca deja marcată, iar ici-colo trebuia să traversăm râul pe niște podețe mici de lemn sau călcând direct pe pietrele umede. Asta adaugă puțină aventură și adrenalină mersului calm prin natură. De-o parte, panta muntelui, de cealaltă susurul calm al râului, care diferă în funcție de frecvența ploilor.

Uneori urcam mai greu, alteori mai ușor. Când am ajuns la ultimul foișor, am plătit taxa de intrare în canion și ne-am odihnit puțin. La câteva minute de mers, am dat de cele două stânci înalte printre care urcau scările de metal, unde deja se adunase un grup considerabil de turiști.

🥾 De-a lungul Canionului 7 Scări

Am așteptat și noi vreo 10-15 minute și încercam să îmi fac o idee despre traseul pe care urma să îl parcurg prin defileul adânc și strâmt. Vă spun că primele două scări sunt destul de ușor de urcat, deși este o senzație nouă să ai apa care curge sub tine și să stai pe o platformă atât de îngustă, între două stânci enorme, după care abia mai reușești să zărești lumina cerului.

Însă la cea de-a treia scară deja se formează o mică cascadă și nu ai cum să nu fii puțin stropit, doar că trebuie să continui să fii atent la fiecare mișcare. Îmbulzeala turiștilor se face cam până la cea mai înaltă scară, acolo unde urci câteva trepte cu entuziasm și fără frică, iar când te afli pe la mijloc și vezi distanța la care te afli, începi să simți puțină adrenalină. Cel puțin eu eram atentă la fiecare pas, încercând să nu alunec – și dacă aluneci, probabil pici pe cei din spatele tău, dar tot bine nu ți-e.

După aceea, începi să descoperi canionul în toată splendoarea lui, turiștii oricum se împrăștie și merge fiecare în ritmul lui și ai timp să te bucuri de împrejurimi. Greul a trecut! Am urmat apoi drumul marcat prin pădure (precum o buclă), întorcându-ne la foișorul unde plătisem intrarea; aici sunt și porțiuni ceva mai dificile unde ajută enorm rădăcinile copacilor ca să nu aluneci.

🥾Cu tiroliana

Și dacă am avut parte de vreme bună până acolo, la întoarcere am zis să am pachetul complet de distracție și să le încerc pe toate, așa că am decis să renunț la a merge pe jos tot drumul până acolo și să încerc și tiroliana. 

Cât de greu putea să fie? Doar am mai fost în parcuri de aventură, iar tiroliana era mereu partea ușoară, care nu necesita prea mult efort! Pentru 60 de lei, jumătate din traseu, mi-am zis că merită. Nu știu cum s-a făcut că exact când îmi puneam costumul de siguranță pe mine a început să se întunece cerul și să picure. Am întrebat dacă ploaia poate fi o problemă, iar personalul de acolo nu mi-au spus decât că: „suprafețele de lemn de la capătul fiecărui cablu pot deveni alunecoase” și că trebuie să am mai mare grijă și că „să sperăm că nu va fulgera, fiindcă cablurile sunt de oțel”. Nu mai trebuie să dau detalii.

În orice caz, banii erau plătiți, nu mai puteam să dau înapoi. Până când am urcat puțin la locul de pornire (adică acolo de unde se și intră în canion), și a început o ploaie de toată frumusețea. Un angajat mi-a făcut un instructaj „relaxat” de genul „pui asta așa și asta așa și hai, poți să mergi”. Noroc că m-a însoțit cineva din zonă și mi-a arătat exact cum se face, fiindcă după o perioadă nu mai știi exact toate detaliile.

Așa că am pornit pe prima frânghie, cu vântul în rafale puternice, cu ploaia bătându-mi în față. Deși aveam emoții, am zis că parcă nu e așa de rău și m-am mai îmbărbătat când am văzut alți doi străini că se înhamă la același traseu. Bineînțeles că exact ce speram să nu se întâmple, adică să alunec pe platforma de lemn și să trebuiască să mă întorc de una singură, agățată de frânghie, s-a și întâmplat – la o tiroliană destul de lungă, aflată la câțiva metri buni deasupra râului.

Nu vreau să vă spun că am fost cam panicată, dar chiar am fost. Fiindcă majoritatea erau adăpostiți sub foișoare, iar eu oricum nu mă auzeam de ploaia puternică și de sunetul curgerii râului. Până una-alta, am apreciat că imediat a apărut un angajat acoperit în pelerină de ploaie și m-a ajutat să ajung la capăt. Cumva, când te găsești suspendat în aer, cu o ploaie puternică în jurul tău, la câțiva metri de pământ, ud până la piele, nu știi prea bine cum să reacționezi.

Bineînțeles că odată ce am coborât de acolo și am mers puțin pe jos, a dat și soarele. În orice caz, important este ca oricând aluneci de la capăt să nu te pierzi, să te întorci cu spatele și să te tragi cu mâinile de cablul acela: având grijă nici să nu prinzi viteză ca să nu îți rănești degetele!

Este clar că pentru mine aventura la Canionul Șapte Scări a rămas și va rămâne una memorabilă. O aventură din care am înțeles că nu te joci cu muntele, cu vremea și cu natura. Că ele au ritmul lor și tot ce putem face este să ne adaptăm. Și totuși, astfel de împrejurări devin și o mică lecție de viață, te scot din zona de confort, te provoacă și te ajută să observi cum reacționezi în anumite situații-limită. Și, după toate astea, clar aș mai reveni!