Dumincă, 12 mai 2019, a fost despre un nou Heritage Instameet, organizat de Cronicari Digitali. Pentru mine este al doilea eveniment de acest gen la care particip: primul a fost cel din București, despre 4 clădiri ale patrimoniului pline de istorie, artă și cultură de pe Calea Victoriei, despre care am scris aici.
Dacă nu știți exact ce înseamnă fenomenul Cronicari Digitali, așa cum le spune și numele, reprezintă o campanie foarte reușită în care se încearcă promovarea patrimoniului cultural al României într-un mod accesibil și, mai ales, plăcut, pentru generația de astăzi. Cum altfel dacă nu prin intermediul rețelelor de socializare, în primul rând prin Instagram și Facebook, printr-un conținut vizual atrăgător, prin estetică, tehnologie și prin perspectivele unice ale celor angrenați în acest proiect?
Așa că duminică după-amiază, având noroc și de o vreme de mai însorită, ne-am dat întâlnire la Hotel Intim, unde ne-am împățit în două echipe ca să mergem să vizităm Centrul Vechi al Constanței. Mulți au fost pentru o zi turiști în propriul oraș. Așa că să continuăm cu cele 5 obiective pe care le-am parcurs:
CUPRINS
Biserica Romano-Catolica „Sf. Anton„
Începem cu această biserică ce se află în apropierea Hotelului Intim, o oază de liniște și frumusețe. Mai întâi te frapează culorile și combinația dintre lumină și întuneric, din cauza zidurilor închise la culoare și a lumânărilor și icoanelor în culori calde.
Zidită în 1938, în zilele Regelui Carol al II-lea, bazilica cu hramul „Sf. Anton de Padova” are o istorie încărcată, dar totuși cu final fericit. Pentru construcția ei, vechea biserică, ce datează din 1886, este demolată, însă, din cauza crizei mondiale din timpul războiului, proiectul noii biserici nu este finalizat în totalitate!
În 1944, biserica este supusă unor noi schimbări sociale: trupele sovietice ocupă cartierul Ovidiu, iar accesul catolicilor în bazilică este interzis. Comandanții trupelor rusești preiau biserica datorită turnului poziționat perfect pentru supravegherea portului; lăcașul de cult este transformat, astfel, în depozit pentru muniție. Aceasta suferă vandalizări, majoritatea obiectelor sacre fiind distruse sau dispărute. După ce se încheie Al Doilea Război Mondial, abia în 1947, catolicii reintră în posesia bisericii și foarte greu se obțin fonduri în următorii ani pentru reparațiile de urgență.
Dar încercările prin care trece biserica (ca o paralelă cu încercările ce țin de credință) nu se opresc aici! În anii ’50, bazilica este iarăși păsărită, statul refuză să ofere ajutoare necesare restaurării, iar regimul comunist „contribuie” la imposibilitatea de a repara biserica. În 1955, prin munca voluntară, se celebrează din nou în Biserică, după aproape 11 ani.
În următorii ani se continuă reparațiile, ajustări fiind aduse bisericii pe toată durata secolului trecut, dar și a acestui secol. În ciuda tuturor încercărilor, biserica nu renunță și rămâne una din cele mai frumoase și primitoare biserici din Constanța!
Hotelul Intim din Constanta
Hotel despre care se spune că este „bântuit de fantomele lui Eminescu și Veronica Micle”, este o altă bijuterie arhitecturală a Constanței lăsată pradă degradării. Hotelul, ridicat prin anii 1880, a purtat la începuturi numele de d’Angleterre, în locul căruia s-a ridicat Hotelul Regina la începutul secolului trecut, care a devenit printre cele mai populare locuri de cazare în perioada interbelică.
Abia în perioada comunistă Hotelul și-a căpătat numele actual, din cauza faptului că regimul era nemulțumit de asocierea numelui anterior cu regalitatea. Aici se țineau banchete regale cu oaspeți de seamă, astfel încât chiar Carol I și Regina Elisabeta își petreceau vacanțele la acest hotel.
Construit în stil eclectic, cu elemente Art Nouveau, Hotelul Intim a trecut prin proprietatea a mai multor persoane și societăți, inclusiv a statului (în perioada comunistă); deși moștenitoarele de drept au câștigat în cele din urmă hotelul ce li se cuvenea, acesta se află încă într-o stare avansată de degradare: lipsa mobilierului și a candelabrelor, geamurile sparte, pereții scorojiți stau drept dovadă. Prin 2017 se spunea că hotelul urma să fie reabilitat de noul proprietar, dar acestea sunt fotografiile din 2019!
În ciuda degradării, frumusețea hotelului încă se păstrează prin nuanțele pastel, prin detaliile arhitecturale deosebite pe care le mai poți reconstitui doar cu imaginația. Parcă înțelegi de unde denumirea de „intim„, parcă îți dă o stare de confort și liniște. Marcat de niște povești care susțin că ar fi bântuit, frumusețea sa este amplificată și de faptul că în 1882, Eminescu a petrecut 10 zile la mansarda acestui hotel, de unde i-a scris Veronicăi Micle 3 scrisori, dintre care am selectat următorul citat:
Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.
Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel d’Angleterre”
– Mihai Eminescu
Edificiul roman cu mozaic din Constanta
Obișnuită cu mozaicurile colorate și pline de farmec ale Marocului, când am pășit în această clădire, tot căutam cu privirea niște urme de culoare, dar nu găseam decât o infinitate de nuanțe de gri. Într-adevăr, toată podeaua celui de-al treilea etaj este acoperită cu un mozaic de o întindere enormă, care, din păcate, s-a decolorat în timp. Aparent, în anii 70 încă-și mai păstra culorile, însă tot ce ne mai amintește de ce a fost odată sunt niște machete de reconstituire.
Construcție antică, amplasată exact lângă Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Edificiul a fost descoperit secolul trecut, pe când se făceau lucrări pentru construirea unor blocuri. Pentru că are o importanță arheologică deosebită, în anii ’70 s-a construit deasupra monumentului o structură din oțel, beton și sticlă, pentru protecție.
S-a descoperit că Edificiul datează cam din secolele III-IV d.H. și era alcătuit din 3 terase, pe cheiurile vechiului port tomitan. 11 camere boltite erau folosite ca depozite pentru mărfurile corăbiilor care ajungeau în port – de altfel, cele 120 de amfore găsite în urma cercetării (pe care le vedeți în poze) au ajuns aici prin comercializarea lor și s-a confirmat acest lucru fiindcă păstrau cantități de grâu carbonizat și cuie de fier.
Dacă primele două niveluri erau folosite pentru depozitare, cel de-al treilea reprezenta o sală imensă, ce avea ca pardoseală un mozaic policrom de 2000 de metri pătrați. Sala funcționa ca locul de întâlnire al negustorilor și transportatorilor, unde se negociau afacerile și se fixau prețurile! Revenind la mozaic, acesta acoperă astăzi o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, iar materialele folosite sunt marmura și piatra naturală, cu culori (sau amintirea lor) de alb, roșu, negru, crem, turcoaz.
Acest mozaic este încărcat cu motive geometrice specifice lumii romane, unde funia simplă sau dinții de lup sunt folosite ca motive de încadrare. Imaginile variate obișnuiau să fie colorate într-un mod armonios, alcătuite din vase stilizate, cruci gammate, reprezentări vegetale, arme etc.; un porumbel alb este singura reprezentare zoomorfă din compoziție. Oricum ar fi, Edificiul roman cu mozaic stă astăzi mărturie înfloririi economice a Tomisului Antic!
Sinagoga Mare
O altă construcție în ruine, care stă să se prăbușească – a fost prima dată când am intrat într-o clădire și a trebuit să port cască. Lăcaș de cult evreiesc, are mai bine de 100 de ani (datează din 1911 sau 1914). Construită în stil maur (încă veți vedea detalii specifice în ferestrele și ușile sale), Sinagoga Așkezanilor (de rit occidental) a fost ridicată la inițiativa președintelui Comunității israelite din Constanța.
Sinagoga este o altă clădire ce a suferit demolări în perioada comunismului, după ce oricum fusese avariată în al Doilea Război Mondial, când evreii erau prigoniți; sinagoga servea atunci ca depozit pentru armata germană, unde aceasta-și depozita muniția și hrana pentru cai destinate trupelor de pe frontul de Est. Structurată pe trei registre orizontale (soclu, parter și etaj), este în prezent abandonată de mica comunitate de evrei a orașului, în pericol evident de prăbușire.
Pe de altă parte, dacă Templul Sefard (de rit spaniol) a fost demolat de comuniști (pe locul fostului lăcaș de cult fiind amenajate o parcare și, mai târziu, o stație de alimentare cu GPL), Sinagoga a trecut cu bine peste greutățile vremii, însă a căzut pradă nepăsării după 1989. În Tulcea, de exemplu, Sinagoga a fost reabilitată și iluminată pe timpul nopții, cu ajutorul administrației locale. Toată această nepăsare poate fi pusă oare pe seama faptului că doar 40 de oameni constituie azi comunitatea de evrei din Constanța?
Celebrul Cazino din Constanta
Emblema orașului Constanța, Cazinoul are o istorie incredibilă în spate, de peste 130 de ani, și încă naște părerea de rău a localnicilor și a turiștilor pentru faptul că este părăsit de atâta vreme. De altfel și locul meu preferat din Constanța, ce simt că poartă o magie aparte, abia așteptam să-l vizitez și pe interior.
Cazinoul este prima clădire ridicată la malul mării după încheierea dominației otomane, în anul 1880. Clădirea arăta diferit totuși la acea vreme, fiind construită pe o structură de lemn, dar chiar și așa, era locul preferat de întâlnire al turiștilor, marinarilor și elitei acelor vremuri (cu seri dansante, săli de jocuri și concerte). Pe scurt, peste vreo 10 ani acest cazino este distrus de o furtună, iar în 1893 se construiește altul asemănător, dar nu pentru mult timp, fiindcă în 1903 se dorea un cazino modern (la inițiativa lui Carol I), asemănător celor din Franța!
Inlauntru canta muzica si parechi vesele danseaza bostonul; din afara lampioane atarnate spre mare fac o lumina feerica, sub care dame si domni converseaza intim, desfatandu-se in marea dinaintea lor, ca-n o mie si una de nopti.
– scriitorul Petre Vulcan, despre primul cazino
Daniel Renard, arhitect român de origine franceză, concepe noua clădire în stil Art Nouveau, așa cum o știm și astăzi! În urma unor jocuri politice și a unor opoziții, lucrările sunt începute abia în 1907 și încheiate în 1910 (pe 15 august Cazinoul este inaugurat, în prezența principelui Ferdinand). Acesta nu naște doar admirație, ci și critici, din cauza arhitecturii asimetrice și a irepetabilității elementelor de construcție (trăsături inovatoare), astfel încât este caracterizată de presă ca fiind o „matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane”.
În scurt timp se autorizează și jocurile de noroc, iar Cazinoul este dotat în acest sens; acesta devine cunoscut în Europa, în interior fiind dominat de lux, decorațiuni ale pereților, mobilier din esențe alese, candelabre și covoare scumpe. De fapt, încă mai poți reconstitui ceva din ce a fost odată când te plimbi prin interiorul cu pereți scorojiți, cu găinațul păsărilor pe balustrada care încă îți face cu ochiul să o fotografiezi, când admiri florile construite în cele mai frumoase nuanțe pe pereți sau când privești pe ferestrele murdare (asta dacă nu sunt geamurile sparte) către mare și încerci să-i deslușești valurile.
Cazinoul își păstrează caracterul exclusivist la acea vreme, astfel încât doar elitelor le este permis accestul, acesta atrăgând oameni bogați din toată lumea. Se pare că realitatea Cazinoului era departe de a fi ideală, dramele fiind la ordinea zilei: mulți se aruncau în valurile mării din cauza pierderilor de la masa de joc. După ce a funcționat ca spital în timpul Primului Război Mondial, Cazinoul continuă să-și îndeplinească funcția originală în perioada interbelică. A mai fost renovat prin anii ’80, înainte de Revoluție, iar de atunci a căzut sub nepăsarea timpului și a autorităților locale, cărând după el povești grele ale unor vremuri pline de fast, dar de mult apuse.
LATER EDIT: În primăvara anului 2020 au început lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanța. Sperăm că va fi gata conform planurilor!
Deși au trecut testul timpului, majoritatea nu au trecut și testul nepăsării oamenilor sau a autorităților de după Revoluție. Este uimitor cum aceste obiective au fost afectate de schimbările politice, dar cum totuși au rămas în picioare. Întrebarea este dacă cineva va vedea, în sfârșit, potențialul lor turistic. Fiindcă așa cum sunt ele, în ruine, exceptând Biserica Romano-Catolică, încă sunt o bucurie pentru turiști; imaginați-vă, deci, ce ar însemna pentru turismul local renovarea lor în bijuteriile care obișnuiau să fie la începuturi!
Lasă un răspuns