Chilia Părintelui Arsenie Boca era de ceva vreme pe lista noastră, însă nu găsisem prilejul să ajungem acolo. Menționez de la bun început că am plecat dimineața foarte devreme din București pentru a face acest traseu. Da, a fost obositor, dar a și meritat. Nu știu cum s-a întâmplat, că fix în seara zilei de 30 septembrie am zis ca următoarea zi să o facem și pe asta.
În condițiile în care cu o zi înainte, pe 29 septembrie 1910, s-a născut părintele și, în plus, urma să fie 1 octombrie, o altă sărbătoare mare, și anume, Acoperământul Maicii Domnului. Nu ne-am propus toate acestea, abia după ce am mers am aflat coincidența (sau nu?) de date.
🌄 Despre viața Părintelui Arsenie Boca
Dacă ai ajuns să citești acest articol, probabil știi deja cine a fost Părintele Arsenie Boca – cel mai mare teolog și duhovnic român al secolului trecut. Un om cu har, cunoscut pentru puterea sa de a vindeca, de a citi gândurile oamenilor sau de a prezice viitorul.
El a fost starețul Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbata de Sus între anii 1942-1948, iar mai apoi, al Mănăstirii Prislop între 1948-1950.
Bineînțeles că a și luptat împotriva ororilor comunismului, astfel că a devenit rapid victima Securității și a fost și el închis pe o perioadă de aproape 10 ani la Jilava, București, Timișoara, Oradea, ba chiar a fost supus la munca forțată de la canalul Dunăre-Marea Neagră.
După ce a fost eliberat în 1956, Părintelui i-a fost interzis să mai practice preoția. Tot atunci pictează Biserica Drăgănescu din județul Giurgiu – este foarte aproape de București, iar viziunea lui este una extrem de pătrunzătoare – așa că, dacă reușiți să ajungeți vreodată, merită.
Cei mai mulți turiști știu, însă, de Mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop – despre care am scris aici – unde este în permanență o coadă imensă de pelerini care vin aici pentru a găsi alinare. Cu toate acestea, nu așa mulți știu de legătura acestuia cu Sâmbăta de Sus, o stațiune superbă din Munții Făgăraș!
Astfel, puteți ține minte că în Sâmbăta de Sus există 3 obiective care se leagă de viața părintelui:
- Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, al cărui stareț a fost;
- Chilia sa, despre care vom vorbi mai jos;
- Și Izvorul Părintelui Arsenie Boca.
🌄 Povestea Chiliei – cum a început totul?
Totul începe în 1943, la un an după ce Părintele a devenit starețul Mănăstirii Brâncoveanu. Părintele urmează cursul Râului Sâmbăta, în căutarea locului ideal pentru a-și făuri o chilie în inima Munților Făgăraș.
Acesta a fost ajutat de alți 12 oameni – puteți vedea poză cu ei în chilie. Există și o poveste interesantă din această perioadă – de altfel, se știe că sfinții au darul de a „supune” animalele sălbatice. Așadar, când urcau pe poteca spre chilie, un urs a apărut în fața grupului. Atunci, „ajutoarele” părintelui n-au îndrăznit să facă vreun pas, însă el i-a ajuns din urmă și le-a zis (citez din sursa unde am citit povestea):
– Ce faceţi, măi fricoşilor?
Apoi s-a dus la urs cu mâinile goale şi spre uimirea lor, l-a luat pe urs de o ureche şi i-a zis:
– Du-te, mă, pe aici la vale. Tu nu vezi că la ăştia le e frică de tine? Şi ursul a plecat la vale.
După cum veți vedea, chilia este foarte mică, astfel că n-ai loc decât să stai să îngenunchezi și să te rogi (având o înălțime de 1.65-1.75 m și o lățime de doar 80 cm!).
De fapt, micuța încăpere nu ar fi fost decât un început, adică holul dinaintea camerei propriu-zise de rugăciune, care s-ar fi aflat în partea stângă. Din păcate, însă, planul aproape vertical al stâncii și infiltrația cu apă l-au determinat pe părinte să renunțe.
În plus, erau și partizani pe munte și nu se dorea să se creeze o legătură între el și aceștia din urmă.
🌄 Cum arată și cât durează traseul către Chilia lui Arsenie Boca din Munții Făgăraș?
🥾 Durată de la Măn. Brâncoveanu: 3:30 ore
🥾 Durată de la Cabana Valea Sâmbetei: 30-40 minute
🥾 Altitudine: 1600 metri
Puteți vedea traseul pe scurt direct aici, pe TikTok:
Așadar, într-o zi de dumincă, ne-am trezit la 5:30 dimineața pentru ca la 6 deja să fim în mașină și să lăsăm Bucureștiul în urmă. Simplu și ușor, fără inconveniențe din partea traficului care l-a consacrat. În 3 ore și 20 de minute eram deja la Mănăstirea Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus.
Bineînțeles, dacă ajungi aici n-ai cum să ratezi această mănăstire – despre care am mai scris și aici în detaliu, care oferă un peisaj de poveste, cu crestele Munților Făgăraș în fundal.
Am citit că, dacă pornești pe jos de la mănăstire către chilie, faci cam 3 ore și jumătate. De reținut faptul că prima parte a drumului – de fapt, cam tot drumul până la Cabana Valea Sâmbetei – este un drum forestier, care poate fi parcurs în mare parte cu mașina. Asta dacă îți permite vremea și, mai ales, mașina. Dacă ai o mașină pregătită pentru drumurile de munte, ajungi direct până la cabană.
Am putut observa că nu sunt puțini cei care urcă cu mașina cât mai aproape de cabană, doar în scopul de a se bucura de aer curat, de o masă bună, de priveliști și chiar de a face un grătar.
Neavând prea mare încredere în mașina noastră (și având și câteva probleme cu ea în ultima vreme), n-am scurtat chiar atât de mult drumul, astfel că am parcat-o în siguranță și am mers fix două ore până la Cabana Valea Sâmbetei.
Toată această porțiune începe cu drumul forestier – care nu este încă atât de spectaculos, însă micile cascade de pe versanți ale râului tot creează un peisaj frumos; oricum există podețe rustice peste râu, astfel că nu există riscul de a cădea în apă. Apoi traseul devine mult mai captivant când ajungi pe o cărare îngustă care traversează pădurea.
Abia aici nuanțele de verde, ferigile, pietrele mai mult sau mai puțin alunecoase, copacii cu rădăcinile ieșite la suprafață, ciupercuțele, precum și Râul Sâmbăta, care te însoțește pe tot parcursul traseului, creează un peisaj de basm.
Un peisaj care te face să uiți de oboseală și de efortul pe care-l faci cu fiecare pas cu care urci. Însă încă ești destul de departe de crestele acelea care-ți fură ochii. Odată ajunși la Cabana Valea Sâmbetei, ne-am putut bucura îndeaproape de nenumărații brazi și de vârfurile munților care se înălțau semeț deasupra noastră, cu un aer protector.
Da, eram leșinați de oboseală, treziți atât de devreme, după un drum lung cu mașina și după efortul traseului la pas. Însă mâncarea și odihna sunt infinit mai bune după ce ai depus un asemenea efort înconjurat de aerul curat pe care doar muntele ți-l poate oferi.
După ce am căpătat puțină putere, ne-am făcut curaj să pornim și spre Chilia Părintelui Arsenie Boca. Știam că avea să fie cea mai dificilă parte a drumului, dar am pornit cu gând bun și i-am cerut ajutorul. Cred că ne-a ascultat, astfel că, în loc de 40 de minute, am ajuns sus în 30 de minute, cu tot cu opriri la poze și filmări.
Nu vreau să transform acest articol într-o lecție de viață, dar fiecare traseu pe munte chiar mi se pare că este o metaforă pentru un drum în viață.
Astfel, am întâlnit pe parcurs oameni care ne-au dat încredere, care ne spuneau că nu mai e mult și să nu cumva să renunțăm, că va merita tot efortul – ba chiar cineva ne-a zis că acolo unde pare mai greu și credem că nu mai putem, deja am ajuns. Dar am întâlnit și persoane care chiar de la baza traseului ne vorbeau de cât de greu va fi mai sus și că mai bine nu ne riscăm.
Bineînțeles, ne-am încăpățânat și am preferat să îi ascultăm pe primii. :D
Pentru că da – peisajul este chiar mai frumos decât cel până la cabană. În plus, este și amenajat cu funii și scări în acele porțiuni abrupte, greu de parcurs. M-am surprins singură când am descoperit că aveam ceva mai multă încredere să mă cațăr singură cu mâinile și cu picioarele decât să mă țin de frânghii :), dar fiecare cum se simte mai comod! :D
Traseul este chiar spectaculos, cu zone stâncoase care alternează cu cărările abrupte, dar și cu priveliști către munții „de vizavi”; spre final ajungi să parcurgi și niște potecuțe foarte înguste. Să nu uităm că chilia se află pe marginea unei prăpastii de 100 de metri!
E interesant să te gândești ce a gândit sau ce a simțit Părintele când a urmat acest traseu, în căutarea acelui colț de lume care să-i ofere liniștea de care avea nevoie.
Nici nu știu când am auzit un „Am ajuns!” fericit și ușurat, mult mai devreme decât mă așteptam.
Adevărul este că, pe lângă munții superbi care se desfășurau înaintea noastră, chilia în sine are o energie aparte și multe persoane încă simt prezența părintelui. Acolo te poți ruga, poți plânge, îți poți spune durerile, suferințele, visurile, speranțele, dorințele și, cu siguranță, vei fi ascultat.
Este un loc cu o stare de nedescris și mă bucur că am avut șansa să-l descoperim fără a fi tulburați de nimeni, nici de turiști gălăgioși, nici de râsete care nu-și aveau locul. Doar munții, aerul curat și energia părintelui.
La întoarcere, cu sufletul împăcat, parcă a fost și mai ușoară coborârea – deși la trasee așa abrupte, ar trebui să fie mai grele. Ne-am luat cu greu la revedere și de la câinii ciobănești de la cabană și ne-am grăbit să ne întoarcem la mașină, obosiți, dar fericiți.
Astfel, în total, traseul ne-a luat 5 ore dus-întors, cu tot cu cele două popasuri. Repet, dacă sunteți obosiți și aveți șansa să lăsați mașina în apropiere de cabană, cu atât mai bine. Dacă vă simțiți în forță, cel mai bine e să porniți de la mănăstire ca să faceți tot traseul pe jos!
În final, vă las un citat despre Chilia lui Arsenie Boca dintr-un poem pe care l-am descoperit și eu, citat care apare la finalul cărţii Mărturii despre Părintele Arsenie:
„chilia ta din stâncă grăi-va peste veacuri;
de scurta ta şedere, doctor purtător de leacuri;
cât munţii sta-vor oblu şi ţeapăn în picioare
şi codrii fremăta-vor în murmuri de izvoare!”
Nu sunt animale sălbatice?
Nu am intalnit, plus ca e un traseu destul de frecventat in weekend-uri