Ce obiective să vezi de-a lungul unui traseu de o zi pe Transalpina?

Deși acum 2 ani, în 2019, am parcurs Transfăgărășanul, știam că nu mă las până nu voi ajunge și pe Transalpina (sau DN 67C). Ambele fiind drumuri „de vară”, fiind în rest închise în timpul sezonului rece (nici în cazul Transalpinei nu există o dată fixă când aceasta se redeschide anual, aceasta depinzând de condițiile meteo). De fapt, iarna, Transalpina este impracticabilă doar pe o porțiune, între Rânca – Obârșia Lotrului – Lacul Oașa, aceasta nefiind deszăpezită de autorități.

Transalpina se poate „lăuda” ca fiind situată la cea mai mare altitudine în România. Câteva date utile: aceasta străbate Munții Parâng și 4 județe (Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba), pornind din Novaci (sud) către Sebeș (nord), pe o lungime de 148 km, iar cel mai înalt punct e la 2.145 m.

Noi am pornit din Pitești, undeva la 6 dimineața ca să avem toată ziua la dispoziție pentru acest traseu. Din fericire, fiind duminică, n-am prins aglomerație, însă, odată intrați pe Transalpina, mașinile începeau să se adune. Am să vă las mai jos detalii despre fiecare oprire făcută:

Mănăstirea Polovragi, prima oprire. Un însoțitor deosebit

Nu știu câtora dintre voi vă place să vizitați și locuri sfinte, însă mie îmi dau o stare de liniște și, mai ales dacă sunt apropiate de munți, mi se par numai bune pentru un popas. Când am ajuns și am trecut de poarta de lemn, pe care te întâmpină un mesaj aparte, „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, traversând un drum pietruit, cu pomi de-o parte și de alta, mi-am amintit că nu eram chiar străină de acele locuri și că am mai ajuns aici cu mulți ani în urmă.

Mai degrabă această a doua vizită la Mănăstirea Polovragi a fost marcată de întâlnirea cu o femeie pe care am luat-o din drum cu mașina și care avea să petreacă câteva zile în interiorul mănăstirii. Așa frumos ne-a vorbit și cu atâta înțelepciune despre credință și Dumnezeu, încât foarte ușor ne-am fi abătut de la planul inițial și am fi preferat să asistăm la slujba de duminică până la finalul ei.

Fiindcă, așa cum ne-a spus și doamna cu niște ochi luminoși: toate ar trebui să vină după Dumnezeu și nimic n-ar trebui pus înaintea Lui.

Trecând la aspecte mai pragmatice, Mănăstirea Polovragi este deosebită și prin poziționarea ei în acest cadru pitoresc, în spate aflându-se chiar Cheile Oltețului. Are peste 500 de ani, conform primei atestări documentare, suferind mai multe modificări de-a lungul secolelor, iar pictura este de tradiție bizantină, în frescă, realizată în vremea lui Constantin Brâncoveanu.

Peștera Polovragi și Cheile Oltețului. Cum să te simți mic în fața naturii

Cheile Oltețului sunt spectaculoase, mai ales că s-au format pe o perioadă de mii de ani, timp în care râul omonim a săpat constant în stâncile calcaroase. Fac parte dintr-o rezervație naturală, iar de-o parte se află Masivul Parâng, iar de cealaltă, Munții Căpățânii.

Exact în fața Peșterii Polovragi, puteți coborî câteva trepte pentru a vă afunda și mai mult în splendoarea cheilor, dedesubt curgând râul Olteț, care aducă pârâurile, ajungând în localitate sub forma unui adevărat râu. Sunt zone la nivelul apei unde distanța dintre pereți este foarte mică, de 3-4 metri, astfel că unii experți spun că aici ar fi cel mai îngust canion european. Apele subterane au creat de-a lungul timpului, pe ambii versanți, peșteri și alte formațiuni asemănătoare.

Noi n-am mai intrat în Peștera Polovragi, fiindcă o mai vizitasem acum ceva timp, și oricum ne îndreptam către Peștera Muierilor. Cu toate acestea, deși era cald în dreptul mănăstirii, aici versanții înalți țin umbră și păstrează dimineața răcoarea din timpul nopții.

Peștera Muierilor. Sculpturi ale naturii și loc de apărare

Nu mai mergi mult cu mașina de la ultimul popas și, în mai puțin de o oră, ajungi la Peștera Muierilor, prima peșteră electrificată de români. După ce intri mergi un pic pe jos, treci printr-o pădurice, urci niște trepte și ajungi la intrare, unde se formează grupurile de turiști. Practic, doar etajul superior este deschis spre vizitare, peștera aflându-se la 40 de metri față de cel mai jos nivel al văii.

Un ghid însoțitor va explica cum s-au format stalagmitele, stalactitele și coloanele, niște depuneri de calcar cu forme impresionante. Pe alocuri, sunt porțiuni unde tavanul se apropie tot mai mult de podea, așa că este necesar un mers al piticului – puțin obositor, pe alocuri.

Un motiv pentru care este și cea mai vizitată peșteră din țară este faptul că au fost descoperite aici resturi fosile ale omului modern timpuriu (aproximativ 35 de mii de ani vechime), dar și fosile de urs de peșteră, lei de peșteră, hienă, lup și erbivore (de acum 40 de mii de ani). Dacă vizitați peștera în lunile reci, veți putea vedea și liliecii. Legendele formate în jurul acestui loc deosebit n-au întârziat s-apară, astfel că se spune că denumirea vine de la faptul că în timpul războaielor, femeile, copiii și bătrânii se ascundeau aici sau că în zilele secetoase, femeile torceau la gura peșterii, priftând de aerul ceva mai rece.

Pentru noi a fost o incursiune interesantă, mai ales că n-ai cum să te plictisești privind în jur. Iar ieșirea este și ea spectaculoasă, având versantul stâncos de-o parte și râul de cealaltă parte. Cobori apoi un șir lung de trepte și ai de mers în total vreo 15 minute până la parcarea de unde ai pornit!

Hamacele la înălțime din Baia de Fier

Cu ocazia asta, rămănând gură cască la câteva persoane care escaladau versantul pietruit, am putut vedea undeva sus, între două stânci, un șir de hamace ce se legănau la acea înălțime. Auzisem de ele, le văzusem prin poze, dar habar n-aveam că se află acolo!

Apoi am citit mai multe despre hamacele aflate la aproximativ 200 de metri din comuna Baia de Fier: ideea a fost a unui antrenor de alpinism, pentru a atrage oamenii să facă mișcare și să încerce sporturile montane. Se pare că pericolul este diminuat, având în vedere că ești echipat cu cabluri de siguranță, ca să poți admira frumusețile din jur în liniște.

Popasuri de-a lungul Transalpinei. Serpentine, cai sălbatici și priveliști superbe

Iar apoi am început să intrăm pe Transalpina, cu adevărat. Să dăm de văi, serpentine, peisaje pitorești, stâne, baraje, dar și mult mai multe mașini, fiind o duminică de august. Zona dintre Rânca și Obârșia Lotrului este plină de serpentine uimitoare! Am oprit de câteva ori pentru fotografii, ne-am bucurat de aerul curat, de caii sălbatici care ne priveau mirați.

Originile acestui drum nu sunt foarte clare: anumite surse spun că ar fi fost construit de romani; în orice caz, supranumită „Poteca Dracului”, Transalpina a fost folosită de păstorii din Mărginimea Sibiului pentru a traversa cu oile munții spre Țara Românească. De asemenea, chiar și secolul trecut a avut un rol strategic militar important.

Popas la Terasa Bunicului. Recomandat pentru un prânz tradițional

La Terasa Bunicului este și o parcare încăpătoare unde opresc zeci de mașini. Cred că e un loc numai bun pentru un prânz sau o gustare, fiindcă poți admira priveliștile din jur și te poți răsfăța cu mâncare tradițională – iar prețurile sunt ok. Ai de ales între bulzuri, mici, gulaș, ciorbe, fasole cu ciolan afumat, tocăniță cu mămăligă, murături, ceafă de porc, cârnați și, evident, băuturi.

Lacul Vidra. O surpriză ascunsă

Dacă vei căuta despre ce să vezi pe Transalpina, vei auzi de-o grămadă de lacuri, înăs la cele mai multe se poate ajunge doar după un traseu destul de lung, de 3-4 ore (cum este Lacul Gâlcescu). Însă Lacul Vidra este destul de accesibil și poți ajunge cu mașina în apropierea lui.

Este tot un lac de acumulare, construit de om în anul 1972, amplasat pe Râul Lotru. Noi a trebuit să trecem pe lângă un local, păzit de câini cam agresivi, după care am parcurs o cărare îngustă, ca să putem ajunge să facem câteva poze. Zona este sălbatică, cu păduri de molid, însă culoarea lui, frumoasă. Aparent, stațiunea Vidra, cândva populară este părăsită astăzi și mai sunt doar câteva vile care se bucură de panorama acestui lac.

Ce-am mai fi putut vedea, dar n-am mai avut timp

V-am zis mai sus despre câteva lacuri spectaculoase. Dacă reușiți să vă organizați mai multe zile pe Transalpina, cred că puteți să mai vedeți și:

• Cetatea ţărănească Câlnic – o cetate romanică, din perioada medievală, veche de 7 secole, aflată în Județul Alba;
• Castelul Martinuzzi – un alt castel medieval din Județul Alba, construit pe temeliile unei mănăstiri catolice;
• Cetatea Căpâlna – unul dintre obiectivele strategice construite de daci în perioada invaziei romane;
• Barajul de la Tau – aflat pe cursul râului Sebeș, cu o înălțime de 78 de metri;
• Rânca – e o stațiune frumoasă, aflată la cea mai mare altitudine din țară!, prin care noi doar am trecut, în care vă puteți caza; practic, de aici începe porțiunea de gol alpin;
• Lacul Gâlcescu – cel mai întins iezer glaciar din Gorj, zona din jur fiind declarată rezervație naturală. Și, da, arată superb în poze, dar cică e nevoie de un traseu destul de lung să ajungi la el;
• Valea Frumoasa și Lacul Oașa – în județul Alba, ajungi cu mașina în apropiere, poți coborî câțiva zeci de metri și ajungi la acest baraj, aflat pe Râul Sebeș, unde se află și mănăstirea cu același nume!

În final, dacă veți continua drumul, puteți ajunge în Mărginimea Sibiului, o zonă rurală superbă, sau, de ce nu, puteți încheia excursia pe Transalpina cu o vizită la Sibiu, în apropierea căruia se află și Castelul de Lut – Valea Zânelor!

Ca o scurtă concluzie, Transalpina este superbă și merită vizitată măcar o dată în viață. Pe viitor, sper să vă pot povesti și despre traseul către Lacul Gâlcescu! :)