Ce poti vizita in Baile Herculane si in zona? Excursii in Muntii Cernei, la Cazanele Dunarii, la Cascada Bigar si nu numai!

Am rămas cu o mare datorie despre a scrie cum îți poți planifica o vacanță în Băile Herculane și ce obiective turistice ai în zonă. Pe lângă multiplele beneficii ale băilor cu sulf, care primează în fața altor atracții, acesta este un mini ghid despre cum puteți descoperi în detaliu celebra stațiune.

Am stat o săptămână aici și am scris deja un articol despre părțile plăcute și cele mai puțin plăcute ale stațiunii. În ciuda piedicilor, dacă te informezi, îți poți planifica o vacanță pe gustul tău oriunde. Iar mie îmi place ca, dacă merg într-un oraș – mai ales din România – să îmi fac timp și pentru a ajunge în alte zone apropiate, fie că sunt zone naturale sau că vizitez alte orașe.

Aș clasifica atracțiile turistice ca fiind cele din oraș, inclusiv drumețiile pe munte, iar mai apoi vă prezint și câteva circuite scurte către zonele apropiate. 

Ce poti vedea în Baile Herculane?

1. Băile Imperiale Austriece – Combinație între apele termale vindecătoare și arhitectura barocă, acestea au fost ridicate la sfârșitul secolului XIX. Împărați și împărătese din Imperiul Austro-Ungar obișnuiau să vină aici, făcând ca stațiunea să devină un loc important pentru Europa.

Arhitectura și rafinamentul impuse, întâi de civilizația romană și, apoi, de cea de la Viena, mai stau acum dovadă din spatele pereților scorojiți și a arhitecturii în paragină. În ciuda lipsei de speranță care înconjoară locul, se mai găsește un strop de frumusețe a ceea ce a fost cândva. Podul de fier forjat care trece peste Râul Cerna este și el închis, ruginit, ca restul clădirii.

2. Parcul Central și Cazinoul – Treci strada, dincolo de Băile Imperiale Austriece și vizavi dai peste un parc micuț, dar cochet, cu o fântână răcoritoare în centru și, puțin mai în spate, te așteaptă vechiul Cazino. Monument istoric, apus și el în ultimii zeci de ani, ce amintește de vremurile când, la începutul secolului trecut, a fost compus aici un vals dedicat stațiunii Băile Herculane, cunoscut apoi și în mari orașe ale Europei.

Cazinoul cu coloane a fost construit tot în stil baroc austriac, frecventat de elita de la Viena pentru sala de spectacole și jocurile de noroc. Toate verbele sunt însă la timpul trecut, astăzi stând în picioare doar câteva detalii arhitecturale, mărturie a vremurilor de aur. Nu prea ai cum să nu admiri chiar și ce a rămas astăzi, așa cum este, uitat de lume – monument pentru care nimeni nu-și asumă până la capăt responsabilitatea, deși au existat tentative.

3. Vila Elisabeta – Vă mai amintiți de Prințesa Sisi, prințesă a Imperiului Habsburgic? Ei bine, această vilă întruchipează atașamentul profund al acesteia față de locurile din preajma Băilor Herculane. De altfel, vorbim despre o altă bijuterie pentru care iubitorii de arhitectură și de rafinament ar avea motive să sufere, doar că, din fericire, este și una din puținele clădiri din stațiune care a fost restaurată și adăugată pe Lista Monumentelor Istorice.

4. Statuia lui Hercule – Dovada „vie” a denumirii stațiunii și a prezenței romanilor în zonă, statuia a fost turnată în bronz de către austrieci. De altfel, Băile Herculane este prima stațiune din România, atestată documentar încă din 153 d. H., de aici moștenindu-și și numele: Hercules era considerat protectorul familiei romane de la acea vreme.  

5. Podul Roșu și Podul de Piatră – Denumirile nu sunt deloc metaforice, ci, mai degrabă, exacte. Podul Roșu, considerat și un pod pentru îndrăgostiți, înlesnește accesul către cealaltă parte a stațiunii, către cartierul modern. Podul de Piatră, și acesta considerat monument istoric, are la capăt o statuie de marmură care o reprezintă pe Omfala, regina Lydiei, cu care Hercules a avut un fiu. Dincolo de semnificațiile istorice și de legende, priveliștea către râul care curge și munții verzi (pe perioada verii) te îndeamnă să faci un scurt popas și aici!

Drumetii montane – Parcul National Domogled Valea Cernei

În prima zi, după ce am cutreierat stațiunea dintr-o parte în alta, am ajuns la capătul ei și am pornit pe un drum de munte, ghidați de semnele așezate în calea noastră. Drum care ar fi avut vreo 7 km dus, 7 km întors. Fără să avem asta în plan de dinainte, am decis, să ne înjumătățim drumul, fiindcă nu am fi ajuns decât seara târziu înapoi.

Așadar, ce poti vedea pe langa Baile Herculane?

1. Grota Haiducilor (Peștera Hoților) – Prima oprire, la întâlnirea dintre Băile Herculane și Munții Cernei – o peșteră cu o lungime de 143 m. Vedeți în poze și multele semnături, cea mai veche datând din 1820. Locuită încă din Paleoliticul mijlociu, de unde credeți că îi vine numele? De la hoții din perioada romană care-și ascundeau aici comorile!

2. Foișorul Roșu – Urci, urci și tot urci și, când în sfârșit îți intri în ritm, dai la o parte tot frunzișul și te găsești la un colț al muntelui, pe la jumătatea acestuia, cu o priveliște superbă în fața ta, cu munții și ceruldesfășurându-se în toată splendoarea lor. Decorul perfect pentru puțină odihnă, mai ales că te așteaptă acolo un foișor de lemn, în inima naturii.

3. Grota cu aburi – Puțin mai departe de Foișorul Roșu, pe un drum nu foarte prietenos (mai ales când picură), ușor alunecos, pe pietre, frunziș, rădăcini de copaci, am ajuns în fața grotei. A trebuit să urcăm pe stâncile respective, să intrăm în mica peșteră, să ne apropiem cât am putut de mult, pentru a vedea un abur firav, pe care nu l-am prea putut surprinde cu aparatul. Aburii fierbinți sunt de la un izvor termal aflat în capătul grotei, iar pe pereți crește un mușchi care se găsește doar aici, din cauza emanațiilor de sulf. Chiar dacă din cauza emanațiilor de gaze și-au pierdut viața mai multe persoane, este un loc de bifat pe lista ta de atracții turistice: 1. este cald și primitor în interior și 2. chiar și aici întâlnești un mic punct de belvedere!

De acest drum de munte am dat dintr-un oarecare noroc. Însă pentru că ne-au plăcut surprizele Munților Cernei, am mai stabilit o zi pentru o drumeție în munți, prilej pentru care am ajuns la acest centru de informare, unde vă recomand să mergeți pentru a vă alege traseul, în funcție de dificultate, în funcție de anotimp și de ce vreți să vedeți.

Asta am scris la articolul precedent: „Există un centru la ieșire din Băile Herculane, o combinație între muzeu și centru de informare despre Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Cu trasee, informații despre comunități, despre floră și faună, cu o doamnă drăguță care să te ghideze. Că veni vorba, da, auzisem de vipera cu cornși de scorpioni, specifici zonei. Un localnic ne-a spus că mare parte sunt povești, că ele ies mai mult primăvara, dar se feresc de om. Ne luasem o piatră de pe inimă.

Însă doamna de la centru le-a reamintit unor turiști cu sandale că nu e indicat să se aventureze pe munte, și un motiv ar fi fost și viperele cu corn.”

Bineînțeles că, după ce am mers vreo 2 kilometri și ceva pe jos pentru a porni pe faimoasa rută către Crucea Albă, cunoscută pentru traseul ușor și priveliștile frumoase, gândul ne stătea doar la himera unor vipere cu corn care nu aveau altceva de făcut decât să pândească după noi. Cum legea atracției funcționează mai ales pe principiul de ce ți-e frică nu scapi, nici nu ne afundasem prea mult în frunzișul prin care picau razele soarelui de august, că am și văzut cu coada ochiului o mișcare grăbită printre firele de iarbă și frunzele căzute.

Am înlemnit.

Una peste alta, am mai stat noi pe loc vreo 5-10 minute, am privit „dușmanul”, el nu știu dacă ne-a privit pe noi și, neavând niciun echipament în afară de adidași, am zis că mai bine facem cale întoarsă. Cu această ocazie am aflat tot ce se putea despre șerpii din România. Și anume că șerpii veninoși au pupila eliptică (ca de pisică), în timp ce la restul, este rotundă. Plus că vipera cu corn are acel corn în vârf (deloc evident), și un model de romburi pe spate (galben, maroniu închis, roșcat etc.).

Deci e mai mult ca sigur să fi întâlnit doar un banal șarpe de alun, dar pentru ce sunt călătoriile dacă să nu înveți lucruri noi despre tine și mediul înconjurător în fiecare zi?! :D

Excursie la Cazanele Dunarii, Orsova

Găsești la tot pasul excursii cu microbuzul în zonă, chiar și unele care te trec Dunărea și te duc pe malul din Serbia. Pentru prima zi, am ales Cazanele Dunării. În schimbul a 70-80 de lei, autobuzul te ia din fața hotelului și te duce la câteva obiective interesante. Toată excursia durează vreo 4-5 ore.

Dacă aveți mașină proprie, cu atât mai bine! Nu vă vor stresa alți pasageri, veți avea oricât timp la dispoziție pentru a descoperi în detaliu fiecare destinație, iar GPS-ul vă va fi cel mai bun prieten!

De această dată, am fost lăsați la barcă, în fața celebrei sculpturi în piatră, denumită Chipul lui Decebal. De altfel, câteva curiozități despre el: înaltă de aproape 43 de metri, construcția sa a durat 10 ani (1994-2004) și este cea mai înaltă sculptură în stâncă din Europa! Sub chipul său, există o inscripție în latină: „DECEBALUS REX – DRAGAN FECIT” („Regele Decebal – făcută de Drăgan”), inițiatorul fiind Iosif Constantin Drăgan, ale cărui cărți despre istoria dacilor și a tracilor susțin protocronismul – o ideologie naționalistă ce dorește să poziționeze România ca un punct important al civilizației și un fost imperiu trac care domina Europa Centrală!

În orice caz, simbolistica este interesantă și chiar dacă nu se știe neapărat de ea, mărimea și finețea sculpturii nu au cum să treacă neobservate!

De acolo, am pornit pe micile valuri ale Dunării și am aflat povești interesante de la cel care conducea barca și ne era și ghid. Atracțiile principale: Cazanele Dunării și Mânăstirea Mraconia.

Și acum marea întrebare: de ce Cazanele Mari și Cazanele Mici? Adevărul este că nu „clocotea” nimic la fața locului. Ei bine, Cazanele reprezintă un sector de 9 km, la trecerea Dunării prin Carpați. Pereții verticali și stâncoși fac ca, acolo unde Dunărea se îngustează, viteza de curgere a apei să crească ceva mai mult, creând acel efect de apă clocotită, ce i-a dus cu gândul pe strămoși la ideea de cazane. De aici și denumirea.

Pentru peisajele desprinse din povești, pur românești, este o plimbare pe cinste, deși sunt multe alte activități recomandate în zonă.

Ne oprim la următoarea atracție care împodobește pereții defileului, și anume Mânăstirea Mraconia (aflată în golful cu același nume) – care, de altfel, se vede splendid de pe ambele părți, și de pe Dunăre, și de partea cealaltă, cu Dunărea pe fundal. Cuvântul mraconia înseamnă loc ascuns sau apă întunecată, iar aceasta a fost ridicată pe locul fostei mânăstiri Mraconia, existentă de prin secolul XVI. Unde mai exact? Pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre! Deci vă imaginați poziția strategică!

Drumul ne-a dus apoi și la o peșteră aflată pe malul stâng al Dunării, Peștera Veteranilor, unde nu poți ajunge decât pe apă. Considerat un altar unde dacii se închinau lui Zamolxes, peștera este învăluită într-o grămadă de legende care fac legătura cu multe perioade ale istoriei românilor. O cantitate mare de oase de păsări și animale a fost găsită aici, ajungându-se la concluzia că erau animalele sacrificate ca ofrandă pentru zei.

Iar dacă turul a început cu o scurtă vizită la Biserica Romano-Catolică Neprihănita Zămislire, unică în Europa prin forma de cort a interiorului și acoperișul în formă de cruce, s-a și terminat în aceeași notă, cu o vizită la Mânăstirea Sfânta Ana.

Pe lângă liniștea locului, binevenită, vei fi înconjurat mai întâi de un lan de flori și culori, apoi de munții din depărtare care-și păstrează savoarea din timpul plimbării cu barca, iar mânăstirea se deschide în spate exact către splendoarea Dunării. Doar să nu fi agasat de cozile care se formează la magazinul cu iconițe, rugăciuni și brățărele de mână, din cauza cărora turiștii cam uită să se bucure de adevăratul scop al vizitei…

Excursie la Cascada Bigar si Morile de Apa (Eftimie Murgu)

O nouă zi, o nouă aventură. Cum am menționat, există mai multe pachete de excursii cu microbuzul. Am mai ales-o pe aceasta, care merge la celebra Cascadă și la alte două atracții. Cascada Bigăr a devenit foarte populară când revista National Geographic a descoperit-o și a promovat-o ca pe una din cele mai frumoase cascade din lume.

Nu vă așteptați la o cascadă de mari dimensiuni – la ea se potrivește zicala cum că esențele tari se țin în sticluțe mici. Este, într-adevăr, fermecătoare. Noi am prins la început o vreme ploioasă, iar pe măsură ce am continuat să mergem prin parcul ce ducea la Peștera Bigăr, locul de unde izvărește apa, a început să se încălzească. Este un parc primitor, cu scări de lemn, doar că trebuia să fim atenți la fiecare pas, fiindcă din cauza ploii, devenise alunecos.

Mi s-a părut că ea e superbă, indiferent de vreme. Intensa promovare a făcut-o să devină un loc plin de turiști, ceea ce poate fi deranjant, dar chiar și așa, nu-i ia din frumusețe. Toți grăbiți să facă o poză sau un selfie, eu dorindu-mi ca (pe lângă asta), să am răgazul de a sta măcar 10 minute în liniște, să-i ascult căderea și să simt atmosfera de legendă care s-a construit în jurul ei (o legendă tristă, despre doi îndrăgostiți). Nu aveam timp și loc de așa ceva, însă.

Mai apoi, ne așteptau Morile de apă din localitatea Eftimie Murgu, Valea Rudăriei. Intram într-un ținut rustic, cu casele bătrânești de-o parte, cu munții de-altă parte, pe o șosea îngustă care te plimbă printre cele mai frumoase cadre pitorești – toate astea, presărate cu22 de mori de apă. Sisteme hidraulice primare, ce au fost folosite încă din secolele II-III, dar al căror număr s-au înjumătățit de-a lungul timpului, din cauza unor inundații succesive.

Pentru localnici, însă, morile au fost dintotdeauna acolo și nu sunt doar prilej de muncă, ci au și rol social, de întâlnire cu vecinii. Fiind puternic legate de viețile străbunilor și a comunității sub mâinile cărora morile macină de atâtea veacuri, acestea poartă numele străbunilor sau chiar nume ce ies din imaginația lor: Moara Trăiloanea, Moara Firiz, Moara Roşoanea, Moara Îndărătnica dintre Râuri, Moara Popeasca, Moara Hămbăroanea…

Nu este dificil de înțeles modul de funcționare al morilor, iar localnicii sunt mai mult decât fericiți să-l explice oaspeților: un jgheab de sub moară prinde apa râului, ce curge cu viteză, și o trimite către o roată metalică. Câteva operațiuni mai târziu, aceleași pietre mari macină grăunțele, rămânând, după trecerea prin sită, doar făina.

Dincolo de însemnătatea istorică, recomand acest loc pentru priveliști, pentru micile șopârle care se ascund jucăușe, pentru liniștea și pacea naturii în care oamenii locului sunt obișnuiți să se cufunde.

Ca o concluzie, Băile Herculane este o stațiune aparte, născută pe meleaguri pline de bogății naturale care, atâta timp cât au fost valorificate (în general de străini), au făcut-o o mică bijuterie pentru Occident. Iar scriitorii și poeții noștri (Alecsandri, Coşbuc, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, M. Sadoveanu, Lucian Blaga) nu s-au lăsat mai prejos și, inspirați de ea, i-au dedicat creații întregi.

Chiar dacă nu vă încântă efectele benefice ale băilor cu sulf combinate cu stațiunea în paragină, vedeți cu ușurință câte bogății sunt în zonă: excursiile și drumețiile vă vor salva cu siguranță vacanța! Însă, rămâne în picioare veșnica întrebare cu privire la această stațiune:

Mai avem noi putere sa înviem ce a fost odata?

UPDATE! Chiar zilele trecute, perioadă în care lucram la acest articol, să fie cât mai complet, o parte din construcția acoperișului Băilor Neptun din Herculane s-a prăbușit. Asociația Herculane Project a dezvoltat acest proiect de conservare, prin care a tras numeroase semnale cu privire la neajunsurile stațiunii. Se pare că Ministerul Culturii ar fi dispus să ia măsuri în acest sens, dar rămâne de văzut dacă se vor concretiza!