În ultima vreme, am avut destul de mult contact cu lumea turismului religios. Am aflat lucruri interesante despre câteva locuri superbe din România, despre care am spus să le și împărtășesc cu voi pe acest blog. Este vorba despre niște mânâstiri care merită vizitate nu doar pentru arhitectura lor și liniștea sufletească pe care o aduc astfel de vizite, ci și datorită poveștilor și a unor icoane deosebite pe care le adăpostesc.
Am reușit să ajung la una din ele, celelalte le-am selectat după ce am auzit de ele și m-am informat mai bine; când voi ajunge acolo, cu siguranță voi scrie pe blog. Cu toate acestea, îmi doresc ca prin acest blog să promovez și aceste locuri ce țin de credință și spiritualitate, cu atât mai mult cu cât acestea se află chiar în țara noastră.
În căutările mele legate de acest subiect, deși credeam că icoanele făcătoare de minuni nu se găsesc la tot pasul, am descoperit exact contrariul; ba chiar și faptul că orice icoană, prin faptul că este sfințită, poate fi o sursă de astfel de „mici” miracole, în mai mică sau mai mare măsură.
Dar haideți să începem!
1. Manastirea Celic-Dere (Comuna Frecăței, Jud. Tulcea) – Icoana care se curata singura
O mănăstire – cel mai mare așezământ monahal dintre Dunăre și Marea Neagră – cu un nume deosebit, ce vine din limba turcă, care s-ar traduce prin pârâul de oțel, denumire ce se trage de la pârâul Celic, din apropiere.
Chiar ridicarea mănăstirii este sub semnul unui miracol: în Kiev, unui călugăr îi apare în vis un înger, care îi poruncește să plece în căutarea unui loc pentru ridicarea unei sihăstrii, în Turcia. Mănăstirea este, în primul rând, deosebită pentru natura dobrogeană din Munții Măcinului, aflată într-o poiană din alăturarea pârâului.
Locul actualului cimitir este acolo unde a fost ridicată prima biserică. Ce este interesant este faptul că legăturile cu ortodoxia din străinătate reies și la această mănăstire, căci prima biserică din aceste locuri a fost construită de călugări ardeleni și basarabeni care veneau de la Muntele Athos. Dacă prima biserică a ars și cea de-a doua, ridicată în 1840, a fost inundată, cea de-a treia este și cea care dăinuiește astăzi (cu un spațiu unde ar fi trebuit să fie depuse osemintele). Ulterior, moaștele sfinților Epictet și Astion au fost aduse la această biserică.
Sursă foto: https://www.crestinortodox.ro/ 
Dar haideți să trecem la povestea celebrei icoane care se curăță singură!
Această icoană a ajuns în aceste locuri în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, iar acum se află în biserica Paraclis a mănăstirii, fiind considerată o icoană făcătoare de minuni. Aceasta a fost adusă de un ostaș (moștenită de la străbunii săi), care a dat icoana unui părinte, zicând următoarele cuvinte (care au fost transmise de la preot la următoarele generații de maici):
Parinte, tineti aceasta icoana! Daca Sfintia voastra nu veti trai pana la sfarsit, cei ce va urmeaza sa pastreze aceasta icoana. Sa aveti mare evlavie, ca prin ea se va savarsi o mare minune. Aceasta icoana o vedeti ca este neagra, dar pana la urma se va lumina toata, se va curata si ochii Mantuitorului, care-i vedeti ca sunt inchisi, se vor deschide.
Icoana este deosebită prin faptul că înainte era aproape neagră, iar Iisus înfățișat avea ochii abia întredeschiși (una din puținele icoane rare care-L prezintă așa; de fapt, inițial nici nu se știa al cărui chip apare pe acea icoană); în timp, chipul Mântuitorului s-a luminat în mare parte (mai mult de jumătate din suprafața ei) – lucru care a indicat faptul că acele cuvinte ale ostașului au fost reale.
Minunea de care vorbea ostașul a născut câteva interpretări, printre care și aceea că icoana se va curăți de tot atunci când va avea loc un cataclism sau chiar venirea sfârșitului lumii. Cu toate acestea, soldatul a spus că asta se va întâmpla „când va vrea Dumnezeu”. Practic, icoana inspiră atât credință și fascinație, cât și teamă față de momentul când se va lumina de tot și ochii Mântuitorului se vor deschide!
La această mănăstire se mai ascunde o altă icoană făcătoare de minuni, a Maicii Domnului Nerosaiskaia, ce a aparținut unei familii de credincioși din Basarabia. Această icoană s-a dovedit a fi deosebită când a supraviețuit incendiului care a transformat toată gospodăria în scrum. În urma unor împrejurări, icoana a ajuns în foc pentru a doua oară, ea rămănând nearsă. Proprietarul a mai fost și martorul unor raze luminoase care se revărsau de la icoană, moment în care i s-au transmis următoarele cuvinte:
Luati-ma de aici si duceti-ma unde sunt adunate fecioarele ca sa ma duc impreuna cu ele sa fac ascultare in Turcia.
În acele vremuri, Dobrogea era sub ocupație turcească, așa că icoana a ajuns în grupurile de fecioare care doreau să se călugărească. De atunci, icoana a continuat să săvârșească minuni, vindecând doi călugări, bolnavi de mulți ani, ulterior fiind așezată în biserica mănăstirii, până în timpul primului război mondial. Când maicile au fost nevoite să se refugieze și au pus icoana la loc sigur, un glas a venit dinspre icoană:
Sa ma luati de unde m-ati ascuns, ca nu voi ma aparati pe mine, ci eu pe voi.
Ulterior, icoana a salvat satele de multe nenorociri, de secetă, invazii de omizi și alte cataclisme naturale. Astăzi, credincioșii încă se roagă la această icoană pentru săvârșirea minunilor.
2. Manastirea Ghighiu (satul Ghighiu, comuna Bărcănești, jud. Prahova)
La această mănăstire am și avut prilejul să ajung (de două ori chiar), mănăstire care a fost zidită între anii 1858-1866 (anul în care a și fost sfințită). Unde? Pe temelia fostei biserici de lemn, construită cu 40 de ani mai devreme (de care nu se știe în ce împrejurări a fost dărâmată). În ciuda pagubelor suferite de-a lungul vremii, fie din cauza războaielor mondiale, fie a cutremurelor, mănăstirea a fost restaurată de fiecare dată, păstrând și astăzi o energie aparte cu care-și atrage credincioșii.
Sincer, primul lucru pe care îl observi când ajungi este copacul cu crengile lui care se desfac în toate părțile, înconjurând poarta de la intrarea în mănăstire.
Revenind acum la icoana făcătoare de minuni – una din cele mai renumite icoane a Maicii Domnului cu Pruncul – aceasta este zugrăvită pe lemn de santal și se află în biserica cea mare din partea dreaptă a lăcașului. Cu un nume aparte, Siriaca (fiind adusă din Siria), ce provine de la faima ei, ea oferă ajutor în special la nașterea copiilor sau la vindecarea de boli (înainte era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului).
Multe mistere înconjoară această icoană, inclusiv faptul că este de proveniență din Rusia și nu se știe exact cum a ajuns în Siria. Se pare că icoana este o reproducere a icoanei Maicii Domnului din Kazan (deosebită prin faptul că în ea este zugrăvită o singură mână ‒ dreapta Pruncului Hristos, care binecuvântează).
Când intră în biserica ce adăpostește această icoană făcătoare de minuni, credincioșii se descalță și se așază în genunchi și doar așa își continuă drumul de la pragul bisericii până la icoana respectivă, unde se pot ruga în liniște. Multe mărturii s-au adunat ale celor care s-au rugat la icoană și în viața cărora s-au petrecut apoi minuni.
Deși, de regulă, nu vorbesc așa ușor despre astfel de întâmplări, sentimentul este cu totul diferit când te afli în acea bisericuță, departe de lume, doar tu cu gândurile tale cele mai intime, cu trăirile cele mai profunde, și cu credința cea mai curată. Credincioșii se adună deseori la această mănăstire, însă ea mai este apreciată și pentru renumitul izvor tămăduitor din spatele mănăstirii (unde se află și un loc de recreere).
Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane.
Arhimandritul Ioanichie Balan
Istoria acestei icoane este plină de semnificații, mai ales că este venită de la creștinii sirieni, fiind creată în secolul al XVI-lea. Abia în 1958 aceasta a ajuns în România (în Catedrala Patriarhală din București), fiind adusă de către un episcop, în urma unui vis cu Maica Domnului (care l-ar fi îndreptat spre Mănăstirea Ghighiu). Episcopul sirian Samaha a izbucnit în plâns când a așezat icoana în biserica mare, apăsat de necredința oamenilor care a alungat icoana din Siria.
Tot printr-un vis icoana ar fi fost mutată dintr-un paraclis din cimitirul mănăstirii în biserica mare, după ce fostei starețe i-a apărut Fecioara Maria, care i-a spus: „Să mă muți din paraclis în biserica mare pentru că Eu vreau să îi ajut pe oameni„.
Având în vedere mărturisirile credincioșilor cu privire la minunile făcute de Maica Domnului prin intermediul acestei icoane, în 2018 a fost trecută în calendar sărbătoarea „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu” cu zi de cinstire anuală în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii.
[…] Spre surprinderea mea, la developare, nunta a ieşit perfect dar chipul Maicii Domnului nu se putea distinge. Apărea ca o pată de lumină. Pentru faptul că i-am promis maicii Lavrentia că-i voi aduce fotografii cu Icoana Maicii Domnului, am venit în zilele următoare cu toată aparatura necesară pentru a realiza o fotografie profesională. […] Din 72 de poziții nu mi-a ieșit nici una. Am venit din nou dezamăgit la mănăstire și am întâlnit-o pe maica Lavrentia pe scările bisericii. I-am arătat pozele spunându-i că este tot ceea ce pot să fac. Atunci maica mi-a zis: „Fă ce fac eu” şi a început să meargă în genunchi, bătând metanii, de la pridvorul bisericii până în faţa icoanei. Maica a zis iar: ” Acum fotografiază!” Am făcut cum mi-a spus dar cu convigerea că rezultatul va fi același. La developarea filmului am rămas impresionat că abia acum am reuşit să redau chipul Preasfintei Fecioare pe peliculă. Cu tulburarea acestei amintiri și cu gândul la ce se va întâmpla cu fiul meu am intrat în biserică şi, ajuns în dreptul icoanei, în sufletul meu s-a produs un vârtej teribil. Am început să plâng. […]
– Una din marturiile credinciosilor
3. Manastirea Nicula (localitatea Nicula, jud. Cluj) – Icoana care a lacrimat timp de 26 de zile
Mii de pelerini se adună la această mănăstire aflată în mijlocul unor dealuri împădurite din Ardeal, în ziua Adormirii Maicii Domnului, atât din țară, cât și din străinătate (fiind prețuită și de lumea romano-catolică, după ce papa Clement al XIII-lea a acordat „indulgență plenară” tuturor pelerinilor spre a se închina icoanei), pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul.
Loc de pelerinaj, începuturile acestuia sunt legate de viața unui pustnic din 1326, Nicolae, care a dat numele și satului, și mănăstirii. Inițial, acesta construise o biserică de lemn, care câteva secole mai târziu a ars din cauza unui incendiu. Biserica din zid a fost construită spre sfârșitul secolului 19, fiind continuată și secolul următor, în ciuda piedicilor istorice. Aici obișnuia la început să funcționeze o școală unde învățau copiii din satele vecine, care au deprins și arta pictării icoanelor (icoane care au împânzit apoi Ardealul).
Sursă foto: https://ro.m.wikipedia.org/ 
Mănăstirea mai adăpostește și un muzeu (din 1997) unde au fost colecționate obiecte de cult, desprinse din arta populară, cu cărți vechi, icoane pe sticlă și lemn sau cărți de cult. Abia în 2001, Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu al Clujului a rectitorit așezământul monahal (Biserica, Casa de creație cu atelierul de pictură și biblioteca, Centrul de studii patristice, Corpul administrativ, Arhondaric si Clopotnița), construind noi edificii, așa cum sunt păstrate și astăzi.
Revenind acum la scopul acestui articol, icoana Maicii Domnului datează din 1681, când a fost zugrăvită de un preot zugrav, pe o scândură de brad. Aceasta a fost cumpărată și donată mănăstirii. Se pare că icoana a lăcrimat continuu timp de 26 de zile, în anul 1699, aceasta fiind prima minune săvârșită, care a indicat credincioșilor că pot apela la ea în vremuri grele.
O carte, numită Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula și minunile ei, adună câteva din mărturisirile credincioșilor care s-au vindecat de boli declarate incurabile (inclusiv cancer) și nu numai. Icoana a trecut prin multe întâmplări, din cauza schimbărilor istorice sau politice.
Între anii 1714-1782 a fost îngropată din cauza pericolului străin, iar în perioada interbelică chiar Biserica Ortodoxă Română a fost împotriva pelerinajelor la Nicula (din cauza influențelor greco-catolice), spundându-se că icoana ar fi fost o pseudo-icoană.
Între 1948 (când mănăstirea a fost închisă)-1962 a fost din nou ascunsă, ajungând să fie zidită în pereții casei îngrijitorului mănăstirii, care a și salvat-o și despre care a mărturisit înaintea morții. După ce a fost găsită, a fost dusă de organele comuniste la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Cluj, unde a rămas până în 1992. Atunci a și fost readusă la mănăstire, acolo unde îi este locul și azi; în fiecare an, la 15 august, este scoasă din biserică în timpul slujbei și se face înconjurul bisericii cu aceasta!
Este evident că încărcătura spirituală a unui loc face orice iubitor de cunoaștere să-și dorească să călătorească în aceste locuri (fie și pentru frumusețea arhitecturală sau naturală a mănăstirilor), dar și mai mare este atracția când aceste locuri sunt marcate de minuni săvârșite prin forțe pe care nu ni le putem (încă) explica.
Scriind acest articol, pornind de la câteva informații de suprafață, nu am putut să nu observ încărcătura istorică din spatele poveștii fiecărei icoane sau mănăstiri și cum aceste icoane făcătoare de minuni au fost prezente în viața românilor în momente cheie, cum ar fi războaiele, cotropirea de străini sau impunerea unor credințe în afara celor ortodoxe. Pot fi ele, deci, catalogate ca simple întâmplări, sau Cineva undeva a avut grijă de acest popor, așa cum are de viața fiecărui creștin care-și pune credința în ele?
[…] noapte petrecută în Breb – un sat maramureșean destul de cunoscut. Mai scrisesem despre ea aici, dar am și reușit să o vizitez între timp, ceea ce mă bucură. Am ajuns devreme tare, undeva […]