Cred că nu există ceva mai neplăcut când te pregătești să pleci într-o vacanță sau cu treabă în altă țară decât să ai parte de un zbor întârziat sau chiar de unul anulat, care să-ți dea complet planurile peste cap!
Personal, am avut câteva experiențe neplăcute când era să pierd avionul dis-de-dimineață din cauză că nu era suficient personal la aeroportul din București și încă eram la poarta de securitate sau când, la întoarcerea din Maroc, site-ul intermediar nu-mi eliberase la timp biletul de check-in, deși-l făcusem online și a trebuit să plătesc o taxă destul de mare ca să mi-l facă la aeroport (însă am apreciat că, ulterior, site-ul intermediar mi-a restituit banii).
Ce-i drept, nu am pățit să mi se anuleze vreun zbor în ziua plecării – doar când am plecat în Santorini, s-a schimbat ora zborului, acesta rămănând totuși planificat pentru aceeași zi. Însă am fost anunțată cu două luni înainte, suficient timp să mă adaptez schimbării!
Însă știu multe cazuri mult mai neplăcute, pe care le-au pățit câțiva cunoscuți. Mă gândeam că trebuie să existe niște legi care să sprijine pasagerii care trec prin astfel de situații neplăcute, asupra cărora nu au niciun control. Tocmai de aceea scriu și acest articol, fiindcă cred că trebuie să ajungă la cât mai mulți dintre noi condițiie conform căreia putem fi despăgubiți în astfel de situații, de întârziere sau de amânare a zborului.
CUPRINS
Esti eligibil pentru a primi despagubirea de zbor?
Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului prevede că un pasager al zborului poate primi între 250-600 de euro despăgubire în următoarele cazuri:
- Avionul tău întârzie mai mult de 3 ore
- Zborul este anulat
- Îți este interzisă îmbarcarea din cauza suprarezervării
- Pierzi conexiunea din cauza unei întârzieri pe primul segment de zbor (adică ajungi la aeroportul de conexiune cu 3+ ore mai târziu).
Care sunt conditiile de primire a compensatiei?
În primul rând, trebuie ca zborul întrerupt să se fi întâmplat în ultimii 6 ani (în funcție de țara de plecare), astfel:
- în interiorul Uniunii Europene (pe orice linie aeriană)
- plecând din UE (pe orice linie aeriană)
- ajungând în UE (doar pe o linie aeriană care să aparțină UE).
Cat ar trebui sa primesti pentru zborul intrerupt?
Suma care-ți va fi transferată pentru despăgubire depinde de mai mulți factori, și anume: timpul de întârziere al avionului și distanța pe care trebuie să o parcurgă avionul. Cu cât mai mare întârzierea și distanța, cu atât mai mare și suma pe care o vei primi. Poți calcula exact suma care ți se cuvinte pe site-ul Compensair, unde există un mic calculator, care arată cam așa (îl poți completa chiar acum!):
Bun. Acum că știm cam despre ce este vorba și ai trecut printr-o situație similară, ce poți face ca să-ți recuperezi banii, apelând la avantajele acestei legi?
Exista doua cai pentru a depune o cerere de despagubire la compania aeriana
1. Poți face asta independent, de unul singur, caz în care vei bifa următorii pași:
- depui cererea cu dovezile care să o susțină și documentele necesare
- o transmiți companiei aeriene în forma dorită de aceasta (online, fax, email etc.)
- aștepți răspunsul lor (ar putea dura câteva luni)
- în cazul refuzului nejustificat sau a ignorării cererii, va trebui să aplici la autoritățile de protecție a drepturilor consumatorului a țării de plecare sau, în cel mai rău caz, la tribunal.
2. Lași Compensair să se ocupe de recuperarea despăgubirii tale, caz în care doar completezi formularul (în 2 minute) pus la dispoziție pe site-ul lor, adică aici!
Ulterior, Compensair se va ocupa de tot ce trebuia să faci tu, într-un timp mult mai scurt, în schimbul unei taxe de 25% din suma care-ți va fi returnată – doar în caz de câștig!
Am mai verificat piața, iar aceste comisioane se învârt oricum pe la 25%, dacă nu și mai mult! Ca idee, cu Compensair poți primi răspuns de la companie aeriană într-un interval de timp pornind de la câteva zile până la maxim două luni.
Racaru Sica a zis
Este bine de stiut care ti dunt drepturile …multi dintre noi nu le cumoastem !
Oana Andreea a zis
Da, mai ales ca astfel de cazuri se intampla destul de des! :)