Avem pandemie și avem restricții la călătorii. Nu am niciun interes să intru în acest subiect, fiindcă-mi ajung panica și suferința care s-a creat.
Dar nu o să-mi las blogul să se prăfuiască până când reușesc să mai culeg amintiri de pe drumuri. Fiindcă uneori, când stau mult timp într-un loc, călătoresc cumva prin propriile gânduri si emoții. Și mereu mi-am dorit (sau, mai degrabă, am simțit) să vi le transmit și vouă.
Revenind la subiect…
Nu cred că este anotimp mai poetic decât toamna. Nu că am avea de ales din prea multe.
Acum, la maturitate, nu se oprește din a mă surprinde, devenind încă de pe la sfârșitul lui septembrie ca o mașină a timpului, care mă transportă ba în copilăria în care timpul parcă nu avea formă, ba în ultimii ani în care am pășit în viața de adult, cu frunze care încălzeau asfaltul.
Și nu cred că doar eu simt asta.
Mai apare și frigul care, parcă încă este cald, și simt că parcă mi-ar fi fost cumva dor de el, deși vara-i anotimpul meu favorit. Și, pe lângă mirosul specific al toamnei, cumva dulceag și pe lângă ramurile purtate de vânt în față si-n spate, cel mai mult se contopesc amintirile.
Amintirile copilăriei afundate în toamnă, confortul de a avea acolo tot ce ai nevoie. O familie, o casă, niște animale, o curte în care să te joci și prin care să alergi, susținându-ți jocurile imaginare. Să stai să observi asfințitul care se lasă mult prea devreme pe câmpurile din jurul casei, cu nasul cumva rece, dar cu obrajii încălziți și rumeni de la energia consumată peste zi.
În aceste vremuri tot mai îndepărtate, toamna nu avea griji. Poate doar mustul bun pe care abia-l așteptai, nucile pe care învățai să le decojești sau gutuile de pe care să cureți puful, înainte să le mesteci cu atenție. Și căldura celor dragi.
Iar anii au trecut și ceea ce era doar bucurie, confort și obișnuință, devine nostalgie. După niște timpuri care rămân doar în amintire și, cu fiecare an care trece, știi că vor păli și mai mult și își vor pierde culorile. Dar o mireasmă sau un gust fericit încă te pot transporta instant acolo.
Acum toamna începe să aibă griji – pe lângă cele lumești, de pregătire pentru lunile grele.
Acum toamna este, mai degrabă, despre căderea iluziilor. Este despre serile în care vântul șuieră pe deasupra casei sau despre serile din orașele mari în care ți se aud pașii lovind asfaltul, însoțiți de sunetul frunzelor sfărâmate sub greutatea corpului.
Este despre cine rămâne în serile reci, pe cine poți suna la orice oră, despre cărțile și personajele pe care le cunoști la un ceai cald, pe fotoliul preferat. Este despre prietenii sau rudele cu care nu te-ai mai auzit de multă vreme. Despre introspecție, multă introspecție.
Iar sub crengile care se clatină și rămân tot mai golașe, fără fastul verii, toamna aduce multe întrebări. Dacă te sustragi de la sărbătorile ce vin si care, în consumerismul exacerbat vor să te țină ocupat (nu mereu pentru motivele potrivite), toamna te pune față în față cu adevărul și cu finalul.
Cine ești tu când toate astea se vor termina, cand vei ajunge în toamna vieții și vei vedea ce visuri ai atins și care nu?
Care îți e salvarea, la ce te întorci?
Este un timp în care ne putem răspunde la atâtea întrebări, doar să fim sinceri cu noi înșine și să nu ne ascundem de ele. După extazul verii, galbenul toamnei și aromele-i de la lăsarea serii sunt ca o oglindă a sufletului. Și, chiar dacă nu ne place neapărat în ce direcție ni se duce reflexia, ne putem întoarce întotdeauna la concretul nostru și să o ducem pe calea cea bună. Mai avem câteva luni să ne reinventăm și poate toamna viitoare ne va prinde mai buni.
Iar singurătatea nu va mai fi o corvoadă, ci un prilej de a ști cine suntem și că, dincolo de aparenta stabilitate a vieții, nu controlăm absolut nimic. Suntem ca frunzele căzute și bătute de frig, fiecare cu destinul ei, până devine praf.
Dar, privind la cer, fie că e înnorat, greoi, supărat sau deschis și luminos, știm că e ceva mai presus care poate pune stop tuturor întrebărilor, amăgirilor și deznădejdii. Și că, cu puțină credință, putem primi speranța ca să trecem senini prin toate lunile de toamnă ale vieții.
Lasă un răspuns