Îmi doresc să călătoresc mai des, dar nu am timp și nici suficienți bani!
Îți spui asta mai tot timpul, dar poate că nu reușești să vezi mulțimea de posibilități care ți-ar permite să îți îndeplinești acest mic vis! Da, e greu cu un job normal, dar îți poți împărți concediul astfel încât să îți permiți mai multe escapade de-a lungul unui an. De asemenea, un city break de un weekend poate fi oricând accesibil și vine ca o gură de aer proaspăt!
Cea mai mare piedică când vine vorba de călătoritul în ziua de azi, cu toate posibilitățile, este această mentalitate. Eu am început acum câțiva ani să țin cont de anumite sfaturi pentru a putea să mă plimb mai des, să cunosc lumea în care trăiesc. Poate mai târziu voi avea timpul și banii necesari, dar nu și același nivel de energie. Nu mi-aș dori niciodată să fie prea târziu să fac ceva.
Am pus cap la cap câteva sfaturi pe care le aplic eu însămi de ceva vreme, pentru pasionații de călătorii.
CUPRINS
1. Renunță la diverse obiceiuri costisitoare
Eu cred deocamdată în principiul că în viață experiențele contează mai mult decât lucrurile materiale. Poate este ceva ce ține mentalitate, dar oricând poți pune deoparte niște bănuți pentru a-ți satisface dorința de a vedea locuri noi. Gândește-te pe ce se duc cei mai mulți din banii tăi și fă un sacrificiu. Mereu avem de ales și, la fel ca într-un joc cu resurse și oferte, cred că totul pornește de la cum ne drămuim timpul și banii.
Asta necesită ceva mai multă conștientizare a modului cum ne trăim viața, dar până la urmă, exact despre asta e vorba!
2. Evită să ieși în locurile pe care le cunoști de multă vreme
Este greu să refuzi o ieșire în oraș în locurile unde deja te-ai obișnuit să ieși. Sau să refuzi poate o ieșire la mall, la cumpărături sau în club ca să te relaxezi. Însă sunt lucrurile mici care te ajută să mai strângi niște bani pentru călătoriile tale. Uneori funcționăm pe pilot automat și ni se pare imposibil să trăim fără să frecventăm aceleași localuri pe care le știm de multă vreme și de care poate ne-am și atașat.
Eu m-am autoeducat să ies mai rar sau să mănânc mai puțin în oraș, gândindu-mă că prefer să încerc rețete noi în altă țară, decât să mănânc aceleași lucruri în restaurante pe care le știu de ani buni. Este o mică schimbare, cu mari rezultate, și ai putea să îți faci un calcul să vezi câți bani ai economisi pe lună, care ți-ar permite chiar și un city break de un weekend.
3. Călătorește în perioadele mai puțin aglomerate
Prețurile sunt mult mai mici. Da, toată lumea vrea să plece în iulie și august, dar în iunie, de exemplu, când mulți sunt ocupați cu școala sau cu sesiunile, sunt foarte multe oferte de călătorie, mult mai ieftine. Și eviți și aglomerația. Personal, mă irită să vizitez un loc mult prea aglomerat și îmi place să plec când nu prea se înghesuie nimeni.
La fel, de sărbători, de Crăciun sau Anul Nou este bine să îți planifici din timp escapadele și poate vei găsi niște oferte salvatoare. De exemplu, deja am găsit zilele trecute niște cazări ieftine pentru Revelionul 2019. Cu cât se apropie termenul, cu atât prețurile cresc. La fel, sfârșit de ianuarie și început de februarie (excluzând nebunia cu Ziua Îndrăgostiților), sau lunile de toamnă sunt perioade foarte bune pentru plecări, când se potolește treaba cu sărbătorile.
4. Urmărește câteva site-uri de călătorie și abonează-te la newsletter-ul lor
Este util să te abonezi la newsletter, pentru că nu trebuie decât să intri pe mail și să primești noi oferte de călătorie.
De exemplu, eu sunt abonată la site-uri de călătorie care te ajută să îți planifici vacanțele cu un buget redus (DIY), de genul Aventurescu sau Travelator, și zilnic primesc noi idei de vacanțe pentru următoarele luni. Singurul lucru de care trebuie să ții cont este că trebuie să îți rezervi cât de curând călătoria, fiindcă prețurile variază la câteva ore sau chiar mai puțin. Am pățit să pierd astfel o escapadă în Barcelona, fiindcă nu am fost suficient de hotărâtă pe moment.
Mai sunt abonată și la WizzTours (care mai nou, îți oferă vacanța în funcție de buget, cu biletul de avion inclus) sau alte companii aeriene, de genul Qatar (da, nu este o companie aeriană low-budget, dar e utilă pentru destinațiile îndepărtate din Asia sau America pentru că, periodic, îți trimit reduceri considerabile).
5. Soluții pentru o cazare mai ieftină
Avantajul în a pleca în vacanță cu un grup de prieteni, pe lângă distracție, este că poți închiria un apartament. Astfel, la comun, prețul este mult mai mic decât la vreun hotel sau pensiune. De asemenea, ține cont de faptul că hotelurile amplasate nu chiar central sunt mai ieftine (de exemplu, în Veneția, am stat în Mestre, la 15 minute de mers cu autobuzul).
Efortul e un pic mai mare, dar îți rămân mai mulți bănuți pentru distracție.
Poți sta chiar și la hostel, unde este mult mai ieftin. O singură dată am stat la hostel, în Grecia. Hostelul practic adună mai mulți călători și îi pune în camere de 4 persoane sau mai mult. Poate nu ți se pare că vei fi în siguranță, dar eu am nimerit în condiții foarte bune, era curat și bine întreținut. Atunci eram plecată cu o fată din altă țară și, deși aveam câteva temeri la început, oamenii care frecventează astfel de locuri sunt ca și noi; ba chiar poți ajunge să te împrietenești cu ei. Poate părea o variantă de neîncredere la început, dar se poate dovedi o alegere pe cinste.
Iar dacă pleci singur, în hosteluri poți găsi călători ca tine cu care să împărtășești noi experiențe!
Nu uita ca înainte să îți alegi cazarea să citești review-urile altor călători de pe Booking.com sau de pe TripAdvisor. O cercetare bună te ajută să știi la ce să te aștepți înainte să ajungi acolo!
6. Dacă nu ai cu cine să călătorești, mereu există o oportunități
Știu, nimeni din cunoscuții tăi nu vrea neapărat să își părăsească starea de confort. Însă cel mai frumos este când poți face asta de unul singur, când poți pleca pur și simplu. Asta te va ajuta să te regăsești, îți va da o încredere în propria persoană pe care nu o poți obține de oriunde.
Nu uita de mediul online care îți poate oferi tot felul de aplicații, grupuri de facebook sau forumuri unde poți găsi persoane la fel ca tine, care vor să plece și nu au cu cine. Nu te plafona din cauza celor din jur, uneori doar așa putem crește ca oameni, luându-ne inima în dinți și făcând ce visăm.
Când am fost în Malta, deși eram plecată în sfârșit cu persoane apropiate, am dat peste o tipă din Singapore de 23 de ani, care avea plănuit un circuit de o lună prin sudul Europei. O săptămână în Malta, apoi Sicilia, apoi cine știe unde? Uite așa, dacă aș fi plecat și eu singură, ne făceam planul împreună. Plus că de multe ori, turiștii întâlniți pe drum sunt mult mai pasionați să exploreze decât un prieten care vine cu tine ca să fie și el acolo, și nu dintr-o pasiune reală.
Nu te limita din cauză că ceilalți nu sunt pe aceeași lungime de undă. Lumea actuală este plină de călători lipsiți de prejudecăți, deschiși, omenoși, care vor aceleași lucruri ca și tine, de a explora și a cunoaște.
7. Caută proiecte pentru a călători pentru o anumită perioadă de timp
Cum am zis și aici, prima mea călătorie s-a datorat unui proiect Erasmus. Acestea sunt de scurtă durată, o săptămână sau două și se concentrează pe a cunoaște oameni din alte culturi. Bineînțeles, mai sunt și proiecte de voluntariat în diverse părți ale lumii, în care primești un job, un loc unde să stai și lucrezi part time sau full-time (de exemplu, EVS).
Poți să predai o limbă străină, să ai grijă de animale, să îngrijești persoane sau să te implici în bunul mers al unei ferme (WWOOF). Un alt bun exemplu ar fi WorkAway. Dacă încerci o experiență de acest gen, ea va fi mult mai intensă, pentru că vei pătrunde în cultura respectivă mai mult decât un turist care pleacă pentru o scurtă vacanță.
8. Pentru orice oraș pe care urmează să îl vizitezi, caută pachete de reduceri la atracțiile turistice
De exemplu, când am plecat în Londra, am găsit un site, Discount London, unde puteam cumpăra diverse pachete turistice, în funcție de ce mă interesa să văd. Cumpărând mai multe bilete, primești un discount, ceea ce nu e deloc rău. Poți profita de astfel de oferte și să vezi o grămadă de lucruri!
Tot ce trebuie să faci este o scurtă planificare înainte. Știu cum e să nu poți vizita tot (mereu mă frustrează asta), dar trebuie să alegi ce ar fi mai interesant pentru tine dintre toate atracțiile turistice. Uneori te vei simți bombardat și este în interesul localnicilor să facă fiecare obiectiv turistic să pară excepțional, dar la fața locului, vei vedea că nu e mereu așa!
9. Bucură-te de ce ai la îndemână
România este o țară superbă, indiferent cât de prost a fost promovată! Avem natură, orașe, istorie, peisaje care au inspirat cântece și poezii și nu numai. Este o idee bună să învățăm să apreciem mai des ce avem.
De exemplu, fiind născută pe litoral, nu ezit să fac din când în când o plimbare pe faleză, să mă bucur de lucrurile de mult știute, dar care capătă un alt farmec atunci când le vezi din prisma unui fotograf sau a unui turist. La fel, îți poți rezerva câteva zile să vezi împrejurimile orașului natal sau să te îndrepți spre alte părți ale țării. Străinii chiar apreciază România, și nu doar pentru prețurile mici – pentru ei!
Sper că ți-au fost de folos aceste idei și dacă ești familiarizat cu escapadele și cu modalități de a călători mai des, poți să împărtășești mai jos câteva cuvinte. Mi-ar plăcea să văd ce sfaturi mai aplică pasionații de călătorii!
jocuri a zis
Foarte utile sfaturile. Nu stiam de site-urile cu discounturi pt anumite orase. Stiam doar de city cards. O sa caut cu siguranta pt urmatoarele excursii. Eu am reusit sa economisesc mai mult de-abia dupa ce am inceput sa imi contorizez cheltuielile intr-un excel :D Cea mai mare parte din bani se ducea pe iesiri si pe mancarea de pranz de la birou. E bineinteles mai comod sa iesi in oras sau la masa, dar daca te gandesti ca ai putea face altceva cu banii aia, parca vezi altfel lucrurile.
Oana Andreea a zis
Intr-adevar! Multumesc pentru comentariu! Sa fiu sincera, si eu ma mai impotmolesc la partea cu mancatul in oras si imi dau seama apoi ca, adunati, banii respectivi puteau fi dati pe un city-break sau ceva asemanator :D
Mi se pare foarte buna ideea cu excel-ul! Mult succes si la cat mai multe calatorii frumoase! :)
jocuri a zis
Multumesc, asemenea! :)
Cocoşatu Cristi a zis
Astăzi am descoperit acest blog, şi deja am petrecut o oră citind. Îmi place, evident am dat subscribe la newsletter ;).
Cu toate că la capitolul bani nu pot spune că stau extraordinar, asta nu mă împiedică să mă aventurez în necunoscut. Călătoria într-un loc nou te dezvoltă cum puţine alte lucruri o pot face.
Călătoresc cel mai mult în fosta URSS şi Orientul Mijlociu, şi o fac singur, asta pentru că prietenii mei mai să leşine când aud de asemenea destinaţii (Rusia, Uzbekistan, Iran), mergând pe principiul că ,,ce să fac eu acolo?”, ,,dacă mă împuşcă ăia?”. Şi da, singur te desfăşori mai bine, îţi aloci cât timp vrei, umbli pe unde vrei. La grup se poate întâmpla ca unul sau altul să mai facă câte un moft, ori eu nu mă duc la negocieri că ce e mai bine şi nu de făcut :)). Şi singur călătorind am legat nişte prietenii cum nici în ţară nu am.
Despre cazare: folosesc hostelurile. În Armenia am stat o săptămână întreagă cu 350 lei (mic dejun inclus) – la Friendship Hostel and Tours (în Erevan), dacă ajungi pe acolo, sunt excepţionale gazdele. Au şi tururi ca lumea, ca idee. Deci, la stând la hostel cazarea înseamnă 45% din bani economisţi. Sau mai mult.
În interiorul ţărilor călătoresc cu transportul în comun ( de preferat fără taxi), mănânc în pieţe.
Lunile în care plec cel mai des sunt mai şi octombrie. Nema aglomeraţie, linişte ca pe Lună, bilete ieftine. Ocazional în decembrie, prin ţări unde vara iei foc de căldură (Sudan). Ca idee, în estul Europei o călătorie ( de zece zile, de regulă) nu îmi sare de 3000 de lei, au 4500 mai de parte (Africa). Inculzând tot.
Succes cu blogul, drumuri line şi experienţe minunate!
Oana Andreea a zis
Multumesc mult pentru aprecieri, conteaza enorm! Si ma bucur ca ai considerat articolele suficient de interesante incat sa petreci o ora pe acest blog! :)
Sunt foarte utile sfaturile tale, chiar ma bucur ca le-ai adaugat. Am fost in Armenia, mi-a placut, dar as vrea sa revin, deci o sa tin cont de sugestia facuta legat de cazare. Intr-adevar, in calatorii se leaga prietenii mult mai puternice, este probabil o chestie de prezenta si curaj si atunci atragi oameni cu aceleasi idealuri, care sunt si ei pregatiti sa iasa din zona de confort.
Plus ca mai era o vorba, sa pleci la drum cu cineva care chiar ti-e drag, fiindca multe prietenii mai superficiale se pot strica cand esti supus unor conditii diferite, cand confortul personal e amenintat etc.
Legat de zonele pe care le frecventezi, mi se pare foarte interesant ca ai ajungs acolo. Inca nu mi-am facut curaj (sau doar am alte destinatii pe care le consider prioritare), dar chiar si la destinatiile mai prietenoase, unii s-au speriat si m-au avertizat de dinainte sa plec, pentru ca la fata locului sa nu fie lucrurile atat de negre.
Multumesc inca o data si la cat mai multe experiente si calatorii frumoase prin toata lumea! :D
Calator a zis
Cum sa calatoresti (mai) des, cu un buget limitat?
9 sfaturi pe care le aplic este unul din cele mai bune articole despre calatori pe care le-am citit.
Tine-o tot asa si du-te mai departe cu asemenea detalii.
Multumesc!
Ana a zis
Foarte bun articolul! Anul acesta clar calatorim in Romania!
Oana Răcaru a zis
Multumesc, ma bucur ca v-a fost de folos! Vacanta placuta! :)