V-am povestit aici cum prima zi în Veneția ne-a întâmpinat cu ploaie, nori și puțin (cam mult) frig. Dar asta nu i-a furat deloc din atmosfera fermecătoare, dimpotrivă. A doua zi, însă, vremea a fost ceva mai prietenoasă, cu un cer senin, nori albi, numai buni de poze. De la hotel ni s-a recomandat pentru 20 de euro un tur ghidat al insulițelor Murano, Burano și Torcello.
CUPRINS
Schimbare de planuri
Am făcut rezervarea pentru ziua următoare, plănuind să dăm o fugă până la Verona. „Poate ni se face și mai dor de Veneția dacă ne îndepărtăm de ea o zi!” Încă obosiți de la ploaie, mers și frig, abia în ultimul moment ne-am dat seama că 13 februarie 2018 reprezenta ultima zi a Carnavalului. Cum să îl ratăm, în condițiile în care cu o zi înainte toți costumații stăteau ascunși de ploaie și nu am văzut mare lucru?
Fugi la recepție și schimbă data cu turul insulițelor chiar azi, de la ora 14 (sunt două plecări pe zi: de la 9-10 și de la 14, iar turul durează 4-5 ore). Datorită amabilității tipului de la recepție (care probabil s-a și mirat că am găsit drumul de întoarcere în prima zi), ne-a ieșit planul cum am dorit.
Am decis așadar ca asta să fie ziua în care să ne lăsăm copleșiți atât de Carnaval, cât și de plimbările pe lagunele Veneției, de la o insulă la alta!
Drumul turistilor prin Venetia
Am pornit de la Hotelul Alveri, cu autobuzul care în 15 minute ne lăsa în stația din Veneția. De data aceasta, am urmat drumul bine cunoscut spre Piazza San Marco, și nu am mai mers de capul nostru (acest drum este plin de semne la fiecare pas).
V-am povestit că în prima zi am traversat Veneția la pas, pierzându-ne pe micile străduțe. Odată ce ajungi în stația de autobuze, pornești direct pe un pod de sticlă plin de turiști. Unde este aglomerația de turiști, acolo așteaptă deschise și magazinele înghesuite cu suveniruri, bijuterii, tablouri, măști, dulciuri, paste și altele asemenea, concentrate pe un drum de-a lungul canalului principal al Veneției.
Astfel, în această zi, scopul era să întâlnim cât mai mulți venețieni costumați, cu detalii, peruci și pantofi ale unor alte timpuri. Scopul era să pătrundem în magia lor și ca fiecare persoană să fie un portal către o nouă lume. Și așa și a fost, încă de pe drumul nostru de 40 de minute, care s-a transformat într-o oră și ceva din cauza aglomerației. Da, este frustrant să mergi în cârd cu turma pe străduțele înguste, dar Veneția este genul de oraș care chiar merită.
Sa va arat si Venetia insorita!
Ne-am plimbat pe îndelete, bucurându-ne de vremea frumoasă. Oricum, pot să zic că îmi place și Veneția ploioasă, înnorată. Îi dă un aer misterios și îi potențează străzile și lagunele pline de povești și farmec. Dar chiar și așa, însorită este suficient de colorată și veselă.
Am ajuns și la Podul Rialto, pe cât de aglomerat, pe atât de impresionant. Dacă îți faci un plan de dinainte de a vizita Veneția, vei vedea că și anumite poduri sunt trecute pe lista de obiective și este cea mai satisfăcătoare senzație să dai de ele din greșeală, fără să-ți fi propus neapărat să ajungi acolo (Rialto Bridge, Bridge of Sighs, Scalzi Bridge, Calavatra Bridge…).
Și să vă mai spun ceva: cu cât vă lăsați rătăciți și conduși de străduțele Veneției, pe lângă faptul că vă puteți învârti în cerc, dacă nu sunteți atenți la semne, puteți să ajungeți și într-o fundătură (un drum drept, care se termină direct cu unul din canalele înguste). Așa am pățit aici, unde am dat de niște turiști plimbați în celebra gondolieră.
Au fost o surpriză pentru noi să îi prindem așa frumos, dar și pentru ei să vadă doi oameni la marginea drumului – cred că de-asta impulsul a fost să ne pozăm reciproc, fiecare din locul în care se afla.
Masti si magazine la tot pasul
Magazinele sunt îmbietoare, pline de surprize. Am probat câteva măști, de curiozitate și da, sper să mai ajung și altă dată și să prind mult mai mult din acest Carnaval.
Dacă vreți să vă cumpărați măști (pe care le găsiți oricum la tot pasul), vă recomand să fiți atenți la calitate – cele mai ieftine, de 4-5 euro, se rup foarte ușor, iar cele care cu adevărat merită, le veți recunoaște, și nu doar după preț, ci evident, după calitate. Dar nu vă lăsați înșelați de primele măști care vă apar în cale, destul de kitsch.
Măștile și costumele au început să se plimbe pe lângă noi de dinainte să ne apropiem de Piazza San Marco. Mai aveam vreo oră și jumătate până să ne plece barca în excursie pe la insulițe și tare mult aș fi vrut să vizităm și Biserica San Marco sau măcar San Marco Campanile.
Dar aglomerația nu ne-a permis, după cum vedeți în poze. Fotografiam tot ce prindeam ieșit din comun, până când o doamnă a strigat să îi las niște bănuți pentru faptul că am fotografiat-o. Greșeala mea că nu știam că e obligatoriu! În rest, ceilalți nu ne-au cerut nimic, ba chiar stăteau răbdători să facă poză cu turiști care practic stăteau la coadă.
Despre Carnavalul din Venetia
Cu o tradiție de mai bine de 800 de ani, venețienii dovedesc anual, înainte de Postul Paștelui, că știu să se distreze și să se bucure de toate formele de artă – pe lângă designul costumelor și meșteșugul măștilor, de dans, muzică și rafinamentul culinar.
Și pentru că scopul carnavalelor este să ne lase muți, extaziați, încântați, stupefiați, entuziaști, seduși și așa mai departe, vă las aici fotografiile pe care le-am prins cu cei costumați cu ocazia Carnavalului de la Veneția 2018. Cântăresc mai mult decât orice descriere pe care aș putea-o face:
(Acest personaj „aurit” din cap până în picioare nu este numai specific Carnavalului. Dacă ați mai călătorit, probabil ați mai văzut mimi de genul și prin alte orașe, cum ar fi Londra sau Roma. Unii sunt chiar pe litoralul românesc)
Interesant de știut este faptul că pe parcursul istoriei acestui Carnaval, măștile au fost interzise în repetate rânduri din cauza promiscuității celor care le purtau. Este „căderea în păcat” cu atât mai ușoară cu cât identitatea ne este acoperită și nu mai trebuie să dăm socoteală pentru cine suntem sau să facem față consecințelor faptelor noastre?
Pregatire pentru excursia cu barca
Am mers apoi la locul de întâlnire al bărcuțelor.
S-au adunat în port zeci de persoane, iar o doamnă cu un steguleț verde ne-a condus către barca cu pricina. Aveam locuri atât sus, în aer liber, cât și jos, la căldură. Încă era frig afară și nu am reușit să stăm decât câteva minute deasupra, în principiu pentru poze și frumusețea cerului ai căror nori abia se limpezeau sau se adunau în alte zone. Toate reflectate, evident, în apele lagunei.
Așa că am lăsat Veneția în urmă și ne-am îndreptat către prima insulă.
Cam stridentă vocea ghidului care ne povestea despre diferitele părți ale insulelor sau istoria lor, pe măsură ce treceam pe lângă ele, în 4 limbi distincte. În rest, o atmosferă plăcută, deși am început să stăm tot mai înghesuiți, pe măsură ce vizitatorii coborau de sus fiindcă aerul te îngheța.
Bun gasit, Murano!
Ne aștepta prima insulă, cu niște clădiri cărămizii, pe care le puteam vedea pe măsură ce ne apropiam de ea. Cum a devenit Murano „insula sticlarilor”, adică locul unde se produce celebra sticlă de Murano? Se pare că înainte, când casele Veneției erau din lemn, incendiile cauzate de cuptoarele meșterilor erau tot mai dese, așa că autoritățile le-au rezervat o insulă doar a lor!
Am crezut că Murano va fi cea mai spectaculoasă insulă, dar mărturisesc că dintre toate trei m-a impresionat cel mai puțin. Poate și pentru că nu prea am avut timp să o vizităm mai în detaliu. Dar asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut, dimpotrivă: Murano, ca și Veneția, posedă un farmec diferit, o aromă proprie.
Am pătruns imediat din barcă într-o fabrică în care ni s-a arătat cum se face un căluț din celebra sticlă de Murano. Un proces destul de interesant, după care am intrat în magazinul care vindea tot felul de bijuterii sau obiecte de decor, toate doar din sticlă de Murano. Le-am admirat și v-aș recomanda să cumpărați direct de acolo, fiindcă la magazinele de suveniruri nu poți ști mereu ce este original și ce nu. Iar prețurile nu diferă foarte mult față de ce găsiți în Veneția.
Afară ne aștepta o bucățică de oraș liniștit, un părculeț prin care noi eram singurele prezențe. Ne-am plimbat puțin și am dat de o altă margine a insulei, cu o apă turcoaz și un cer senin și alte clădiri în depărtare. Liniște și iar liniște.
Mai departe, catre Insula Torcello
Dacă vă puteți imagina un loc mai izolat decât puținele străzi pe care le-am văzut în Murano, acela ar fi insulița Torcello. Ea este cea mai mică dintre insulele lagunare și cea mai nordică și acum mai are câteva zeci de locuitori. Cu toate acestea, a avut cândva o populație egală cu a Veneției, fiind prima insulă locuită din lagună! În Evul Mediu avea 10.000 de locuitori, ajungând un mare port comercial unde veneau nave din Orient. Decăderea ei a început în secolul XII, fiind ulterior afectată de malarie și de mlaștinile formate.
Cu toate acestea, Torcello păstrează vestigii ale puterii economice care obișnuia să fie cândva. Se pare că și scriitorul Hemingway și-a găsit inspirația aici timp de o lună.
Liniștea te însoțește de la coborârea din barcă, de-a lungul unei plimbări prin vegetație până la ceea ce era centrul insulei, adică Piazza Torcello. În 10-15 minute de mers lent ajungi la niște magazine de suveniruri (inclusiv de dantelă sau sticlă de Murano) de lângă basilica bizantină Santa Maria Assunta. Aceasta este deosebit de veche, fiind fondată în anul 639, și deși nu am apucat să intrăm, se pare că în interior există cel mai vechi mozaic din zonă, datând de acum un mileniu.
În antiteză, nu aveți cum să nu observați în scurta plimbare Podul Diavolului, denumit așa din cauza faptului că nu are parapeți. O legendă stranie este legată de numele acestui pod, deloc… ortodoxă, dar o altă variantă spune că numele vine de la o familie italiană. Insula este deosebit de sălbatică, dar frumoasă în pustietatea și liniștea ei.
Ultima, dar nu cea din urma, Insula Burano
Oriunde citiți despre Insula Burano, ea este automat asociată cu pescari, clădiri colorate și dantelă. Cam astea sunt cuvintele cheie când vine vorba de această insuliță. Am vizitat Insula Burano chiar la lăsarea lentă a soarelui, adică la apus, și nu cred că ar fi fost alt moment mai bun pentru evidențierea culorilor aprinse!
Importanța insulei a crescut în secolul 16, când femeile s-au apucat de acest nou meșteșug, al lucrării manuale a dantelelor. Curând, Burano a devenit un centru important al comerțului cu dantele, mai ales că pe vremuri erau folosite de personalități ale regalității. De asemenea, Burano găzduiește și Muzeul Dantelei, unde puteți vedea frumusețea acestei meserii, dar și meticulozitatea și îndelunga muncă depusă pentru a da naștere unor opere de artă, până la urmă.
Tocmai de aceea este indicat să fiți atenți dacă doriți să cumpărați ceva, fiindcă chinezăriile și munca ușoară au luat locul acelor atribute care făceau ca dantela să fie atât de căutată și de apreciată, și anume, pasiunea și timpul îndelungat, ascunse în fiecare cusătură. Veți recunoaște după preț diferența.
Este o legendă care spune că locuitorii insulei Burano au venit cu ideea de a-și colora casele tocmai pentru ca pescarii să își recunoască casa din larg, noaptea sau pe vreme încețoșată. Și se pare că există o adevărată artă în toată această vopsire a pereților, fiindcă pentru a-ți colora casa, trebuie să ceri aprobare de la guvern. Pentru că, în definitiv, prea multă culoare ar putea să dăuneze privirii, să o obosească, dar Burano nu oferă decât căldură numai imagini plăcute prin alăturarea caselor, ceea ce denotă că nu sunt puse la întâmplare, ci bine gândite în prealabil.
Ca o concluzie, acest tur, deși bine organizat, m-a făcut să mă simt puțin grăbită, dar poate că tot nu aș fi avut prea multe de descoperit și dacă stăteam mai mult de 40-50 de minute pe insulă.
Vă recomand să faceți un tur al insulițelor după propriul program dacă vreți să savurați în liniște fiecare colțișor al lor. Vă veți lipsi de vocea ascuțită a ghidului, poate vă va costa mai mult, dar cred că este mai frumos să vă luați timpul necesar pentru a le descoperi fără un program anume!
Lasă un răspuns