Să vă spun sincer, stațiunea Sâmbăta a fost o surpriză binevenită pentru mine, mai ales ca și destinație de iarnă la munte. Cumva vacanțele la munte implicau automat stațiunile de pe Valea Prahovei, iar de ceva timp mi-am propus să văd mai multe locuri din țara noastră – chiar dacă asta înseamnă drumuri mai lungi.
Dacă tot am trecut pe la Mănăstirea Prislop, cum v-am povestit în articolul trecut, și am stat două nopți în Sibiu, Sâmbăta nu s-a dovedit a fi atât de departe. Însă prin Sămbăta am mai ajuns și în vară, în acea escapadă de-a lungul Transfăgărășanului (aici v-am prezentat și Mănăstirea Constantin Brâncoveanu, care atrage mulți turiști și credincioși). Ce-i drept, atunci nu am apucat să văd cu adevărat stațiunea.
Am ajuns pe după-amiază în Sâmbăta de Sus, după ce am trecut pe la Herghelia de lipițani de la Sâmbăta de Jos, despre care o să vă povestesc într-un alt articol. Încă de la început drumul părea promițător, datorită peisajelor cu Munții Făgăraș din depărtare și a câmpiilor de-o parte și de alta acoperite cu zăpadă. Mai adaugă și o vreme însorită, binevenită pentru începutul de an. Dacă Sâmbăta de Sus este o altă comună, stațiunea climaterică Sâmbăta este doar o aglomerare de case și pensiuni ceva mai aproape de munți, la 8 kilometri de Sâmbăta de Sus.
Noi ne-am cazat la Poiana Izvorului, un hotel de 3 stele de care m-am atașat din prima clipă și la care mi-am propus să revin. Camera pe care am primit-o avea priveliște exact în spatele pensiunii, unde nu mai exista altceva decât această apă și crestele înalte ale Făgărașilor, acoperite de zăpadă.
Nu mă întrebați, dar răsăriturile și apusurile erau cele mai frumoase momente ale zilei pe care le puteam surprinde de la balcon. Să nu mai zic de serile de iarnă, în care vedeai pâlpâirea și celei mai îndepărtate stele, datorită aerului lipsit de poluare. Aveam și micul dejun inclus, așa că prima zi a fost doar de relaxare.
CUPRINS
Cum a fost drumeția pe Valea Sâmbetei a Munților Făgăraș? (nu uitați să vă echipați corespunzător!)
A doua zi am pornit la drumeție cu un gând măreț: să ajungem în Munții Făgăraș, la chilia Părintelui Arsenie Boca. O puteți numi o drumeție atât pentru ea în sine, adică natură, mișcare, aer curat și priveliștile iernii în munții, cât și una în sens spiritual, prin a ajunge la acest punct, important oarecum, pentru orice credincios.
Deși am vrut să mergem un pic mai mult cu mașina, exact până la drumul care urca abrupt în munți, din cauza stratului de gheață, a trebuit s-o parcăm ceva mai departe. Așa că minutele de mers pe jos s-au transformat în ore. Prima porțiune am mers pur și simplu pe o șosea care se îngustase de la nămeți, iar apoi am început să urcăm propriu-zis pe o potecă de munte, atenți doar să nu alunecăm prea tare. Noi urcam, aerul devenea și mai curat, iar susurul râului ne însoțea pretutindeni.
Cu mici pauze pentru fotografii sau doar pentru a admira și a trage o gură de aer, am ajuns la un moment dat într-un luminiș superb, unde soarele strălucea și făcea stratul de nea să capete mii de sclipiri – pe care chiar am încercat să le surprind în fotografii.
Două ore și ceva mai târziu, am ajuns și la cota 1401, la Cabana Valea Sâmbetei, care este, de altfel și un punct de plecare către cel mai înalt vârf din țara noastră, Vârful Moldoveanu (2544 m). De-aici, am mai fi avut vreo 40 de minute pentru a ajunge la chilia pe care oricum o puteam vedea cu ochiul liber pe versanții din fața noastră (aflată la o altitudine de 1600 m). Doar că drumul era închis pe timpul iernii, și slabe șanse să ne fi aventurat (având în vedere și avalanșele care căzuseră cu câteva zile înainte).
Chiar dacă ne-a cuprins o ușoară dezamăgire, am promis să revenim și pe timpul verii, atunci când verdele va oferi alte nuanțe zonei și ne vom permite să ajungem și la destinația dorită. Aici am făcut un popas de vreo jumătate de oră în cabana unde am înțeles că poți să și stai peste noapte. Nu ai semnal la telefon, deci ar fi escapada perfectă pentru cei curajoși și care poate nu țin așa mult la confort.
Aveam și un om de zăpadă gata făcut care ne-a întâmpinat, și un câine al locului, „paznic”, cu care ne-am împrietenit imediat. În cabană, alte grupuri de călători, fie în cupluri, fie în găști mari de prieteni.
Drumul de întoarcere a fost ceva mai puțin solicitant, deși crescuse riscul de alunecare pe porțiunile înghețate sau pe pietrele râului acoperite de zăpadă. Plecasem pe la 10 și ceva dimineața, iar pe la ora 16 eram înapoi la pensiune.
Despre Chilia Parintelui Arsenie Boca
Deși nu am apucat să ajungem acum, am vrut să las aici câteva cuvinte despre acest loc aparte. Chilia a rămas un loc de pelerinaj, părintele dorind (în 1943) să o creeze scpecial în inima muntelui, acolo unde credincioșii se roagă și astăzi sau aprind o lumânare. Deși se crede altfel, părintele nu a săpat singur chilia în interiorul masivului de piatră aproape vertical, ci a fost ajutat de oameni.
Din păcate, acesta nu și-a putut continua lucrarea, din mai multe motive legate de circumstanțele vremii, dar și din cauza apropierii de cabana turistică, care nu-i oferea izolarea necesară. Totuși, chilia se înalță deasupra unei prăpăștii verticale de peste 100 de metri, ceea ce oferă niște priveliști de vis, dar și un drum destul de anevoios, cu un cablu de susținere și scări de lemn.
Partie de ski
Dacă te întrebi ce altceva să mai faci în Sâmbăta, în afară de a te deconecta total și de a te refugia în aerul curat și priveliștile munților, să știi că ai și o pârtie de ski, Pârtia Drăguș, care am înțeles că este deschisă de 6 ani încoace.
Manastirea Constantin Brancoveanu si Izvorul Parintelui Arsenie
Nici nu vă mai zic cât de frumos și liniștitor este acest monument de artă creștină, așezat pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș, la o altitudine de peste 600 m, cu flori, o arhitectură deosebită, în stil brâncovenesc, și cu peisajele montane care o înconjoară. Vă recomand din toată inima să faceți o oprire și aici pentru a vă ruga sau a vă lasă pătrunși de pacea locului!
❗Pozele sunt făcute în vară, atunci când am avut răgazul să prind mai multe unghiuri, pe care nu am apucat să le surprind la această vizită.
Mănăstirea Constantin Brâncoveanu, în ciuda unei istorii pline de obstacole și încercări, a reușit să supraviețuiască, ba chiar să înflorească, concentrând în ea esența creștin-ortodoxă; ea te întâmpină, o dată ce treci de prima poartă, cu niște cuvinte însemnate:
Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă.
– Părintele Teofil Părăian
Numele acestei mănăstiri vine de la primul ctitor al acesteia, Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, care a zidit în jurul lui 1686 a doua mănăstire în piatră – pe moșia care intrase cu zeci de ani înainte în stăpânirea bunicului său. Contextul în care aceasta a fost construită, având în vedere încercarea habsburgilor de a distruge credința ortodoxă a românilor și urmărindu-se deznaționalizarea lor, adaugă și mai multă valoare acestei mănăstiri ortodoxe, care stă mărturie a unității de neam și de credință.
Stăpânirea austro-ungară a făcut mii de victime printre români prin persecuțiile religioase, iar peste 250 de mănăstiri din Transilvania au fost distruse de aceștia. Deși „protejată” o perioadă datorită relațiilor lui Constantin Brâncoveanu la Curtea de la Viena, chiliile mănăstirii au fost distruse complet, la fel și biserica Mănăstirii, în anul 1785. Un secol și jumătate se încearcă restaurarea mănăstirii, fără niciun rezultat, din cauza împotrivirii străine.
Abia în 1926 mitropolitul Nicolae Bălan devine al doilea ctitor al mănăstirii, acesta fiind sfințită 20 de ani mai târziu. Chiar și așa, pe parcursul secolului trecut au tot existat lucrări și adăugiri care pot fi văzute în varianta finală a mănăstirii de azi, aceasta având, în prezent, mai mulți ctitori.
Printre primii viețuitori la mănăstire, începând cu anul 1939, când aceasta a fost săvârșită pentru a doua oară, s-a numărat și părintele Arsenie Boca (care a stat aici între anii 1940-1948, unde a și fost hirotonisit), părintele Serafim și părintele Nicolae Mladin.
În apropierea acesteia există Izvorul părintelui Arsenie Boca, un loc unde mii de creștini se adunau pentru a se spovedi la părintele făcător de minuni sau pentru a-i cere sfatul (și pe care îl mai puteți vedea și astăzi).
Prin urmare, eu zic că stațiunea climaterică Sâmbăta este o opțiune binevenită pentru o vacanță relaxantă la munte, de deconectare totală și de conectare cu lucrurile cu adevărat importante: cu cei dragi, cu natura, cu sufletul și, de ce nu, cu credința!
Lasă un răspuns