Vechea capitală a Insulei Malta din Antichitate și până în anii 1500, Mdina, te așteaptă cu zidurile sale fortificate, care strălucesc ca mierea sub soarele arzător.
Autobuzul te aduce aici din orice parte a insulei, și o poți observa din depărtare, printre câmpurile întinse de vegetație monotonă. Ea este acolo, deasupra tuturor, amplasată pe un deal, cu formele ei neregulate, așteptându-te să pășești către o nouă lume!
Cam asta a fost experiența mea când am pornit cu gândul să vizitez Mdina și Rabat într-o zi de duminică a lunii mai. Orașul vechi, cu 300 de locuitori, se continuă în afara zidurilor fortificate cu Rabat, care este ceva mai modern, dar încă păstrează multe detalii arhitecturale din interiorul cetății.
Vreau să vă arăt și vouă de ce merită să vizitezi Mdina, supranumit Orașul Tăcerii și ce m-a impresionat de-a lungul zilei cât m-am plimbat printre zidurile sale înalte!
CUPRINS
1. Istoria insemnata, ce se observa la fiecare pas
Pe lângă faptul că a fost o zonă ocupată de fenicieni, cu 4000 de ani înainte de Hristos, și apreciată pentru așezarea strategică, deasupra întregii insule, în istoria ei a intrat și perioada ocupației romane.
Mai apoi, când apostolii au început să propovăduiască creștinismul, legenda spune că și Sfântul Pavel a naufragiat pe această insulă, a ajuns în Mdina, și a adus cu el noua religie.
Arhitectura medievală se datorează, însă, dominației arabe, după care Mdina a fost cucerită de normanzi. Prin secolul XIV, sarazinii și mai târziu otomanii au încercat să cucerească orașul. A intrat mai apoi sub dominație siciliană, fiind cunoscut sub numele La Citta Notabile, iar în 1530 a ajuns aici Ordinul Cavalerilor Ioaniți, primind numele La Citta Vecchia.
Din acest moment, Mdina și-a pierdut statutul de capitală. Grav afectat de cutremurul din Sicilia, de la sfârșitul secolului XVII, orașul a fost restaurat secolul următor și cu această ocazie, s-au introdus elementele baroce în arhitectură.
Nu e de mirare că după o istorie atât de complicată, cu influențe feniciene, romane, arabe, franceze, spaniole și, mai de curând, engleze, de secolul trecut, limba malteză este o limbă dificilă, cu tot felul de adăugiri.
De asemenea, partea bună este că te poți înțelege ușor cu ei, fiindcă engleza se vorbește destul de des, având în vedere că și-a recăpătat independența față de Regatul Unit al Marii Britanii în 1964.
2. Sticla de Mdina
Odată ce treci dincolo de zidurile cetății, multe magazine te așteaptă cu obiecte făurite manual din sticlă de Mdina. Sunt speciale, cu o multitudine de nuanțe, fie că sunt obiecte de decor, bijuterii sau veselă.
Prețurile sunt pe măsură, cam la fel ca sticla de Murano, dar ce suvenir mai bun decât o astfel de creație autentică?
3. Detaliile arhitecturale
În interiorul orașului fortificat, autoturismele sunt limitate, tocmai pentru a păstra atmosfera medievală cât mai intactă. Te așteaptă o curățenie remarcabilă, clădiri și drumuri din piatră, străzi înguste.
Orașul Tăcerii face ca orice vizită să fie un răsfăț al simțurilor, mai ales că se păstrează o liniște relaxantă, de care te vei bucura, indiferent că ești localnic sau turist. Trăsurile cu cai merg în voie și sunt singurele care perturbă liniștea, tocmai pentru a ajuta turiștii să pătrundă cât mai adânc în atmosfera medievală.
Clădirile păstrează influențele medievale, fiind ornate cu elemente specifice barocului. La fel ca în lumea arabă, s-au păstrat acele mânere artizanale, pline cu detalii, și de forme variate (sirene, îngeri, delfini…).
Nu mai spun că pentru a contrasta cu nuanțele de bej ale zidurilor, ușile sunt vopsite cu felurite culori aprinse, făcând plimbările pline de savoare. Dacă ai o pasiune pentru felinare și alte obiecte de decor exterior, este orașul perfect pentru a fi pozat și admirat!
4. Casele – de ce sunt ele deosebite?
Pe lângă faptul că numele străzilor sunt scrise pe plăcuțe frumos ornamentate, cu o caligrafie deosebită, casele nu au un număr, cum suntem noi obișnuiți. Personalizarea este la rang de artă în Orașul Tăcerii, fiindcă fiecare casă poartă numele familei căreia aparține.
Pe lângă faptul că guvernatorul roman și-a construit palatul aici pe vremuri, de-a lungul timpului orașul a păstrat palatele nobilimii și a dat mai departe de-a lungul generațiilor moștenirea căpătată de cele mai influente familii.
Într-o lume în care cantitatea este considerată mai importantă decât calitatea și în care mulți am devenit numere pentru cel din jurul nostru, pentru corporații sau guverne, este o plăcere să te plimbi printr-un oraș cald, în care oamenii au un nume și se ține cont de el.
Pe de altă parte, nu oferă asta și un soi de vulnerabilitate?
5. Credinta la tot pasul
Cum am menționat mai sus, faptul că Sfântul Pavel se spune că ar fi naufragiat pe insulă și ar fi ajuns în Mdina, propovăduind creștinismul, la tot pasul există icoane, troițe sau alte simboluri religioase care să amintească de credință.
Îngeri, statuete, Sfântul Duh, cu precădere fiind valorizată Fecioara Maria și Pruncul. Dincolo de părerile împărțite, astfel de gesturi oferă o liniște sufletească aparte oricărui trecător.
6. Strazile inguste si ingrijite
Fiindcă zidurile înalte ale cetății și străzile înguste nu permit dezvoltarea vegetației de la sine, locuitorii au muncit ceva mai mult, iar rezultatul este pe măsură. O grămadă de plante agățătoare și ghivece înfrumusețează zidurile care altfel ar părea prea monotone.
Este o plăcere să te plimbi și să le descoperi detaliile și grija cu care s-a pus accentul pe aspect.
Mie îmi place mult să fac comparații între locurile pe care le vizitez, iar Veneția avea aceleași străzi înguste, cu porțile înalte și colorate și mânerele cu diverse modele. Doar că am prins-o mai ploioasă, iar Mdina este prin definiție mult mai aridă, evident fără canalele care fac Veneția unică.
7. La Fontanella si Bastion Square
Cum am spus, multe palate pot fi vizitate, ajutându-te să intri în atmosfera răsfățului, abundenței și a bunului-gust. Unele au fost transformate în restaurante, iar altele pot fi vizitate și/sau găzduiesc expoziții de artă.
Bastion Square este locul de unde poți vedea Malta de la înălțime, dincolo de zidurile cetății. Toate satele dimprejur, câmpiile, baloții de fân, vegetația mediteraneeană și chiar în depărtare, marea. Și dacă tot ai ajuns aici după ce ai descoperit cu lentoare orașul și l-ai savurat pe îndelete, te așteaptă La Fontanella. un restaurant la înălțime, cu opțiunea de a mânca în aer liber.
Imediat lângă, poți vizita și Palatul Falson. Mai sus este înfățișată povestea restaurantului. Astfel, numele vine de la o fântână din secolul XVII, ce aparținea grădinii unei familii importante din Mdina.
Mie prețurile nu mi s-au părut exagerate față de alte țări din vest și pentru confortul pe care îl oferă. Într-adevăr, mă și atrag locurile unde pot mânca la înălțime, în aer liber. Și mâncarea a fost chiar bună și aș recomanda în special prăjiturile!
8. Catedrala Saint Paul
Religia dominantă în Malta este romano-catolică. Catedrala Sfântului Pavel te așteaptă impunătoare, cu turlele ei, cu opulența specifică arhitecturii baroce. A fost construită după cutremurul de care am amintit mai sus și jocul de umbre și lumini, specifice stilului, te lasă cu gura căscată odată ce îi calci pragul.
Din păcate, sau din fericire, am asistat la slujba de duminică, dar doar din spatele bisericii, de unde abia am reușit să surprind câteva detalii. Ca idee, în interiorul catedralei există și o serie de picturi ce înfățișează naufragiul Sfântului Pavel.
9. The Mdina Experience
Nu e foarte greu să găsești clădirea unde te va aștepta o domnișoară îmbrăcată în port tradițional. Urmează apoi să intri într-o sală și să urmărești un filmuleț 3D despre istoria Mdinei, cu precădere despre povestea Cavalerilor Ioaniți.
În caz că poate mulți nu știu, deși componenta militară a dispărut aproape complet în ziua de astăzi, Cavalerii Ioaniți încă mai există, iar acțiunile lor de binefacere respectă Cuvântul Domnului și ei încă întreprind numeroase activități pentru cei săraci sau bolnavi. Curajul și loialitatea lor de-a lungul istoriei, în ciuda uneltirilor politice și economice, vor fi întotdeauna demne de admirație!
După filmuleț, te vei plimba cu căști la urechi și vei vedea manechine și scene reconstituite din istoria Maltei, cu explicațiile aferente în limba pe care o dorești!
Nu o să vă spun mai multe, pentru că veți vrea poate să descoperiți singuri ce înseamnă fiecare scenă înfățișată!
Mdina nu o să vă ia mult din programul de vizitat. În câteva minute ajungi dintr-o parte în alta și este recomandat să o savurezi pe îndelete, să te bucuri de fiecare colțișor. Pentru mine a rămas unul din orașele preferate, plin de farmec, atât al timpurilor apuse, cât și al bucuriei de a fi prezent.
Lasă un răspuns