Traseu la Creasta Cocoșului: cele mai frumoase peisaje asupra Maramureșului!

Când am început să caut informații despre Maramureș, am fost tare încântată de inițiativele de promovare ale zonei, care pun accent pe păstrarea intactă a patrimoniului tradițional și natural. Iar în multe din aceste prezentări tot apăreau poze sau videoclipuri cu niște creste de munte dantelate, cu o formă ce mi-a captat instant atenția.

Am aflat rapid că se află în Munții Gutâi (ai Munților Maramureștului din Carpații Orientali) și se cheamă Creasta Cocoșului – fiind al doilea cel mai înalt vârf al acestor munți. Și încă o veste bună: traseul nici măcar nu este unul dificil!

⛰️ Ce este rezervația Mara – Cosău – Creasta Cocoșului?

Dacă veți ajunge în zonă, sigur veți auzi de denumirea acestei rezervații, ce a fost declarată arie naturală protejată din 1954. Aceasta cuprinde două râuri (Mara și Cosău), 12 sate tradiționale și o formațiune deosebită, către care există numeroase trasee.

Este vorba despre Creasta Cocoșului, „actorul principal” din zonă, datorită formei dantelate, cu o înălțime de 60-100 de metri și o lungime de circa 200 de metri, aflată la o altitudine medie de 1200 de metri. Numele vine, în mod evident, de la forma asemănătoare cu creasta unui cocoș! Până și proveniența acestei atracții este una aparte, având în vedere că e alcătuită din formațiuni de andezit ale vulcanului ce a erupt în urmă cu 9 milioane de ani – dacă ne mai amintim că Munții Gutâi făceau parte din grupa munților de origine vulcanică!

Asociația EcoLogic a implementat acest proiect, de dezvoltare a destinației de ecoturism Mara-Cosău-Creasta Cocoșului, așa că aveți la dispoziție trasee și panouri informative. Plus că, pe lângă traseele la pas, există trasee special pentru biciclete (cicloturism)!

⛰️ Unde ne-am cazat pentru a putea face acest traseu?

Circuitul nostru în Maramureș a început cu o noapte de cazare în Breb, un sat maramureșean care a căpătat tot mai multă notorietate în ultimii ani. Nu pot spune că și-a pierdut neapărat specificul deosebit (prin conservarea caselor țărănești vechi), dar este clar că localnicii au învățat să profite de încântarea turiștilor. Prețurile au devenit destul de… piperate.

Noi am fost încântați de pensiunea la care am stat, iar doamna de acolo ne-a recomandat să facem acest traseu, către Creasta Cocoșului, pornind de la hanul „Pintea Viteazul”, către care trebuia să mergem mai întâi 30-40 de minute cu mașina. Bineînțeles că puteți porni și din Breb (am înțeles că peisajele sunt chiar mai frumoase), dar traseul este ceva mai lung, în jur de 3 ore. Orașul Cavnic, ca punct de plecare, este o altă variantă.

Aparent, sunt omologate peste 20 de variante de traseu către acest versant, dar doar câteva sunt de dificultate mică. Alpiniștii pot veni aici pentru a face antrenamente.

⛰️ Câteva date utile despre traseul către Creasta Cocoșului

• Distanță de parcurs: 6 km
• Descriere: Pasul Gutâi – Poiana Boului – Drumul Măriuţii – Creasta Cocoşului; poate continua cu: Vârful Gutâi – Vârful Gutâiului Mic – Pasul Neteda
• Timp: 2-2 ½ ore
• Dificultate: ușor/mediu
• Neapărat să aveți echipamentul necesar – sunt și porțiuni ceva mai abrupte!

⛰️ Cum am ajuns la Creasta Cocoșului pornind de la hanul „Pintea Viteazul”? + Echipați-vă corespunzător!

Am ascultat de gazda noastră, așa că ne-am trezit devreme, iar pe la 9 deja eram în parcarea din fața hanului „Pintea Viteazul” (987 de metri), care este de fapt la Pasul Gutâi.

Sincer, am găsit un pic cam greu cărarea îngustă prin pădure de unde începe traseul, dar panoul de acolo ne-a salvat. Vreo douăzeci de minute mergi printre copaci înalți, prin care abia intră razele soarelui, însă n-ai cum să te rătăcești – tot ce trebuie să faci e să urmezi traseul marcat cu bandă roșie. Apoi, Poiana Boului este chiar încântătoare, mai ales că soarele deja încălzea iarba și plaiurile frumos colorate, iar drumul nu este deloc solicitant fiind, în mare parte… neted.

Dar ca să ne stricăm puțin liniștea interioară, am dat peste un localnic în căutare de ciuperci, care ne-a avertizat că ar fi urși în zonă și că ar trebui să avem mare grijă. Să facem gălăgie cât mai des, ca să-i speriem și, bineînțeles că ne-am simțit și descoperiți, nefiind într-un grup mare de turiști. Plus că n-am mai întâlnit pe nimeni altcineva pe drum.

În cele din urmă, mai cu teamă, am continuat să surprindem peisajele frumoase, mai ales că acea creastă se profila în diverse unghiuri, în funcție de zona unde ne aflam.

Ultima parte a traseului a devenit ceva mai solicitantă și abruptă (cu o diferență de nivel de 300 de metri), având chiar și o balustradă de care să ne sprijinim. Dubios îmi părea că toate pancartele care ne spuneau despre fauna și flora specifice, râși, urși sau păsări răpitoare vorbeau nu despre cum să ne protejăm noi, ci despre cum să le protejăm pe ele!

Apoi, continuând drumul abrupt printre stânci tot mai rarefiate și frunze de afine, am ajuns pe un platou întins. Deja atinsesem Creasta Cocoșului înainte să ne dăm seama. Acolo, te poți urca pe stânci (ca pe stabilopozi, mi se părea mie), însă de partea cealaltă, deși priveliștile sunt uimitoare, peretele stâncilor este aproape drept – deci destul de periculos!

Acum depinde de curajul fiecăruia, de cât vrei să înaintezi pe acea creastă ce iese tot mai mult în relief sau dacă ți-e suficient să te bucuri de peisajele superbe din fața ta și de satele maramureșene din depărtare. Dar dacă ești mai curajos, poți admira și zborul păsărilor răpitoare, iar în fața ta se vor întinde meleagurile Depresiunii Maramureș, până la Munții Rodnei! În rest, ești înconjurat de văi, lacuri, păduri și peisaje minunate! Nu degeaba este unul din simbolurile Maramureșului.

De aici, noi n-am mai continuat traseul și am făcut cale întoarsă, însă tu poți ajunge spre Tăurile Chendroaiei (urmând traseul cu cruce roșie), acolo unde este o turbărie și rămășițe ale unui lac glaciar.

⛰️ Sunt urși în zonă?

Cu toate că la drumul de întoarcere am fost ceva mai relaxați, tot eram atenți la pericolul ce se putea ascunde în apropierea noastră. Iar la final, când am ajuns iar la gazdă, i-am povestit peripețiile de peste zi. Ne-a explicat (amuzată de localnicul pe care l-am întâlnit pe drum), cum că urșii ar fi de fapt ultima problemă pe acele trasee.

Acum am găsit și explicația pentru acele pancarte care ne sfătuiau cum să protejăm flora și fauna: majoritatea animalelor sunt pe cale de dispariție, iar cele care își fac veacul pe acolo, evită să se întâlnească cu omul.

Iar aici explicația e simplă: în zone precum Brașov sau Sinaia, unde urșii intră foarte ușor în spațiul oamenilor, reprezentând un pericol, este vina localnicilor. Li s-a dat atenție, mâncare, au fost „ademeniți”. Cei din nord au avut grijă să alunge urșii mereu când se apropiau, astfel că ei evită din instinct oamenii și zonele populate!

🐻 Nu bag mâna în foc pentru nicio variantă, fiindcă am mai citit pe internet că este totuși bine să faci zgomot pe aceste trasee, pentru a evita orice pericol de această natură!

În concluzie, traseul spre Creasta Cocoșului este unul facil, cu peisaje frumoase, astfel că îți poți ocupa o jumătate de zi cu el, iar restul poți să mai descoperi alte comori ale Maramureșului! Spre exemplu, după-amiaza acelei zile noi am rezervat-o pentru o plimbare la pas prin Breb și am aflat mai multe despre porțile maramureșene de la un celebru sculptor!