Budapesta este unul din acele orașe pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață. Și, deși am auzit numai de bine până să ajung acolo, mărturisesc că nu aveam așteptări foarte mari.
Imediat ce am ajuns în centrul orașului, însă, am rămas impresionați de arhitectura clădirilor, de peisajele care te transportă instant într-o altă lume – trebuie să recunosc că probabil a ajutat și vremea la conturarea acestui cadru de basm.
Capitala Ungariei a fost dintotdeauna – și încă este – mult mai conectată la Occident, așa cum bine știm. Este unul din cele mai frumoase orașe ale Europei, străbătut de fluviul Dunărea.
Noi am fost la mijlocul lunii septembrie și am prins niște zile înnorate, cu șanse mari de ploaie, însă am avut norocul ca aceasta să ne ocolească și să ne putem bucura de obiectivele puse pe listă.
Dar haideți să ne ocupăm și de aspectele practice ale acestui oraș atât de popular și iubit de turiști. Tot ce ține de costuri, parcare, cazare și multe alte curiozități pe care le aveți, le veți descoperi în acest articol!
CUPRINS
🚗 Cum facem cu vinieta și autostrada din Ungaria, dacă vrem să ajungem în Budapesta?
Ca să clarificăm de la bun început, traseul nostru a fost următorul: am plecat din București, am înnoptat la Pitești și, la 3:30 dimineața, am plecat spre Budapesta.
Am ajuns acolo la ora 13, cu vreo 3-4 opriri pe drum pentru alimentare și mâncat. Totuși, trebuie să admitem că drumul este tare obositor pentru un singur șofer.
Dacă pleci direct din București către Budapesta, ai de parcurs 833 de kilometri, pe care ar trebui să-i faci în aproximativ 11-12 ore, în funcție de numărul de opriri, dar și de stilul de condus.
Astfel, dacă urmezi același traseu, ai de parcurs următoarele localități: București – Pitești – Rm. Vâlcea – Călimănești-Căciulata – Sibiu – Deva – Arad – Vama Nădlac – Autostrada M43 – E75 – Budapesta.
Odată ce ajungi în Ungaria, găsești aici una din cele mai bune infrastructuri din Europa. Este important să nu uiți de vinietă când te hotărăști să pleci în Budapesta sau în Ungaria cu mașina. Noi am cumpărat vinieta de la o benzinărie Mol din țară, pentru suma de 100 de lei.
Bineînțeles, o poți cumpăra și online (am înțeles că aceasta este cea mai ieftină variantă) sau după trecerea vămii la Nădlac, dar nu am vrut să ne complicăm și să stăm să analizăm toate prețurile.
Odată ce pornești la drum, dacă folosești aplicația Waze, trebuie neapărat să bifezi în aplicație că ți-ai cumpărat vinietă, ca să nu te bage pe drumuri ocolitoare. Nouă ne-a jucat aplicația această fentă și durata drumului creștea cu peste o oră.
Cel mai scurt drum către Budapesta este pe autostrada semnalizată cu M43, cu mențiunea că trebuie să mergi în direcția Szeged. Drumurile europene sunt semnalizate cu litera E și ar trebui să ții minte și că sunt foarte stricți cu amenzile și trebuie să fii super-atent să nu depășești deloc viteza.
De asemenea, pentru mașină trebuie să ai la tine următoarele acte: permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al mașinii cu viza ITP valabilă, precum și o poliță de asigurare RCA împreună cu Cartea Verde, care este valabilă și pe teritoriul Ungariei.
🚗 Cum e cu combustibilul în Ungaria și unde alimentezi mașina dacă ai GPL?
În primul rând, dacă dorești să vizitezi Budapesta cu un buget redus, este indicat să îți faci plinul la ultima benzinărie din țară, din simplul motiv că în Ungaria, combustibilul este ceva mai scump față de România.
Noi avem GPL și, astfel, suntem nevoiți să alimentăm mult mai des și am rămas mirați să descoperim că, deși în România nu ai voie să te atingi de pompă, în Ungaria alimentarea este self-service și trebuie să te rogi de ei să te ajute să faci asta .:D
🚗 Cum faci cu parcarea în Budapesta?
În Budapesta, aproape toate parcările sunt cu plată.
Deși te-ai putea caza în vreun cartier periferic, aș zice că nu se merită, fiindcă tot va trebui să dai zilnic bani pe drum pentru a ajunge în centru, unde sunt cele mai multe atracții.
Așadar, în centrul orașului ai două opțiuni de parcare:
- Fie apelezi la parcările convenționale de pe stradă, care sunt marcate corespunzător și au pe indicator codul zonei. Așa am parcat și noi, fix în fața cazării. Aici plătești 600 de forinți ora, adică în jur de 1.5 euro pe oră, de luni până vineri, între orele 8-22. Plata se face doar cu monezi sau prin aplicația pe care o poți descărca scanând codul QR. De asemenea, îți recomand și alte aplicații care facilitează parcarea în țări străine, cum ar fi Parkl, Simple (Ungaria) sau EasyPark. Pe aceasta din urmă am folosit-o și noi, fiindcă cea de pe codul QR ni s-a părut mult mai greoaie. Partea bună e că poți crește timpul de parcare direct din aplicație, astfel încât să nu te stresezi că trebuie plătită la fiecare 3 ore. În weekend, parcarea este gratis în aceste spații.
- Mai poți apela și la un garaj. Cel mai ieftin din districtul VII este Corinthia Budapest parking garage și costă cam 23 euro pe zi. Plata aici este valabilă în fiecare zi a săptămânii.
🚗 Unde să te cazezi în Budapesta?
Răspunsul este scurt și simplu: dacă ajungi în Budapesta, merită din plin să te cazezi în centru. Prețurile la apartamente nu sunt mari, noi am dat 800 de lei pentru 3 nopți și am avut o cazare foarte drăguță, în regim Airbnb, pe care v-o recomand: Sip Fifteen city center apartment.
De asemenea, este mult mai simplu și frumos să descoperi Budapesta la pas și o poți face super-ușor dacă ești cazat în centru. Noi am făcut în prima zi 22 de kilometri, dar nici nu i-am simțit, pentru că ne minunam în mod constant de colțurile și atracțiile descoperite.
Plus că poți merge în orice parte a orașului, acolo unde sunt atracțiile cele mai importante. De asemenea, și metroul este o variantă super-bună pentru a descoperi orașul: stațiile sunt semnalizate cu un M pe fundal albastru închis sau galben.
🚗 Cum plătești în Budapesta și cum te ajută Revolut?
Moneda națională a Ungariei este forintul maghiar (HUF), așa că îți recomand să acorzi o atenție sporită la conversia forinți-lei/forinți-euro.
Pentru noi a fost cel mai simplu să ne bazăm pe cardul Revolut, peste tot pe unde am fost, fie că erau muzee, atracții turistice sau localuri unde am mâncat. N-am scos deloc bani cash și singurul loc unde am avut probleme cu cardul Revolut a fost la o benzinărie de pe autostradă.
Cam acestea sunt informațiile de bază care te vor ajuta atunci când vei plănui un city-break cu mașina în Budapesta. Urmează să vă prezint și ce am vizitat în vacanța de 3 zile pe care am făcut-o în acest oraș superb!
Lasă un răspuns