Deși sunt născută la mare, sau poate exact de-asta, mereu mi-am dorit să ajung să văd oceanul în toată splendoarea lui. Dacă am început timid cu Oceanul Indian când am vizitat Bali, la următoarea călătorie, în Porto de această dată, am decis că neapărat să rezerv și niște timp să ajung la Oceanul Atlantic. Mi se părea mie ceva nemaipomenit să văd acea întindere de ape, de valuri și stânci, alături de forța naturii, care nu are cum să nu te lase impresionat.
Dar hai să vă zic mai întâi cum am ajuns acolo!
Deși Porto pare foarte aproape de ocean pe hartă, mai ai de mers vreo 20-30 de minute cu autobuzul (cu mașina probabil mai puțin) ca să ajungi propriu-zis pe plajele din Foz do Douro. Așa se cheamă localitatea care ține de municipiul Porto. Fiind cazată la o pensiune, Residencial Vale Formoso, am luat autobuzul 204 de la o stație aflată la 2 minute de mers de pensiune.
Însă mai ai o variantă – poate mai plăcută pentru mulți dintre noi – de a lua celebrul tramvai 1, care merge de-a lungul râului, de la Ribeira la Foz. Acesta face parte din flota de tramvaie vechi (3 mai sunt în funcțiune) ale STCP (operatorul de transport public cu autobuzul în regiune), folosite, în principal, în scopuri turistice. De regulă, acesta este destul de aglomerat, așa că cel mai bine este să plecați dimineața pentru a vă asigura un confort înainte de a vedea oceanul în splendoarea lui!
CUPRINS
Praia dos Ingleses – Oceanul Atlantic intre stanci
De dinainte să coborâm din autobuz, am putut vedea valurile înspumate ale Atlanticului, sub razele soarelui, învăluite de o ușoară ceață în depărtare. Am trecut strada și priveliștea era tot mai impresionantă. Citisem despre Praia dos Ingleses și exact acolo voiam să ajung și, cumva, exact în apropierea ei am și coborât. Prima dată te frapează nisipul auriu, combinat cu stâncile care ieșeau dintre valuri și care se întind până pe mal.
Stânci acoperite de sute de scoici negre, cu un grup de pescăruși făcându-și veacul în zonă și dând farmec locului. În depărtare se vedea și Faro da Falgueiras, un alt loc despre care auzisem și care oricum îți atrăgea atenția, fiind semnalat de puterea valurilor care se spărgeau în jurul său și în jurul digului care ducea la el.
Nu vă mai spun, dar oceanul, mai ales dacă nu ai prea avut contact cu el, te cam lasă cu gura căscată. Asta mai ales dacă deja ești atras de natură și toate manifestările sale. Vântul deja bătea cam tare, așa că după ce am făcut câteva poze și am tras adânc aer în piept, uimită de întinderea de apă învolburată din fața mea, am pornit la o scurtă plimbare, de data aceasta către unul din forturile din apropiere: Sao Joao Baptista.
Deși este vizibil o clădire deosebită, construită pe la sfârșitul secolului XVI – început de secol XVII în scopuri de apărare, acum este mai degrabă o atracție turistică. Noi nu am intrat înăuntru, nu am găsit nici vreun program de vizitare, dar din comentariile altor turiști, nici nu ar mai fi rămas multe de văzut în interior, mai mult priveliștile asupra oceanului.
Tavi – Patiserie portugheza traditionala, cu privelisti la ocean
Recunosc că Tavi a fost și primul local pe care l-am văzut de când am coborât din autobuz. Și oricum citisem deja despre el, că au niște deserturi bune și accesibile la preț – urma să descoperim că poți servi aici mai multe feluri de mâncare, nu doar cele din patiserie. De fapt, Portugalia este renumită și pentru produsele sale de patiserie, lucru pe care l-am descoperit abia după ce am ajuns în Porto. Și pot confirma că sunt foarte bune.
Pastel de nata 
Eu vă recomand Tavi nu doar pentru multitudinea de preparate din care puteți alege (noi ne-am luat quiche, dar și faimoasele pastel de nata – tartă portugheză cu scorțișoară presărată pe deasupra), dar și pentru că în spate au o sală înconjurată de geamuri, care se deschide exact spre faleză, deci cu o vedere superbă la ocean!
Plimbare pe faleza, catre Pergola da Foz
După ce am părăsit patiseria unde ne-am și încălzit, am început să luăm la pas faleza către Pergola da Foz, o mică promenadă care a devenit un alt simbol al acestei zone – unii spun că a fost creată special pentru îndrăgostiți.
Pe drum am fost surprinsă să văd o mulțime de portughezi care făceau jogging dintr-o parte în alta a falezei, în ciuda vremii reci – și se vedea că devenise o obișnuință pentru cea mai mare parte. De altfel, vegetația, copacii și clădirile formează un decor frumos, cu valurile oceanului pe fundal. Am dat de mai multe plaje, inclusiv Praia da Luz (Plaja Luminii).
Pergola da Foz a fost construită în stil neoclasic exact pe faleza din apropierea plajei și vopsită într-un galben-auriu. Datorită stâlpilor aranjați simetric, locul capătă dimensiuni diferite în funcție de momentul zilei și de poziția soarelui pe cer (veți vedea cum se schimbă direcția umbrelor, ba chiar și intensitatea culorilor). Am înțeles că este un alt loc numai bun pentru a prinde apusul.
Aceasta a fost construită în anii ’30 ca parte a unui proiect de înfrumusețare a acestei faleze (avenue do Brazil), mai ales că mare parte din comercianții din Porto au început să construiască case de vacanță art nouveau de-a lungul falezei – niște adevărate vile față de cele câteva căsuțe ale pescarilor, care erau înainte, între cele 3 forturi de apărare din Foz do Douro.
Astfel, Antonio Enes Baganha a fost artistul care s-a inspirat din Roma clasică; chiar dacă coloanele par făcute din piatră, cimentul, care era materialul inedit la modă la acea vreme, a fost folosit în loc. În 2008, în urma valurilor puternice, promenada a fost renovată.
A rămas un loc cu un farmec aparte, mie mi-a plăcut, ai și niște bănci împrejur, iar albul-auriu al coloanelor se împletesc foarte plăcut cu plaja și cu valurile oceanului.
Farul Falgueiras – Unde Douro se varsa în Atlantic
Ne-am continuat plimbarea către mult-așteptatul loc unde Râul Douro (care traversează Porto, împărțindu-l în zona sudică și cea nordică, cu toate acele case și clădiri colorate aranjate de-o parte și de alta) se varsă în Oceanul Atlantic.
Erau puse tot felul de benzi de atenționare de către autorități, care interziceau trecerea către digul care ducea la far. Mai mult ca sigur, combinația de vânt puternic și valuri furioase nu era cea mai sigură, nici pentru localnici, nici pentru turiști.
Raul Douro in spate 
Cu toate acestea, mulți oameni se strecurau printre ziduri, scări și acele benzi de atenționare și se apropiau de far, ajungând să fie stropiți (dacă nu chiar udați de-a binelea) de valurile puternice. Am trecut și eu, bineînțeles, mai întâi observând contrastul dintre liniștea râului care forma mici vălurețe la suprafață și locul propriu zis de întâlnire cu Oceanul Atlantic, care-și păstra valurile înalte, ce se spărgeau de stâncile și stabilopozii digului, formând o spumă densă la mal.
De altfel, acest far singuratic, care a și devenit emblema Foz do Douro, Farul Falgueiras, a fost construit în 1886, dar este inactiv încă din 2009. Acesta are o înălțime de 33 de metri și o formă hexagonală, fiind construit din granit.
Chiar dacă este considerată o atracție destul de periculoasă (acum valurile pot fi liniștite și imediat pot deveni agitate, stropind trecătorii – ba chiar cineva a fost împins în ocean), priveliștile sunt superbe. Eu nu am îndrăznit să avansez mai mult de jumătatea digului, unde deja simțeam stropii oceanului la o distanță destul de mică, iar vântul făcea ca tot nisipul să se ridice și să-ți intre, pe nepregătite, în ochi.
Un singur regret am, de-asta îți recomand să vii aici și la lăsarea apusului, am înțeles că priveliștea este minunată, cu acel cer împodobit de umbra farului.
Ei bine, cam asta a fost prima mea întâlnire cu Oceanul Atlantic. Nu neg că mă întreb în ce alte condiții îl voi mai întâlni și la țărmul căror țări. Și, mai ales, aș vrea să aflu cândva cum este să te arunci între valurile sale, care acum mi-au părut, recunosc, mult prea intimidante!
Lasă un răspuns