Imaginează-ți un orășel pe placul copilului din tine. Adică un oraș cu clădiri de felurite culori, când pastel, când puternice, culori pe care parcă le poți gusta.
Și imaginează-ți că poți avea propria barcă în fața casei, în care să cobori și cu care să plutești peste valurile ca de catifea ale lagunei, către apus sau către răsărit. Și să mai oprești și la câte o brutărie, de unde să îți iei biscuiții dulci, preferați, care ți se topesc în gură.
A rămas să vă povestesc despre cea de-a doua oprire de după ce am vizitat Insula Murano (despre care puteți citi aici). Situată la 40 de minute de mers dinspre Veneția cu feribotul, veți vedea că oriunde citiți despre Insula Burano, ea este automat asociată cu pescari, clădiri colorate și dantelă. Cam astea sunt cuvintele cheie când vine vorba de această insuliță.
O Veneție mai mică, cu bărcile sale și deschiderea canalelor de la un capăt la altul către laguna întinsă, Burano a însemnat pentru mine un loc ceva mai proaspăt și mai luminos decât Veneția, care îmi dă o altă stare, ceva mai boemă, mai serioasă, cu arhitectura și atmosfera specifice. Aici viața chiar e și mai colorată, mai ales că am prins un apus luminos, cu toate că la aproape 3000 de locuitori, presupun că este în fapt destul de retrasă și, poate, monotonă.
CUPRINS
Carnavalul din Burano
Am luat la pas insula dintr-un capăt în altul. Bineînțeles, poze la fiecare pas, pentru că fiecare colț nou descoperit părea mai interesant, iar alăturarea de culori ale caselor, și mai inventivă, și mai plină de inspirație. Se lăsa frig, într-adevăr, cu lăsarea apusului (să nu uităm că era încă februarie), dar boxele bubuiau cu melodii de tipul Despacito în piața Galluppi.
Zbuciumul și cheful de dans contrastau într-un fel interesant cu liniștea specifică insulei, cu apusul său lent în care soarele abia aștepta să se adăpostească în apele lagunei. Întrebările și-au găsit răspunsul când am găsit un afiș enorm pe care scria: Carnavalul din Burano.
Copie a Carnavalului din Veneția? Așa părea, dar am aflat ulterior că se întinde și el pe mai multe zile. Cu muzică, DJ, parade, majorete, costumații. Noi nu am trecut decât printre niște copilași, îmbrăcați în tot felul de costume, care se alergau de colo-colo, extaziați (de-asta nu am prins nicio poză bună cu ei, că nu stăteau deloc locului).
Și pentru că farmecul insulei stă tocmai în liniștea specifică, ne-am îndepărtat de piața gălăgioasă, ca să descoperim mai bine spiritul ei!
Dantela, un specific al Insulei Burano
Imediat, urmau tot felul de magazine cu articole făcute din celebra dantelă.
Importanța insulei a crescut în secolul 16, când femeile s-au apucat de acest nou meșteșug, al lucrării manuale a dantelelor. Curând, Burano a devenit un centru important al comerțului cu dantele, mai ales că pe vremuri erau folosite de personalități ale regalității. De asemenea, Burano găzduiește și Muzeul Dantelei, unde puteți vedea frumusețea acestei meserii, dar și meticulozitatea și îndelunga muncă depusă pentru a da naștere unor opere de artă, până la urmă.
Tocmai de aceea este indicat să fiți atenți dacă doriți să cumpărați ceva, fiindcă chinezăriile și munca ușoară au luat locul acelor atribute care făceau ca dantela să fie atât de căutată și de apreciată, și anume, pasiunea și timpul îndelungat, ascunse în fiecare cusătură. Veți recunoaște după preț diferența dintre cele autentice și cele făcute în grabă.
Dulciuri si creativitate la tot pasul
Tot mergând, am dat de o brutărie/cofetărie, cu tot felul de biscuiți și prăjiturele apetisante. De altfel, de cum intri în Burano ți se recomandă biscuiții lor celebri, la pungă, dar noi am cumpărat de la un brutar în vârstă și chiar au fost delicioși (ce-i drept, ne-am potolit și foamea după mersul de ore bune cu feribotul).
Trecând de zona de început, cu articole pentru turiști, am întâlnit și magazine cu suveniruri pline de creativitate și idei care-ți luau ochii – v-am spus cum Veneția este plină de artă și frumuseți care-ți alintă simțurile la tot pasul. Burano nu se lasă mai prejos și am trecut și pe lângă acest magazin, unde o domnișoară lucra asiduu la tot felul de suveniruri interesante (obținute prin alăturarea mai multor materiale, de exemplu, dopuri de plută).
Despre casele colorate
Este o legendă care spune că locuitorii insulei Burano au venit cu ideea de a-și colora casele tocmai pentru ca pescarii să își recunoască casa din larg, noaptea sau pe vreme încețoșată. Și se pare că există o adevărată artă în toată această vopsire a pereților, fiindcă pentru a-ți colora casa, trebuie să ceri aprobare de la guvern.
Pentru că există o știință a culorii și a armonizării lor, ți se indică apoi care sunt nuanțele din care poți alege. Pentru că, în definitiv, prea multă culoare ar putea să dăuneze privirii, să o obosească, dar Burano nu oferă decât căldură numai imagini plăcute prin alăturarea caselor, ceea ce denotă că nu sunt puse la întâmplare, ci bine gândite în prealabil.
Apusul surprins în Burano
Poate că nu există plimbarea perfectă, dar o insulă ca Burano, în care să te îndrepți către apus, cu culorile și mai frumos evidențiate de ultimele raze ale soarelui, se apropie destul de mult de ideal. Ceva magic se ascundea în aerul rece, turiștii parcă pluteau, simțurile îți erau încântate peste măsură, și ușor-ușor, se crea unul din cele mai romantice cadre.
Iar dacă mi-am zis că, dincolo de cuvintele mele, fotografiile sunt mult mai grăitoare în acest ținut, vă las în imagini ultimele clipe petrecute în Burano, înainte de lăsarea nopții.
Lasă un răspuns