Cum m-a fermecat Venetia din prima zi in care am cunoscut-o?

Veneția. Auzisem multe despre ea. Ba că e misterioasă, ba că e romantică, ba ploioasă și prea întunecată. Ba că e prea caldă și asta îi lasă bărcile pe uscat și canalele lagunei secate. Că este scumpă și pretențioasă sau că este primitoare și o gazdă plină de bucurii pentru cei care decid să o viziteze. Sau că îi plac măștile de toate tipurile și că ascunzișurile străzilor și a chipurilor nu îi sunt străine.

Atmosfera de inceput

Am avut avionul la ora 7 dimineața din București către aeroportul Treviso (ca să știți, sunt două aeroporturi pentru Veneția, Treviso și Marco Polo, care este mai aproape). Pentru cei care nu stau chiar în București este, pe scurt, un chin, fiindcă nu apuci să te odihnești deloc. Îți zici că vei profita la maxim de prima zi, că ajungi acolo la ora 8:10, ora locală, și nu ai nimic de pierdut. Ei bine, ai de pierdut o noapte întreagă, de mers cu autobuzul la aeroport, de mutat bagaje de colo-colo, de încercări nereușite de moțăit pe scaunele din aeroport. Și stresul meu continuu că nu o să mă bucur cât pot de mult din cauza oboselii.

Abia în avion am prins o jumătate de oră de ațipit într-o poziție inconfortabilă. Atât de obosiți eram, că nici nu mai conta că toată lumea se plimba de colo-colo pe coridorul îngust. Am ajuns la ora stabilită la aeroport, de unde se poate lua, cum citisem și pe Internet, ATVO, un autobuz care te lasă direct în Mestre. Acesta costa 12 euro și am zis că la jumătate de preț putem alege o variantă ușor mai complicată.

Am luat un autobuz cu 1.50 euro către centrul orașului și de acolo trenul către Mestre, care făcea vreo 20 de minute. Am fost mereu pe ultima sută de metri, dar am avut noroc să le prindem pe toate. Atâta că biletul de tren trebuie validat la un aparat pe peron și noi am urcat în tren fără să facem asta, în graba care ne apăsa. Nu am ieșit cu vreo amendă, deci e totul bine.

Ajunși la gara din Mestre, de acolo puteam lua două autobuze către hotel. Întârziau să vină, era frig, burnița, eram îmbrăcați prea subțire, noi fiind cu gândul la o Veneție jucăușă și cât de cât călduță înainte să plecăm de acasă, așa că am decis să mergem pe jos. 17 minute. Cât de greu poate fi?

Cum am facut cu cazarea?

Dacă vrei o vacanță cu buget redus, cazarea ideală pentru Veneția se găsește în Mestre. Veneția își obține maaare parte din venituri din turism (inclusiv Coperto, taxa pe servire la masă care poate varia între 1-3 euro – poate și mai mult – sau, cum bine știți, probabil, ca în toată Italia, taxa pe noapte de 2.40 euro), deci cazarea este destul de scumpă.

În Mestre am găsit Hotelul Alveri, de care am fost foarte mulțumiți, cu mic dejun inclus în preț în fiecare dimineață, între 7 și 9:30. Dacă mergeți, vă recomand din toată inima acest hotel, are autobuzele către gară și către Veneția fix în față. Adică ieși din hotel, faci un pas și ești în stație. Personalul este pe măsură. Dacă nu citeam nimic înainte despre ce pot vizita, tot aflam de la tipii de la recepție, care ne-au ajutat să ne și programăm un tur prin insulițele de lângă Veneția. Dar despre asta, în articolele următoare.

Contextul

Deci avem o noapte nedormită, schimbat o groază de mijloace de transport, mers pe jos un kilometru și ceva cu bagajele și, în sfârșit, un hotel care trebuia să se elibereze în vreo oră. Băiatul de la recepție ne-a recomandat un bar din apropiere, unde am mâncat câte un sendviș cu o ciocolată caldă.

Eram demoralizați. Trebuia să fie bine, dar eram obosiți, înfrigurați, cu ochii roșii, dezolați de zona nu prea frumoasă din jurul hotelului. Și un pic și de ciocolata caldă, care nu mi-a plăcut deloc. Trebuie să fie bine în cele din urmă, ne încurajam unul pe altul.

Am prins un pui de somn ca să ne întremăm și după prânz ne-am îndreptat spre recepție, să luăm bilet de autobuz și să îl bombardăm cu întrebările pe băiatul de acolo. Au urmat 15 minute de mers cu autobuzul și pe măsură ce autobuzul se apropia de Veneția, la fel și fețele noastre, încă obosite, se înseninau de bucurie.

Iar când am coborât, am zis că am trece încă o dată prin tot ce a fost, fiindcă chiar și primul poduleț de deasupra lagunei ni se părea atât de diferit de tot ce văzusem vreodată. Era încă rece, dar ne încălzea noutatea locului, frumusețea ei istorică, naturalețea oamenilor, mirosul de răcoare și culoarea plină de reflexii a lagunei.

Bucuria de a descoperi Venetia la pas

Și acum hai, poze la fiecare pas, la fiecare poduleț. O să citiți mult înainte de a pleca că în Veneția merită să te pierzi pe fiecare străduță îngustă și să nu urmezi neapărat un traseu. Noi ne-am propus să ajungem în Piața San Marco, că acolo se zice peste tot că trebuie să ajungi. Recepționerul ne recomandase să mergem pe deasupra canalului principal, dar noi am tăiat drumul de capul nostru și bine am făcut, pentru că era lipsit de turiști, doar localnici în jurul nostru, și ne-am bucurat la maxim de fiecare loc sau străduță mai îngustă.

Încă întunecat și ușor ploios, am dat de primele magazine de suveniruri și mai apoi de primele restaurante.

 

Străduțele înguste păreau pline de povești, arhitectura, lacătele de la uși, ferestrele, fiecare detaliu părea încărcat cu magie. O magie a altei lumi. Mi se părea că toți scriitorii se pot aduna acolo și cu ploaia care ba se oprește, ba vine iar în rafale mici, nu se pot opri din scris și din imaginații, privind pe geam sau ieșind să se bucure de aerul rece și plin de umezeală. Este un oraș plin de povești la tot pasul, un oraș în care granița dintre realitate și vis nu este foarte bine delimitată.

Carnavalul din Venetia. Piazza San Marco

Ajungem apoi într-o piață cu tot felul de bunătățuri, măști și costume, că doar am prins și ultimele două zile din Carnavalul de la Veneția. Până atunci am surprins și câteva persoane în costumații medievale pe drum, ceea ce ne-a sporit și mai mult entuziasmul și pofta de a descoperi.

Vântul se întețea, începuse iar să picure și până să ne dăm seama, o piață mare se lăsa descoperită de ochii noștri: Piazza San Marco. Cu Basilica San Marco superbă chiar și pe vremea întunecată, cu spectacolul datorat Carnavalului din Veneția desfășurându-se în centrul pieței uriașe. Cu mâinile înghețate, încă mai făceam poze și căutam apoi să ne retragem undeva unde măcar să nu ne plouă.

Majoritatea trecătorilor stăteau adăpostiți lângă clădirile de pe margini, dar pe scenă distracția era la cote maxime și nimeni nu se oprea pentru o biată ploicică. Muzica răsuna în toată piața. După două ore și ceva de mers, ne era foame, trebuie să recunoaștem. Am părăsit cu regret piața prematur, știind că ne vom întoarce și pe timpul zilei.

Timpul pentru cina

Întorși pe străduțele înguste, mult mai aglomerate, fiind în apropierea Pieței, am găsit un local drăguț și ce să ne luăm, în afară de pizza și paste?? Cu părul ud, ne-am relaxat vreo oră, pentru ca apoi să pornim spre autobuzul care pleca la 19:20. Ăsta ne lăsa direct în fața hotelului, dacă alegeam alt traseu, trebuia să mai schimbăm un autobuz la gara din Mestre.

Și iată Veneția și mai superbă noaptea, cu câteva lumini probabil uitate din perioada sărbătorilor, cu atâtea reflexii în apele canalelor.

Pe cele mai înguste străduțe, cu niciun om în spate, nu simțeam nicio teamă (ca în multe alte orașe), doar impresia continuă că ne aflam într-o poveste, că intrasem pe un portal către alte timpuri.

Și aș fi făcut mai multe poze, dar chiar ne grăbeam către stație. Și aș mai fi scris acum, dar păstrez paleta de trăiri și bucurii pe care Veneția mi le-a adus pentru noi articole, ca să le împărtășesc cu voi pe îndelete. 

Ați fost la Veneția? Mi-ar plăcea să împărtășiți în comentarii câteva păreri!