Muzeul Yves Saint Laurent din Marrakech, perfect pentru pasionatii de moda si nu numai!

Eu zic că dacă ajungi în Marrakech, să dai o fugă și până la Muzeul memorial YSL, fiindcă nu o să regreți! Inițial, nu credeam că o să mă încânte foarte tare acest muzeu, mai ales că nu sunt vreo împătimită a modei. Deși îmi place, probabil ca oricărei fete, orice ține de estetic și frumos.

Eram, totuși, pregătită să vizitez marile puncte de atracție ale orașului. Muzeul Yves Saint Laurent s-a dovedit a fi o surpriză de la primii pași în interiorul clădirii, pentru care am plătit 7 euro. Am rămas plăcut surprinsă de sala întunecată și simplistă, în care singurele urme de lumină și culoare erau creațiile și cuvintele creatorului – adică doar ce conta cu adevărat în acel muzeu!

Putin istoric despre Muzeul YSL din Marrakech

În 2017 s-a deschis Muzeul Yves Saint Laurent din Marrakech (mYSLm) în apropiere de celebrul Jardin Majorelle (care primește aproximativ 800.000 de vizitatori pe an), acolo unde se află și memorialul creatorului de modă (aici i s-a aruncat și cenușa, după moarte). YSL a fost marcat și inspirat de frumusețea Marocului, a Marrakechului în special, lucru care s-a văzut și în creațiile sale.

Astfel, muzeul găzduiește o parte din colecția ce aparține Fundației Pierre Bergé – Yves Saint Laurent; expoziția permanentă cuprinde 50 de piese ce reprezintă teme importante din colecțiile designerului (Masculin-Feminin, Africa și Maroc, Călătorii Imaginare, Negru).

Primul muzeu consacrat marelui creator de modă s-a deschis la Paris, ambele datorându-se activității omului de afaceri Pierre Bergé, care a fost și partenerul de viață al lui YSL. Acesta a declarat: Mi-am petrecut viaţa ca să-l ajut pe Yves Saint-Laurent să-şi construiască opera şi vreau ca aceasta să dureze în timp.

Activitatea marelui couturier a dus la crearea unei moșteniri formate din 5.000 de articole vestimentare și 15.000 de accesorii haute couture, zeci de mii de schițe și desene – o parte din colecția Fundației Pierre Bergé – Yves Saint Laurent.

Fundalul muzeului este unul negru, minimalist, iar muzeul în sine este o experiență completă pentru orice turist care se lasă impregnat de farmecul său. Astfel, fiecare obiect este însoțit de elemente personale, schițe, fotografii, interviuri cu creatorul de modă, muzica clasică care-l inspira pe fundal etc. În schimb, nu ai voie să faci fotografii (de aceea toate fotografiile din acest articol vor fi din alte surse!).

Un muzeu despre moda si stil

Lesne de înțeles că muzeul dedicat marelui creator de modă poate fi un punct de atracție pentru pasionații de fashion, design și nu numai. Pe o suprafață de 4000 de metri pătrați se întinde întreg muzeul memorial, care te ajută să te pierzi într-o lume cu totul diferită – a bunului gust, a altor vremuri și a imaginației fără margini.

Din aceștia, 400 de metri pătrați sunt dedicați expoziției permanente, iar, mai puțin de jumătate, expozițiilor temporare. Mai avem: o sală de 130 de locuri, unde am putut viziona un film scurt despre viața și creația marelui designer de modă francez; o librărie, o bibliotecă cu 5.000 de cărți și un restaurant cu terasă!

• 

• 

De ce am ales să scriu un articol special despre acest muzeu? Poate puțini dintre voi știu de partea cealaltă care mă îndeamnă să călătoresc, aceea că întotdeauna mi-au plăcut poveștile: atât să le citesc, cât să le și scriu. Iar călătoriile înseamnă pentru mine, înainte de planificările și experiențele împărtășite aici, tot felul de emoții și trăiri care mă inspiră și-mi dau o poftă nebună de viață și de a crea eu însămi mai departe, pornind de la tot ceea ce văd.

Fiindcă acest muzeu a fost așa o experiență, mi-a rămas în minte spiritul său și am simțit nevoia să scriu o mică poveste pornind de la tot ce m-a impresionat – numită “Schițe”, pe care v-o las mai jos. Așa că sper să vă placă și să vă transmită aceleași trăiri pe care le-am avut și eu, poate chiar să vă doriți să ajungeți acolo!

• 

• 

• 

• 

• 

Schite

Imediat ce pășești în muzeul în care Y, S și L se îmbină armonios în lumini argintii într-o cupolă în care toți sunt asaltați de blițuri, trebuie să lași aparatul de fotografiat deoparte. Aici faci cunoștință cu creațiile Lui.

Forme, chipuri, siluete. Femeile astea stau nemișcate, se fac că nu te văd. Una este acoperită cu o glazură crem, care curge veșnic peste materialul negru. Alta privește arogant în stânga, cu umerii aduși în față și mâinile adormite pe șoldurile subțiri. Zboară pene colorate peste capetele lor drepte. Dar ăsta e doar începutul. Fiindcă dai de o sală de bal, cu forme neînchipuite ale femininului, cu aristocrația împietrită în fața ochilor, aristocrație pentru care ai plătit (doar?) șapte euro.

Ele se află la o serată, socializează și te ignoră. Ești doar un servitor neînsemnat, a cărui privire umblă necontrolat la culorile sidefate, la pielea neagră care lucește, la accesorii aurii, visuri purtate cu nonșalanță.

Hai, privește atent, nu te sfii. Soarbe-ne lumina, contururile perfecte, sânii mici, șoldurile late și ușoare, genunchii ascuțiți, capetele lipsite de părul care nu ni se va albi vreodată. Privește-ne cum zburăm deasupra ta, cu forme melodioase, toate femeile care am fost și care vom fi.

Noi credem că ele nu trăiesc. Că nu respiră, nu vorbesc. Însă în întunericul în care răzbat citatele Lui, citatele Creatorului, cel care le-a făurit, zvâcnesc și mișcările lor. Prin lumina care cade pe straie, pe formele aruncate peste rochii, pe fulgii din părul care le lipsește, pe cerceii înmărmuriți, ce amintesc de grația florilor. Florile, care ca noi, se duc. Azi sunt, mâine pleacă. Însă cerceii de aur, cerceii sticloși, ca și ele, domnesc mai departe. Păstrând Creatorul în ele, care și el s-a dus, de altfel. Formele lor saltă sub mișcarea luminilor scurte, dar puternice. Ele șușotesc, mușchii feței capătă viață, trăsăturile perfecte (dar copiate la indigo) capătă mici spasme, semn că-și spun vrute și nevrute. Colecția din 1956, din 1976, din 1986, din 1994. Anii vin, anii pleacă, dar ele rămân la fel.

Tu știi că nu vei fi ca noi. Pe noi șad culturi atrăgătoare, culturi orientale, culturi marocane, culori îmbinate. Șade istorie, istorie mereu actuală. Piese clasice. Tu umbli și ne privești, te absorbim în lumina noastră. Existăm cât timp tu nu exiști și te contopești cu noi, cu ce ai vrea să fii.

Trecem de la rochia verde din care valuri se aștern până la podea. Vin formele negre, îmbinate cu auriu, serile de bal, serile la care nu am fost vreodată și nici nu vom fi. Rochiile pe care femeile pe lângă care treci zilnic nu vor avea șansa să le privească, nicidecum să le poarte. Creatorul vorbește mai departe, își dezvăluie inspirația, își schițează fantomele din minte și le dă viață, iar viața lor ne înconjoară azi.

Fashions fade, style is eternal.

Yves Saint Laurent

Nu sunt ca celelalte, deși am exact același chip, aceleași proporții. Sunt un biet manechin negru, îmbrăcat dumnezeiește. Cad straiele astea pe mine, se țin bine de fiecare contur al corpului. Dar poziția mă deosebește. Direcția privirii mele mă face unică. Blana stă diferit pe umerii mei veșnic reci. Brățara de pe mâna lipită de șold nu va cădea niciodată, nu mă va încurca greutatea ei. Masca de la balul de acum 40 de ani mă va însoți de-a pururi. Ai vrea să ai veșnicia noastră.

Over the years I have learned that what is important in a dress is the woman who is wearing it.

Yves Saint Laurent

Și pleci și te simți mic. Subjugat de frumusețea lor, de culoarea vie care ai vrea să cadă și peste tine așa. Dar tu mâine vei avea riduri și dimensiuni incontrolabile, în timp ce abdomenul lor va rămâne același. Și știi că banii ar fi putut cumpăra atâtea. Pe tine în sala de bal de acum 50 de ani. Romantismul serilor reci, franțuzești.

Snobismul și eleganța, nu doar ale secolului trecut, ci mereu actuale. Îmbrățișarea unor parfumuri pe care nu le-ai simțit vreodată. Vorbele ziarelor cu numele tău subliniat în titlurile de pe prima pagină. Discuțiile superficiale ale nobilimii, grămezile de bani la care nici nu privești, luna care pare și ea mai bogată când tu porți zale delicate, o trenă până în pământ, tocuri ce te fac să plutești. Dar tu ești o oarecare.

Seara obosim. Oftăm când se sting luminile, când femeile de serviciu pleacă acasă, nerăbdătoare pentru ceva ce mereu va rămâne un mister. De ce oare fug așa încântate, când toată distracția e aici?! Ne păstrăm pozițiile mândre, arogante, sensibile, feminine, agitate, dramatice. Mâine ne vor găsi la fel. Dar acum vine iadul. Vine întunericul absolut care nu ne mai ține minte formele, care ne înghite în el.

Nimeni care să ne admire. Niciun ochi să ne privească. Și ghiciți ce. Până și Creatorul ne-a părăsit, plecând undeva unde nu vom ajunge niciodată. Fiindcă noi suntem încremenite în timp. Noi avem viață cât timp ei ne privesc, cât timp poziția noastră se reflectă în irisul lor, cât timp ar vrea să guste din hainele ce ne poartă pe noi. Și-și doresc să fie-n locul nostru, măcar pentru o seară.