Vrei să îți planifici o călătorie în Bali?
Sunt ani buni de când îmi doream și eu să ajung să vizitez Insula Zeilor. Nu pot să spun exact ce m-a atras către acest ținut, probabil fotografiile care înfățișau un paradis idilic, cu plajele turcoaz. Sau cultura atât de diferită, sau retreat-urile de yoga de care tot auzeam (eu practicând de ceva timp yoga și meditația). Sau bunătatea oamenilor și nivelul înalt de practicare a spiritualității.
Sau, pur și simplu, depărtarea uriașă la care se află față de casă, constituind o provocare pentru mine și o bucurie pentru aparatul de fotografiat.
Cu puțin ajutor din partea unor oameni minunați, și probabil și divin și pentru că îmi setasem intenția în acest sens și în ultimele luni am făcut tot posibilul să îmi permit o astfel de plecare, am ajuns pentru două săptămâni în Bali, mai exact în Ubud – deși am avut puțin răgaz să cunosc și alte zone.
Îmi doresc să scriu multe lucruri despre Bali și tot ce m-a impresionat. Pentru că Bali a ajuns să fie ținutul idilic din poze în care chiar am pășit, ca o poartă spre o lume ca din poveste și spre a vedea că da, se poate mai bine. Mult mai bine decât ce am trăit până atunci, din multe puncte de vedere.
Dar o să încep cu o listă de lucruri interesante adunate în urma experienței mele în Bali, care cred că o să vă ajute în planificarea unei eventuale vacanțe aici.
CUPRINS
1. Alege scuterul in loc de masina
Auzisem de dinainte să ajung că e bine să știi să mergi cu scuterul, dar nu știam exact de ce. Ei bine, străzile sunt destul de înguste. Am mers și cu duba și cu scuterul, iar atunci când două dube se întâlnesc, trec la milimetru una de alta. Pe ei nu îi sperie și nu îi deranjează, dar eu am rămas cu inima în loc pentru o secundă, așteptând să se lase măcar o zgârietură.
Cu scuterul poți să depășești aglomerația în trafic, te mai strecori și ajungi mai repede la destinație. Plus că ce mi-a plăcut tare mult a fost libertatea pe care o resimți și multitudinea de arome din aer care îți însoțesc drumul. Bețișoare parfumate venite de la te miri ce casă sau resort, parfumuri florale, ofrande, fructe, mirosuri de condimente, mirosul vegetației și al junglei. Mirosul nopții, când te întorci seara de la vreo ieșire în centrul orașului.
Așa că, prima recomandare este să închiriezi un scuter, este destul de ieftin cu tot cu combustibil, și poți chiar să faci un tur al insulei în acest fel! Ah și da, se circulă pe partea stângă a șoselei, ceea ce poate fi destul de derutant la început!
2. Serviabilitatea este o caracteristica de baza a balinezilor
Într-adevăr, de prin anii ’80, economia lor se bazează în special pe turism. Este unul din motivele pentru care sunt educați să fie serviabili și deschiși și să răspundă în permanență cerințelor celorlalți.
Dar motivațiile au de fapt un substrat și mai adânc și stau în credința lor în karmă și în capacitatea de a oferi ce au mai bun, pe principiul că vor culege ceea ce sădesc. Pe lângă zâmbetul din inimă, pe lângă saluturile la orice pas, mai găsești și o putere atât de firească de a ierta!
Ca fapt divers, am fost martoră într-un bar la o scenă în care un artist desena schițe de portret la masa de lângă noi, în timpul unui concert raggae. Un alt balinez, ușor amețit de la băutură, dansa în fața scenei, pur și simplu relaxat și nu amenințător cum mai suntem noi obișnuiți cu cei care întrec măsura.
A atins cu brațul paharul plin cu băutură al artistului și toată schița i-a fost stricată. Mă așteptam cel puțin la o supărare crâncenă, dacă nu și la câteva cuvinte grele sau împunsături.
Nu s-a sfârșit decât cu niște râsete și concluzia de “it’s ok” și artistul doar s-a mutat la altă masă. Sigur, nu putem generaliza, dar chiar și așa, spune multe.
3. Poti negocia la majoritatea pravaliilor din Bali
Acolo unde prețurile sunt stabilite, nu prea ai cum, dar în Ubud Market sau la muuulte alte magazine, dacă stai și privești îndelung la un produs și pleci, strigă ei după tine că îți scad prețurile. Orice, numai să cumperi!
Poți negocia la o treime din prețul pe care ți-l propun ei inițial și ei chiar apreciază o persoană cu care se pot confrunta din acest punct de vedere și cu care pot obține un deal. Dacă te faci că pleci, evident că iese ca tine!
Ce poate fi mai puțin obișnuit este faptul că și copilașii sunt lăsați de mici să preia rolul de vânzători și vin cu ochi mari și inocenți la tine și repetă întruna very cheap, very cheap!
4. Pregateste-te pentru rasarituri si apusuri superbe
Cele mai magice spectacole cerești le vei găsi aici și sigur vei vrea să le imortalizezi! Atâtea culori pe cer și atâtea nuanțe de roșu, galben, ba chiar și mov, în decursul unui singur apus și nici unul nu este la fel cu altul de la o zi la alta!
Insula are, de asemenea, o energie aparte, care parcă apare o dată cu căldura soarelui, de la primele raze. În ciuda diferenței de fus orar și a drumului de 16-17 ore cu avionul, dormeam doar 5-6 ore pe noapte și cumva dimineața, nu mai puteam să continui să dorm odată ce primele raze intrau pe fereastră. Mă simțeam suficient de energică!
Noaptea cerul pare mult mai aproape, stelele sclipesc înghesuite pe bolta cerească și natura participă liniștită la un întreg spectacol!
5. Despre Kopi Luwak, cea mai scumpa cafea din lume
Celebra cafea, în producerea căreia rolul principal îl joacă un animăluț nocturn (vedeți în poză că dormeau în timpul zilei), numit Luwak, un fel de pisică care se hrănește cu boabe de cafea. Excrementele rezultate sunt apoi culese de balinezi și trecute printr-un proces din care rezultă cea mai scumpă cafea din lume. Și la fel de gustoasă!
Am ajuns la o plantație unde ni s-au arătat sortimentele de cafea și alte plante de cacao, scorțișoară, ghimbir sau ginseng. Am trecut și pe lângă cuștile în care sunt ținuți luwak-ii, pentru o perioadă scurtă de timp, după care li se dă drumul și se face schimbul cu un alt animal.
Informându-mă mai mult ulterior, am înțeles că nu le face deloc bine să stea închiși într-un spațiu așa mic și că au fost luate măsuri de către diverse organizații de protecție a animalelor, de exemplu PETA (de altfel, cărui animal îi face bine?). Însă cei de la plantația respectivă încearcă să facă o schimbare în acest sens, prin a nu-i ține mereu în captivitate.
Pe parcursul plimbării, o thailandeză drăguță ne-a explicat procesul prin care se obțin boabele de cafea, și mai apoi, cafeaua măcinată.
Am trecut apoi pe lângă prăvălie și ne-am așezat la o masă în mijlocul naturii verzi și am gustat câte puțin din toate sortimentele – cu cocos, cu caramel, mocha, cu cacao, cu ghimbir, dar și ceaiuri.
Acolo se vindea și ciocolată, toate sortimentele erau delicioase. Ni s-au adus câteva mostre și din acestea, mai exact: ciocolată neagră, dar nu așa amară cum suntem învățați, cu chili, cu portocală și cu ghimbir.
Un pachet din celebra cafea ajunge la un preț în jur de 80 de lei, dar se pare că acolo este totuși cel mai ieftin de cumărat, față de alte prețuri de la magazine, sau din alte țări, unde se exportă.
6. Vei gasi ofrande la tot pasul
Cum am plecat de la aeroport către Ubud, pe șosele nu puteam să nu observ, deși era deja miezul nopții, niște obiecte pline de culoare lăsate în fața porții caselor sau diverselor clădiri. Intrasem deja în aerul umed și parfumat al Insulei Bali, în vibrația ei specifică, care făcea ca totul să pară un vis frumos.
Ofrande le spun ei, dar ce sunt mai exact? Petale de flori și fructe, orez, frunze ale plantelor, uneori ornate cu bețișoare parfumate, lăsate într-un coșuleț împletit. Ăsta este felul lor de a oferi în permanență ceva spiritelor, de a păstra curățenia locului și de a se purifica. Este un obicei atât de încântător! Și nu doar estetic, ci mai ales spiritual, îți amintește că există și altceva, că venim de altundeva și că dacă cinstim asta în fiecare clipă a vieții, vom avea o viață mult mai fericită și împăcată.
Cum poate ați mai citit, ei țin enorm la tradițiile lor, în ciuda deschiderii către culturile diverse ale mulțimilor de turiști și respectă cu sfințenie fiecare sărbătoare. Mai târziu, în plimbările cu scuterul, aveam să dau și peste frumusețea balinezelor îmbrăcate în costumul național, umblând cu ofrande deasupra capului, îndreptându-se către templele unde urmau să se țină ceremoniile.
7. Despre templele balineze si spiritualitatea lor
Majoritatea celor din Bali au o religie hindu-balineză, ceea ce înseamnă că au preluat hinduismul și au păstrat și tradițiile ce țin de venerarea strămoșilor, pe cele specifice din perioada Imperiului Majapahit. Templele lor, numite Pura (spațiu înconjurat de ziduri), se întâlnesc la fel de des precum sărbătorile lor, la care participă cu sfințenie. Mai exact, există cel puțin trei în fiecare sat.
Pentru a crea o încărcătură energetică specială, folosindu-se de puterea naturii, aceste temple sunt așezate în funcție de munte, mare și răsărit.
Am avut ocazia să particip la câteva ceremonii, precum și să vizitez câteva dintre aceste temple care te lasă cu gura căscată. Nu doar din punct de vedere arhitectural și al semnificațiilor din spatele reprezentărilor și a simbolisticii, dar și din punct de vedere energetic și al frumuseții naturale.
Practic, un templu devine o colaborare între om și natură, pentru a crea un spațiu sfânt în care toate elementele naturii contribuie la a ridica starea de spirit a oricărei ființe care pășește înăuntru, fie ea localnic sau turist. Am scris și un articol inspirat de templele vizitate.
8. Viața de noapte în Ubud…
…Începe destul de devreme, pe la ora 19-20 și se încheie la fel de devreme. Cele mai multe trupe care cântă live își încep concertul pe la 20-21 și termină spre miezul nopții, iar apoi se mai stă maxim 1-2 ore, în funcție de local.
Am mers pe la vreo 2-3 localuri și mi-a plăcut talentul artiștilor balinezi – cei mai mulți fac cover-uri pe muzică cunoscută, cu un ritm ceva mai lent sau raggae, binevenit pentru o seară de dans sau de relaxare.
Totuși, Bali-ul are o viață de noapte extraordinară, doar că în stațiunile de la ocean, cum este Seminyak. Acolo găsești și foarte mulți turiști, interesați în special de distracție. Însă în Ubud, majoritatea localurilor se închid în acest interval, fiindcă oamenii încep munca o dată cu răsăritul soarelui.
Un lucru de știut este faptul că alcoolul este scump în baruri (scump în comparație cu alte produse). Berea are un preț acceptabil, dar restul de băuturi au prețuri ca în barurile de la noi sau chiar mai mari. Uneori este recomandat să le iei din market, mai ieftin.
9. Noul An balinez si tacerea
Altfel spus, am avut ocazia să trec de două ori în Noul An, într-o perioadă de 3 luni. Pentru că așa cum poate știți (sau nu), balinezii sărbătoresc Noul An nu după calendarul gregorian (ce ține cont de ciclul solar), ci după ciclul lunar.
Ei nu au o zi stabilită, dar de regulă Noul An pică într-o zi de martie. Anul ăsta s-a întâmplat să fie între 16-17 martie, la doar două zile după ce am ajuns în Bali.
Am scris un articol separat pe acest subiect. Ceea ce poate fi surprinzător pentru cei care se așteaptă la costume, rochii, tocuri, șampanie, muzică, gălăgie și urări cu duiumul, este faptul că Anul Nou în Bali se sărbătorește prin… tăcere.
Adică 24 de ore de reflecție interioară, în care nu vorbești cu cei din jur și ești deconectat de la internet, telefoane, aparate – chiar și drumurile sunt închise. O tragedie pentru cei dependenți de vorbăraie multă și de tehnologie și o încântare pentru cei care caută niște momente de liniște.
10. O intindere verde: despre plantatiile de orez
Cunoscut și ca simbol al prosperității, mâncarea de bază în lumea indoneziană este orezul, care nu lipsește de pe masa balinezilor.
Faimoasele plantații de orez sunt o încântare atât pentru ochiul turiștilor, cu toate nuanțele de verde strălucitor și armonia aferentă, cât și pentru spiritul uman, pentru că acolo reiese cel mai bine conexiunea dintre spiritele naturii și om, pe care acestea îl susțin și îl hrănesc. Eu am ajuns pe lângă Ubud, în Tegallalang Rice Terrace, iar dacă ești înfometat, poți sta la una din cârciumile de pe margine, să mănânci ceva în aer liber, bucurându-te de priveliște.
Deși poți crede că te saturi de orez la majoritatea meselor, faptul că balinezii îl combină mereu cu tot felul de sosuri, dulci, acrișoare, picante, sau că îl prepară în diferite feluri (fiert, la aburi, prăjit), îl face să fie mereu o încântare. Nicio masă nu este plictisitoare sau nesatisfăcătoare din punct de vedere al aromelor sau al gradului de sațietate.
În bucătăria indoneziană, sosul de alune și sosul de soia sunt aproape nelipsite, ca garnitură pentru felul principal, iar condimentele sunt și ele din abundență. Legumele sunt preparate și ele sub diferite forme, la fel și carnea sau fructele de mare.
Multitudinea de legume și fructe, precum și modul de preparare fac ca Bali să fie un ținut perfect și pentru vegetarieni.
11. O planta care nu lipseste din Bali: Floarea de Frangipani
Cu cele 5 petale, cu mirosul ei exotic, dulceag, floarea de Frangipani a fost o mică minune pe care am descoperit-o din prima zi. Fără să știu câte semnificații poartă de fapt, ea este folosită în ceremonii, ritualuri, iar femeile obișnuiesc să o poarte în păr (în indoneziană i se spune Jepun).
Arbustul care dă naștere acestei frumuseți are tot felul de conotații spirituale. Pe cât de delicată este și de perfectă în armonia ei, ceea ce face cu adevărat specială este faptul că încă produce flori și frunze după ce arbustul este scos din pământ. Prin urmare, pentru budiști, este un simbol al nemuririi, și este mereu prezentă în templele lor.
Plumeria, după denumirea științifică, a primit o mulțime de conotații și semnificații pozitive, în funcție de cultura în care a crescut (în majoritatea țărilor și insulelor exotice și a lumii asiatice), și toate acestea îi atestă importanța și admirația cu care este privită.
Din păcate, nu am reușit să prind niște fotografii cu aceste mici minuni, dar am găsit online unele suficient de grăitoare.
12. Despre soparlele Gecko, care sunt omniprezente
Este o provocare să pleci pe o insulă tropicală când ți-e frică de reptile și insecte mari. Și nu doar atât, dar te mai și sperie faptul că sunt diferite față de ce ai cunoscut la tine acasă. Aflasem de dinainte de mici șopârle care îți intră în cameră și te trezești cu ele pe tavan și pe pereți, dar era prea târziu să mai dau înapoi pentru asta!
Mi-am spus că îmi voi pune la încercare limitele. A venit prima zi, când deja fermecată de frumusețea insulei, am observat și mici creaturi care alergau pe tavan și pereți în interiorul resortului, dar care se speriau mai tare decât mine când mă vedea și fugeau.
Ulterior, am aflat că sunt semn de noroc la casa omului și e bine să conviețuiești cu ele, iar când am mai auzit și că ține la depărtare țânțari și alte asemenea insecte, parcă mi-au devenit și mai dragi! A devenit o obișnuință să le văd zi de zi privindu-ne de pe pereți, fie la resort, fie în pub-uri (chiar și pe reclamele de bere luminoase) sau alte locuri.
Nu am fotografii cu ele tocmai din cauza faptului că de îndată ce încercam să mă apropii, fugeau rapid și se ascundeau.
Dacă simțiți o atracție inexplicabilă către Bali, indiferent dacă e pentru cultura și viața mai retrasă sau pentru frumusețea plajelor și a vieții de noapte, nu stați pe gânduri și rezervați-vă o vacanță care va merita, din toate punctele de vedere!
Ca o recomandare generală, oricine spune că, dacă vrei să te bucuri de Bali, este bine să vă rezervați cel puțin două săptămâni pentru explorarea ei! Oricât de mică este insula, sunt atât de multe de văzut și de experimentat, iar centrul este diferit de țărmuri, și chiar plajele între ele prezintă activități distincte de la o zonă la alta!
[…] pe unde am călătorit, Casa Timiș se aseamănă cel mai mult cu resortul din Bali, despre care am povestit mai multe aici – cu singura diferență că are și 5 hectare de viță de vie, prin care te poți plimba cu […]